Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Andrei Novac

o piață rotundă
lui andrei bodiu

din dimineața aceea
nu a mai cântat vreo pasăre
cerul s- a răsturnat peste toate
mașinile parcate aiurea

de atunci alarmele lor sparg
liniștea
doar prin locurile esențiale
în tine
de atunci
nu a mai bătut nici măcar un
clopot

din când în când
trec copii și adună
culorile de pe pietrele cubice
se făcuse târziu pentru tine
și singurătățile dădeau târcoale
inimii

ca o haită de lupi printre mesele
rotunde
noi ne- am privit de câteva ori în
ochi
și după un timp
am înțeles că este destul
acum e vară
limitele oamenilor sunt scrise
în drumul lor spre casă

azi nu ai cum să te întorci
sensul firesc
zborul păsărilor
e ca un ritm al unei muzici
pentru surzi

căprioara ta s-a rătăcit definitiv
prin orașul cu frunze și străzi
lungi
care șerpuiesc viața atât cât a
mai rămas din
ea.


niciodată la fel

acum a rămas doar o stradă
goală
toate iluziile noastre s-au
răsturnat brusc
mișcările mele printre
eventualele regrete
mă fac liber

din ce în ce mai liber

de data asta nu am voie să uit
și cu toate astea îmi este din ce
în ce mai greu
dacă ar fi să cred în anotimpuri
atunci toate frumusețile lumii
s-ar opri deja
lovesc cu picioarele frunzele
altfel

târziu mi am dat seama că nu ai
înțeles nimic

ultimele autobuze întorc brusc
spre o casă a nimănui
nu a mai rămas de spus și de
făcut aproape nimic
din ce în ce mai des cerul meu se
rotește

respir și sunt liber
în rucsacul din spatele meu
fiecare durere evadează
e din ce în ce mai seară
mai frig
mai liniște

un gol uriaș îți desface nasturii
de la cămașă
geamurile clădirilor reflectă
carnea ta clipocind a viață prin
care rămânem
până foarte târziu.


aproape târziu

și iarăși am obosit
un oraș prea rece
trecut prin inelul de pe fiecare
deget

strig tare într-o intersecție fără
semafoare
mai departe de neliniște nu este
nimic

de aici se vede până foarte
departe
viața mea din anii viitori
freamăt al singurătăților regăsite

nu vorbești doar te apleci peste
balustradele
sensibile ale vieții tale
vreau să îți pese
vreau să te porți fără ciorapi și
fără eșarfă

de parcă lumea asta ar conta
de parcă totul s- ar întoarce către
tine
e ușor să uiți
e cel mai ușor
punct
fără alt capăt.


tot mai desculț

nu trebuia decât să mă iubești
într-un oraș sufocat de propria
lui grabă
aproape îmbătrânit
modelând cu degetele tale inimi
care bat continuu

încremenit în spații
compun lumea prin ochii mei
intersecții
stații de autobuz și mereu femei
rătăcind
prin frumusețea nopții

întors cu fața la locul din care
răsare
întotdeauna soarele
găsesc lumea în care noi trăim
altfel
am obosit dar sunt încă viu

hai să vorbim despre iubire
despre cum trebuie să te bucuri
să înțelegi fericirea ca pe o șansă

din toate astea nu se întâmplă
nimic
doar oameni sufocați de tastele
telefoanelor
pe post de inimi cu rol de viață.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara