Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Post restant de Constanţa Buzea

Facă-vi-se voia. Las la aprecierea dvs. alegerea, cu mână norocoasă poate, a textului pentru Monologurile liturgice, şi el să fie potrivit şi cu întregul. (Lazăr Magu, Arad) * "Cu siguranţă poezia chinuie. De aceea omul modern părăseşte deseori jocul acesta. Consider că poezia e un al treilea ochi al lumii. Fiecare gest e un vers din marele Tot. Respirăm poezie. Prăbuşirea gravă a unei frunze e poezie. Chipul ei angelic, chipul ei luciferic, suntem supuşi ei. Misterul ei ne străbate din creştet până-n tălpi. îi jucăm jocul, pentru că unii vor să zboare, pentru că doar zburând pot vedea pământul tot şi pot simţi strigătul, urletul de dincolo". Toată consideraţia, doamnei profesoare Elena Velcea din Piteşti, care v-a inspirat apropierea de poezie, de lumea ei magică. (Alexandru Gheţie, Mălureni) * Numele meu este Giovanni Abbate şi sunt un poet italian, iar cu ajutorul unei prietene românce, vă mărturisesc că m-am îndrăgostit de literatura română. Am descoperit autori care au interesat sensibilitatea mea poetică (Marin Sorescu, Marin Preda, Ana Blandiana). Doresc să vă prezint câteva poezii pe care le-am scris şi mi-au fost traduse în româneşte de Andreea Florea. "Ignorantă devii/ cunoaşterea mea// nu-i de înţeles/ un necunoscut// între viaţă/ şi durerea mută" (Rugăminte); "Acestea şi multe altele astăzi ştim/ că nu sunt adevărate.// Pentru mult timp/ noi am crezut/ şi mulţi au murit/ fără să ştie.// Până acum/ nu evoluase/ necunoscutul." (Notă la piciorul paginii); "Noaptea/ dezbrăcăm haina/ de ceremonie// devenim adevăraţi/ eterni/ în corpul nostru nud.// Noaptea/ ascunşi de lume/ suntem toate popoarele." (Noaptea); "Singurătatea mea/ îmi alinţi/ ca şi vântul frunza.// mergând cu tine/ iubirea mea/ îmi voi salva soarta?// Voi fugi/ îmbrăţişând/ moartea?" (Mergând cu tine) Vă mulţumim pentru oferta dumneavoastră! (Giovanni Abbate) * Mulţumindu-vă pentru invitaţia la lansarea de carte, mâhnirea mea infinită că n-am fost de faţă la bucuria evenimentului. (Valeriu Barbu, Constanţa) * Ne întrebaţi dacă am putea publica unele din poeziile dumneavoastră care au fost editate (deja!) de o editură din Roma, Il Filo, în noiembrie 2008, sub coloana (!?) Nuove Voci, numele volumului "Ricordi taciturni", şi vă răspundem că nu putem. încercaţi, pentru evaluare, să ne trimiteţi poezii inedite, presupunând că din noiembrie până-n mai aţi avut suficient timp inspirat pentru a scrie, în româneşte, noutăţi. (Cefan Alexandru) * Stimate domnule Ovidiu Didu, scrieţi cam puţin şi cam plutitoare în gol ni se pare oferta spre publicare a acestor două strofe nedumeritoare: "Ce mică e lumea, ştim toţi nu-i aşa?/ Dar şi ce proastă e, nu puteţi nega,/ Trăim la un loc, suntem toţi diferiţi/ Suntem, buni, răi, bolnavi şi răniţi.// Trăim cu rănile ce tare ne dor/ Murim încet, şi strigăm toţi în cor/ Ce lume, ce lume... rea şi murdară,/ Ah dar şi ce lume scumpă, deci cam bizară!" (Ce mică e lumea). în afară de aşezarea cam haotică a semnelor de punctuaţie, să ştiţi că nu avem nimic serios a vă reproşa. (Ovidiu Didu) * Sunteţi unul din numeroşii uituci ai acestei lumi, care nu-şi semnează nici scrisorile, nici poemele. Sunt convinsă însă că mesajul meu vă va găsi, şi în cel mai scurt timp veţi avea amabilitatea să îndreptaţi lucrurile. Iată o probă de scrisoare şi câteva texte lirice ale unui ins nesupărăcios şi care scrie din vremea copilăriei: "...cu toate că nu-mi acordaţi prea multe şanse pe plan literar, ţin să vă garantez de toată stima mea. Răspunsul dvs. nu m-a deranjat deloc, admir sinceritatea şi obiectivitatea răspunsului. Nu am pretenţii de mare scriitor, nu tind la preşedinţia USR sau a Academiei Române. Scriu din dragoste pentru cuvinte. Probabil (că) nu înţeleg eu postmodernismul, poezia ermetică... Personal nu sunt de acord ca nişte rânduri rupte din vreo proză să poarte numele de poezie. De scris (,) o fac de la vârsta de 10 ani, abordez mai multe genuri (Epigrame, Haiku, proză), nu spun că scriu genial, nu scriu nicidecum capodopere. îngăduiţi-mi să vă cer din nou opinia despre poemele trimise. Nu am pretenţia să fie publicate. Voi preţui sincer opinia dvs. legată de textele trimise. Pot fii mai bun atâta timp cât oameni mai buni mă ajută în acest sens, orice sfat e bine venit". Am subliniat pe alocuri cuvinte, ex­pre­sii ce sună bizar. Nu vă garantez de toată stima ci vă asi­gur de toată stima mea. Nu tind la preşedinţie, ci nu aspir la preşedinţie. La dvs. şi la un număr îngrijorător de mare de corespondenţi verbele îşi ies din matca lor corectă. A fii în loc de a fi, a ştii în loc de a şti, ca să dau doar două din cele mai frecvent întâlnite. Dar să-l vedem şi în câteva poeme, unde autorul nostru, care a uitat să se semneze, se descurcă ceva mai bine în româneşte. Pădurea nemuririi este chiar o reuşită, în context: "E bizară pădurea care-mi/ înconjoară plutirea./ Se apleacă şi se înalţă/ se rupe şi se frânge,/ se sfarmă.// Vântul, din când în când,/ mai ridică inimi vegetale moarte,/ le topeşte în pământul negru:/ şi el, ca un simbol al renaşterii,/ le înalţă şi cad în lac./ Putrezite în puterea apei,/ nasc licheni, şi muşchi, şi pânze,/ bolnave caută vindecare în cer./ Plutesc în derivă,/ suflate parcă de respiraţia/ lui Dumnezeu". Dar nu m-am dumirit cum stau lucrurile în poemul Examen la o limbă moartă: "am susţinut examen la limba moartă./ Mi s-a cerut să traduc/ un sonet de Shakespeare.// Jumătate de oră,/ cu ochii bulbucaţi/ pe foaia de examen/ am încercat să-l înţeleg.// La sfârşitul examenului/ a fost o dramă,/ mai tragică decât/ Romeo şi Julieta." Poate că şi scurtimea să dea poemului Păcatele aerul definitiv: "De împărăţia cerului/ mă desparte o cortină./ Ruga mea se face ţăndări./ Păcatele îmi ard/ dar nu se risipesc". (Anonimul, 2)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara