Numărul curent: 44

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
"Popor, ţine frâiele-n puternica-ţi mână" de Boris Marian


Versul şchiop, pe care l-am pus în titlu, este un lait-motiv dintr-o odă închinată cândva, RPR şi îmi evocă o lungă perioadă de devalorizare semantică a unei noţiuni care în conţinut reprezintă o întreagă istorie. Din nefericire, cei care au compromis acest nobil cuvânt au fost cel mai adesea dictatorii care vorbeau în numele unui popor, căruia îi erau duşmani (începând cu anticii şi ajungând la Hitler, Stalin, Mussolini etc.). Cineva observa, pe bună dreptate, tautologia "republică populară", când republica este în înţelesul originar un "obiect public", deci popular. Să ne amintim de crimele şi abuzurile de toate felurile săvârşite de "tribunalele populare" ori "revoluţionare", de sentinţele care începeau cu "în numele poporului" etc. Şi totuşi poporul este noţiune valabilă, una este comunitatea, alta populaţia şi alta poporul. Naţiunea este mai precis definită, ea are coordonate politice, geografice, poporul e într-o sferă mai largă, aş spune chiar mai democratică şi are o mai mare vechime. Din naţiune derivă naţionalism din popor, poporanism, populism, etc. Deci noţiunile nu se identifică. Naţiunea română trăieşte în România, poporul român are fii risipiţi în multe ţări ale lumii, de aceea spun că popor sună mai democratic şi chiar mai modern, deşi este mai vechi în istorie. Dar să ne întoarcem la titlu, încotro merge poporul, ce frâie are el? Eliminăm din capul locului o altă tautologie, democraţia populară, căci democraţie înseamnă puterea poporului, a demosului. Engels, iertate fie-i păcatele (l-a secondat pe Marx în multe erori) a spus un lucru inteligent - "Istoria este rezultanta voinţei indivizilor care alcătuiesc o societate". Dar ne punem întrebarea, dacă rezultanta e zero, încotro merge societatea? Cînd jumătate zic "hăis" şi jumătate "cea", ce se întâmplă? În cazul unor alegeri, ele se repetă, dar când jumătate fură, iar cealaltă se lasă furată? Mă refer aici la economia "subterană", nu la o adunare sau o campanie electorală. Ca să pun mâna pe putere, într-o republică măcinată de intrigi şi corupţie, Caesar s-a unit cu un bogătaş, Crassus (cine ştie cum s-a îmbogăţit?) şi cu un militar şi politician cu charismă, Pompei. Avem nevoie de un Caesar? Nu cred. Imperiul roman nu a lichidat corupţia, ci i-a dat o nouă strălucire. Pe lângă experienţa pozitivă şi negativă a altor ţări, România poate să-şi studieze şi propria experienţă (domnia lui Cuza, a regelui Carol I, a elaborării Constituţiei din 1923, ca şi a perioadei nefaste 1938-1989). "Nimeni nu este profet în ţara lui", sună unt rist dicton, dar unde ne sunt profeţii? De ce nu-i lăsăm să vorbească, oriunde s-ar afla, aici ori în emigraţie, într-un post mai înalt ori fără nici un post? Din păcate bancul cu "iadul socialist" este încă în vigoare. Cum se ridică o voce, zece se reped s-o astupe. Nu mă refer la lătrăii de la fiţuicile extremiste şi nici la demagogii de ocazie. Ceea ce este cel mai grav constă în necunoaşterea "frâielor democraţiei" de către un popor care a avut curajul să dărâme un sistem ce părea de neînvins.
Aşa că versului şchiop amintit la început îi este necesară doar o corectură - "Popor, învaţă democraţia şi vei fi puternic".