Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Gabriel Chifu

Elegia timpului

Mai ales noaptea simt, mă doare:
cu scrâșnet, huruind,
mari regiuni din ființa mea se rup
și-n gol se prăbușesc, precum stâncile din munte.

Mă împuținez și sărăcesc, o, da, cu fiecare zi.

Văd: fără tăgadă, descresc și scad.

Știu și nimic nu pot să schimb:
mă micșorez, slăbesc, mă surp.

Fug utopiile din mine
ca oamenii de pe-o corabie incendiată.

Curând, vai, casă sărăcăcioasă de chirpici
s-o face trupul meu,
cel care în copilărie era floare de crin,
era esență astrală,
cel care mai apoi, la tinerețe,
se împuternicea întruna, parcă nepieritor,
și un palat se-adeverea, un palat de cleștar.

Casă de chirpici, însăilare tristă pe care,
dintr-o clipă-n alta, vântul
ca pe nimic o va spulbera.
Sau vreo nălucă-străină o s-o năruiască,
doar respirând, în felul ei, șuierător.


Poem despre voluptate

Pentru voluptate totdeauna e nevoie de doi.
Extazul așa se atinge, împreună:
și o aveam alături.
Minunată – filomelă
cântându-și în zori melodia.
Răvășitoare – cais dând în floare
necuvenit
într-o noapte de ianuare.

Împreună am citit cartea asta inegalabilă,
voluptatea,
din scoarță-n scoarță.
De fapt, am trăit-o, am scris-o,
o, câte pagini antologice i-am adăugat noi doi.

Împreună am călătorit,
precum Pavel cu corabia sutașului Iuliu,
pe marea primejdioasă, stăpânită de furtuni,
care e voluptatea.
Am poposit în toate porturile sale,
o cunoșteam de-a fir a păr,
mai bine decât ne cunoșteam propria inimă.

Împreună. Și astăzi

sunt singur.
Totdeauna așa te prinde sfârșitul, singur.

O ploaie torențială s-a pornit și nu se va opri niciodată.
Vuind, rostogolindu-se, o lacrimă cât muntele
de cartierul meu se apropie,
doboară totul în cale. Deși nu e logic,
la margini, ținutul și anotimpul cu mine în ele
s-au aprins, ard întețit
ca o foaie de hârtie mototolită
al cărei înscris nu mai interesează pe nimeni.


Popoare de furnici

M-am dat înfrânt:
stăteam căzut la pământ, prosternat
și-n fața mea,
nemărginită parcă, de neînvins, supremă,
această nouă piramidă a lui Keops -teama.

Atunci au venit furnicile, popoare de furnici.
Tăcute, au împresurat sentimentul acesta,
cel mai înalt munte,
regele regilor, atoatestăpânitor, pe tronul lui de aur,
teama.
Și-au început să rupă din el crâmpeie.

Cu sârg
l-au ruinat, l-au stricat, l-au dărâmat,
l-au mărunțit.
Nimic n-a mai rămas din el.
Iar fiecare furnică
ținea în spate ca pe o desagă
câte un dram din teamă.

Ci ele, prea firavele, așa împovărate,
s-au dus departe
și-au lepădat cadavrul cel mare sfărâmat
în altă lume, în alt timp.
Acolo, de va fi să fie, din firimituri,
măreață, teama să se reclădească iar, tiranic.
Da, acolo, nu aici.


Noapte încremenită

Noaptea asta trece greu, greu,
atât de încet,
durează cât ar dura dac-aș fi silit
o tonă de otravă lichidă
să-nghit picătură cu picătură,
cu picătură, cu picătură,
cu picătură, cu picătură.

Cu picătură, cu picătură.

De fapt nici nu mai trece noaptea,
a încremenit aici,
s-au blocat
roțile dințate, alea cosmice, imemoriale,
care mișcă anotimpurile după
planurile celui îndepărtat.
Și noaptea asta nu mai pleacă.

Stă suspendată
între cer și pământ,
ca o balenă neagră, colosală,
care moare lent,
cu mine în măruntaiele ei.


Despre configurația ținutului interior

În inima mea
s-a cuibărit un fragment de mare.
Și-n creier și-a ridicat cort falnic circul,
cu înghițitori de flăcări și de săbii,
cu clovni eterni
ș-acrobații făcute fără plasă.

Ci tot în mine, în suflet și în minte,
s-a mai înfiripat ceva:
a prins temei un schit.

Ce bine, Lui, pe pământ,
i s-a rezervat un munte-ntreg, pe nume Athos,
cu slujitori ce îl așteaptă, pururi încrezători, să vină.
De ce n-ar fi și în lăuntrul meu
tot astfel?

Să-nalț ș-acolo ziduri trainice, sfințite,
să-ngrijesc cu dăruire locul
și să-l primenesc, să fie luminat.
De va sosi,
eu pregătit să fiu,
să aibă unde poposi.


Rătăcirea

Am vrut să mă-ntorc în locul acela unde lumina
nu moare niciodată.
Pe străzile de-acolo cândva
hoinăream copilărește,
iar tălpile mele
n-atingeau de-adevăratelea caldarâmul,
ci doar părelnic, părelnic,
pe-atunci pluteam.
Însă n-am mai găsit drumul.

Am vrut altădată să mă întorc la ea, adorata.
La ea, înmiresmată și amețitoare,
câmp provensal de lavandă hipnotic,
înflorită pădure dunăreană de tei, răvășită de vânt.
La ea, care, nu știu cum, strânsese în inimă, oho,
sute de grame de aur.
Însă iar n-am găsit drumul.

M-am rătăcit, unde dau să mă-ntorc
nu mai știu să mă-ntorc.

De boala asta, a rătăcirii, e cineva
care să fi scăpat vreodată?
Azi pribegesc pe coridoarele subterane,
labirintice
ale vârstei mele înserate și triste.
Am ajuns acolo unde toți sfârșim,
în temnița de piatră,
fără nicio fereastră și fără nicio ușă săpate-n zid,

sunt închis într-o nemeritată, definitivă
singurătate.


Norii trec de pe cer în mintea mea

Nori îmbătrâniți și nori tineri trec pe cer:
turme de zimbri cutreierând pe câmp;
sau pensionari solemni pășind agale
printr-o istorie smintită (anii cincizeci, secolul douăzeci),
pe bulevardul cu castani din centrul orășelului C.

Apoi, de pe cer, norii își fac loc în mintea mea.
Iar de aici, continuându-și preumblarea suprafirească,
ajung în cartea aceasta.

Începe să plouă,
pagină după pagină se umplu de apă,
nu știu cum dar apar corăbii
ca viorelele din pământ primăvara,
corăbiile plutesc pe valuri
și se îndreaptă spre porturi neatinse, din afara
acestei lumi.


Îngerul desenat

Îngerul ce tocmai fusese pictat,
deși suferind, căci desenul nu era terminat,
a înviat, a înviat
și de pe pânză, cu fâlfâit de aripi, s-a-nălțat.

N-a stat să se-ntrebe: „Oare,
dacă n-am încă brațe și picioare,
doar aripi și juma de față
și ochi cu care lumea o zăresc prin ceață,
pot eu, îmi este mie-ngăduit
să ies din rânduiala plată
și îndată
tridimensional, mirobolant să urc înspre zenit?”

Nu, nu s-a-ntrebat,
spre mine grabnic a venit,
căci m-a văzut învins, căzut, ferfenițit.

Iară venind, în zbor m-a ridicat,
ci m-a salvat
el, îngerul înaripat și viu, cel desenat. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara