Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Mircea Petean

xxx

sunt maria, născută undeva în românia
soțul și copiii mei sunt departe, pe pământul patriei,
părinții mei sunt departe, sub pământul patriei,
iar eu am grijă de casa și de viața unui bătrân,
într-un oraș de la marginea mării,
locuiesc, de fapt, în vecinătatea absenței

azi dimineață am facut o mică descoperire,
dacă nu cumva e prea mare cuvântul –
ședeam pe o bancă de piatră privind în larg
bătrânul meu ședea în scaunul său cu rotile privind în gol
pescarii ședeau pe țărm cu undițele în mâini,
în cer un stol de pescăruși survola apele calme

ceilalți umplu preajma cu trupurile împuținate
și sluțite de timp
și vorbele lor pentru vânt
iar eu aud valurile rostirii lăuntrice

să ne-nțelegem – sirocco-ul suflă pe dealuri
nicidecum prin spațiile dintre sunetele mute

acolo zăresc trupul gol
de prunc
al bătrânului meu
învelit în straie de lacrimi –
o! cât de grăbit pare c-ar vrea să urce-n Lumina Învierii!

prin urmare sunt un agent dublu,
numele său fie ambrosio!


xxx

probabil că toată literatura lumii nu e decât pandantul unei
absențe,
o încercare de a ne aminti o revelație, o iluminare avută cândva
într-un vis pe care l-aș numi colosal
dacă nu mi-ar displăcea cuvintele mari

o încercare eșuată
mereu reluată
sub blestemul unui nou eșec

până una-alta însă mă las copleșită de aroma dimineților de
iarnă
când bunica mă trimitea să rup crenguțe de prun, viță-de-vie și
zmeură

în grădina din preajma casei

o
dumnezeiască e aroma ceaiului sângeriu
cu pâine prăjită dată cu usturoi și untură

o
dumnezeiesc e gustul dulce-sărat
al dimineților de iarnă de altădat’

e vremea să aprind lumânarea de ceară de pe măsuța de cedru
din camera de rugăciune, lângă cartea sfântă și ramura de măslin
căci s-a făcut seară


xxx

da, e adevărat, sunt cea fără de chip,
anonimă, comună, deprinsă cu efectuarea unor activități
rutiniere

da, e adevărat, scriu ca și când aș vorbi cu cineva,
cu ambrosio, de pildă, cel cu o mie de fețe,
în absența Chipului
care continuă să nu se arate

eu, care am doar două fețe, ca moneda,
dar comparația se oprește aci, căci nu sunt de schimb,
scriu cu teamă, e adevărat,
mi-e teamă să nu se rupă vraja

măcar de nu s-ar rupe vraja


xxx

un copac cu flori,
un copac cu ciori –

frânturi de marșuri comuniste,
refrene de cântece patriotice,
ori astfel de versuri răstălmăcite răsună adeseori în golful rostirii
lăuntrice

ce vreau să zic e că, deși e plin de palmieri peste tot,
toate păsările s-au adunat într-unul singur – de ce? –
nimeni nu știe
nimeni nu-și dă cu presupusul
pentru că nimeni nu (se) întreabă

toată lumea trece pe sub el,
trenurile și mașinile de toate tonajele trec pe lângă el,
ambarcațiunile de toate mărimile se îndepărtează de el,
avioanele trec pe deasupra lui

ca și când n-ar exista decât în cugetul meu

dar el crește insesizabil drept
gazdă bună ospitalieră pentru un întreg popor de într-aripate

la umbra lui din când în când zăbovim noi –
eu îl ascult pe ambrosio
iar bătrânul se ascultă pe sine –
dacă se rostește cumva, doar el aude rostirea-și –
uitându-se la defileele scoarței ca la drumul furnicilor

un copil modelează păsări de lut,
le aruncă-n cer
și ele se prăbușesc la picioarele noastre cu zgomot surd


xxx

alteori în grota rostirii lăuntrice răsună frânturi de cântece
populare,
romanțe ori cântece de petrecere
iar atunci ambrosio pare a fi impresarul meu,
unul ezitant și fatalmente ineficace
dar nu numai pentru că nu e convins că merită
osteneala de-a mă scoate pe scenă
și-a mă transforma în cine știe ce vedetă,
ci pentru că știe că nu asta îmi doresc

din loc în loc, pe ziduri, în apropierea spațiilor publice,
sunt lipite afișe A4, sobre, majoritatea sunt în alb-negru,
în centru, cu litere de-o șchioapă, nume sonore,
la început am crezut că sunt anunțuri de spectacole de operă,
cu participarea unor dive, sau a unor iluștri cantautori – e plină
această străveche lume nouă, doar pentru mine, de ei –
dar m-am dumirit repede că sunt afișe mortuare,
căci sub nume, înscrisă, ce-i drept, cu caractere mărunte,
apare vârsta: di 87 anni, di 91 anni, căci oamenii aici trăiesc mult
și bine, nu glumă

când voi muri, vreau ceremonie sobră și simplă, fără tam-tam
nu am râvnit nicicând la statutul de vedetă –a zis bătrânul meu
odată
în prezența unicului său fiu


(din volumul Agentul dublu,  în curs de apariție la Editura Limes)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara