Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

literatura Basarabiei:
Poezii de ---

Rodica Gotca

Născută la 9 mai 1994, în satul Hîrbovăț, Anenii Noi. Masterandă la Istoria și teoria literară, la Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă“ din Chișinău. Frecventează Atelierul de Poezie și Proză „Vlad Ioviță“ de pe lângă Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.
***
Mărgelele tale de corn,
gâtul mlădios
pe care mă urcam ca-ntr-un scrânciob,
Brațele tale moi și atente
Care nu m-au lovit niciodată,
Clavicula ta sărită
Pe care-mi odihneam tâmpla mică și
bătăioasă.
Țâșnesc din vie și te strig cât mă țin
plămânii:
Mamă-ă-ă!
Sărind ca-ntr-o cascadă de aur în părul
tău.
Înnecându-mă în ochii tăi-
Oceane fără arhipelaguri.

Unica mea zeitate creștină,
Elogiată fără biserică.
Calea mea lactee
Risipită peste polul nord și sud simultan.

Să mor și să mă mai naști o dată...

Viață și moarte în aceeași zi, în același an,
în același mileniu –
Al patrulea de sub ridul ochiului tău drept
În care încap eu și copiii mei,
Și casa noastră,
Și satul nostru cu școală cu tot,
Și țara mea și a ta
Și numele...
Pe care le avem diferite.

Renaște-mă,
să fim de-o seamă.


Veronica Ștefăneț
Născută la 15 decembrie 1985 în orașul Chișinău, Veronica Ștefăneț a terminat Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Chișinău, în anul 2006. A mai publicat poezii în REVISTA LITERARĂ.
***
Când plec de la tine
Las scrumierele pline de chiștoace de
Camel albastru
Tu nu fumezi țigări
Tu fumezi tutun
Când plec de la tine
Îmi las cărțile pe pervaz alături de cărțile
tale
Le răsfoiești pe ale mele înainte
de somn
Când plec de la tine
Las pe pernă mirosul de parfum
Ție nu-ți plac parfumurile
Dar nu pot renunța la el
L-am căutat 10 ani
Mi l-a găsit fostul
Când plec de la tine
Rămâne atârnat fularul meu negru la tine
în dulap
Asta ar însemna că am ieșit din
primăvară împreună
Mi-ai legat atunci mărțișorul la mână.
A lucrat
Cum crezi?
Va mai fi oare vara următoare fularul
meu la tine?

***
Ca pe o piatră de mormânt te duceam
în brațe
Deși de mult ai ales să pleci.
Te căutam în cântece și-n stații
Și nici măcar nu te învinuiam că ai
preferat pe alături să treci
Continuam să merg.
În fiecare zi deveneai tot mai mic și străin
A trecut un an
Și m-am pomenit doar cu o piatră
în mână.
Abia atunci am renunțat
Și ce a rămas din tine
L-am aruncat în fântână.
Ai revenit azi dimineață
Lăsând urme ude laminat
N-am dat panica pe față
Cu o cârpă udă te-am șters și
te-am ascuns sub pat
Nu-ți permit să-mi furi ultimul lucru
frumos
Rămâi în întuneric
Și scuze
Că am fost nevoită să te șterg de pe jos


Anastasia Palii
Născută la 29 iulie 1993, orașul Fălești, R. Moldova. A absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă din Chișinău. A urmat studii non-formale de management cultural. În prezent este coordonatoare de proiecte culturale la Centrul Cultural German Akzente din Chișinău.
***
Mă dezbrac de toate organele
le spăl
le agăț de sfori
le fixez cu cleștișoare
și aștept să se usuce la soare.
Între timp
calc strâmb pe tabla de șah
dar mai am încă două vieți.
Mă lovesc de o amintire arsă
și- mi aduc aminte de terciul din ajunul
Crăciunului
pe care-l mâncasem
cu ciocanul și secera
înainte de culcare.
Acum ajung în camera albă infinită
au mai rămas 30 de secunde
mai am o singură viață
până găsesc măcar un colț de cameră
până când dragonul se trezește
până când salvez prințesa
game is over
nu voi deveni niciodată nemuritoare
și deconectez calculatorul.
Apoi, ies afară:
organele mele curate spălate
prinse cu cleștișoare înăuntrul meu.

Protest
în fața guvernului
caut copaci proaspăt tăiați
Politiștii sancționează pietrele din pavaj
Sufăr de sociopatie și merg
împotriva mașinilor, împotriva tuturor
prin Chișinău
ca pe un teren minat
e dreptul meu și nu mă poate opri nimeni.
îmi fac cruce până la isterie
și o iau la fugă
la protest se distribuie
masiv bilete low cost
în Grecia, Turcia, Bulgaria, etc.
Eu nu mă mai întorc în troleibuz
după plasa cu cartofi uitată
e dreptul meu
și nu mă poate opri nimeni.
Subsolul cu șobolani
Subsolul cu șobolani
unde m-a trimis mama într-o iarnă după
lemne
avea multe camere.
Știam că sunt doar 5 etaje
până când ne va fi cald
și oricum le număram.

Subsolul cu șobolani
e unul și același vis din copilărie
pe care îl redescopăr în viața de zi cu zi,
în care șobolanii aleargă după mine
iar eu tremur zornâind cheile,
apărându-mă cu o cutie de chibrituri
Avion.
Subsolul cu șobolani
e unica fotografie de familie
aruncată de la balcon
ca un bilețel norocos de la pachetele
de țigări ale tatălui.
Dorința pe care mi-am pus-o atunci
în subsolul ăla cu șobolani
mă înspăimântă cel mai tare în viața
asta.


Cristina Ursu
Născută la 6 octombrie 1993, în Chișinău. Studentă la două facultăți: Facultatea de Litere și Facultatea de Arte Frumoase, ambele din cadrul Universității de stat din Moldova.
***
afară vecina își scoate ochii, strigă și
mi-i aruncă pe geam,
eu zic, nu, n-am nevoie să văd lumea
ca ea și-i arunc înapoi,
ea iar,
eu iar,
ea iar, și tot așa trece vremea, e cinci,
eu încă n-am făcut nimic.
ți-amintești, tu, zic, cum spuneam
că voi cuceri lumea mea, iar tu
ești prost, e doar o singură lume. și taci.
eu zic nu, îs mai multe, o să vezi îs
mai multe
în baie
oare cei doi ochi văd ceea ce văd și eu
când mă uit în oglindă, îmi zic
de-aș fi ochii ei mi-aș face picioare, aș
sări singur, nici nu m-aș mai uita înapoi
și-aș zice:
du-te tu mă cu lumea ta cu tot! 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara