Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Liliana Ursu

Întrezăriri

în decembrie,
un pâlc de viorele,
meteorit de primăveri,
a căzut în grădina mea,
lângă magnolia speriată
îngropată
în aurul trist
al frunzelor de vişin şi liliac.

adagio pentru violoncel
aceste fugare întrezăriri
şi hrană pentru tigrii furioşi
ai inimii

şi Ana Ahmatova,
meteorit, poemul ei despre
dragostea de mamă
şi cum îi îngheţau picioarele
în frigul aşteptărilor
de la poarta închisorii
strângând strâns la piept
pachetul lunar pentru fiul nevinovat
şi ani şi ani fără să-l întrezărească
măcar o dată
prin perdeaua de gheaţă a lacrimilor.
doar rugăciunea
îi mai era caldă casă.

e ziua Sfântului Ignatie ,
purtătorul de Dumnezeu
întrezărire a Pruncului Iisus
şi a Maicii Sfinte
şi a ieslei împodobite
cu parfum de viorele,
de smirnă, de tămâie
şi de poeme.

 

Acest iradiant aproape-departe

trăiesc acest iradiant aproape-departe
cu nădejdea împăcării cu cel ce sunt,
am fost şi voi mai fi
şi cu dorul reîntâlnirii
cu aburul gurii mele de copil
închipuind primele cuvinte
din univers,
acele zile inocente la care îmi vine să mă închin
când trăgeam după mine sania
sau ghiozdanul ieftin, din carton presat
dar şi o Transilvanie întreagă
ivindu-se dintr-o mare arhaică
pe care o descopeream scrisă tainic
pe fiece piatră din zidurile şi turnurile de apărare
ale Sibiului meu, chihlimbar al vieţilor mele de hoinar.

îmbrac, în sfârşit, acest aproape-departe
ca pe o haină fermecată
dăruită nouă, celor pentru care
poezia e frumuseţea
ce se întoarce la noi
ca raza la cuib.

 

Ca ieri rochia cu flori de cireş

şi coşul cu rodii,
ca azi strada în pantă
cu case somnoroase şi câini de pripas
dar şi cu mireazmă de cafea la nisip,
nisip adus în buzunare sărace
chiar de pe braţul secat al Dunării,

ca ieri puşca de vânătoare
şi tu, copil la vâsle, speriat de marele fluviu
ca de un urs ,
tu din care ai plecat de mult
cu atâta iubire ferind sub cămaşa albă
porumbelul zbătându-se chiar pe inima ta
şi-n spate rucsacul plin cu prepeliţe calde încă,
vânatul fratelui
el ce-şi zornăie alicele şi mărgelele ţuicii
de i-au înroşit ochii, sufletul şi trupul

ca ieri, ca azi fuioarele ceţii dansând ca Rusalcele
deasupra apelor, deasupra Brăilei,
ca un ţoi de singurătate amestecat cu vodcă şi doruri şi cu vorbele marinarilor
şi tu, copil luptând să ascunzi porumbelul,
sub cămaşa albă cusută de mama în livada cu migdali
tu încercând să salvezi o viaţă cât de mică,
o viaţă de porumbel cât tot cerul cu stele.

Brăila, la 6 noiembrie 2016

 

Cândva am fost un bijutier

aş vrea să te privesc
cu toate cuvintele mele,
aş vrea să te privesc
cu toate aşteptările mele
din staţii de tramvai, de tren, din porturi şi
aeroporturi,
din strada Balanţei, din strada Jepilor , din
boulevard d’Anvers
şi să-ţi dăruiesc, în sfârşit,
şi luminile şi umbrele
şi aripile mele

aş vrea să te îmbrac în aur
amintire !

 

Despre scriere şi mierea zburătoare

poetul,
asemeni acelor albine ce-şi culeg darul
doar la peste 2000 de metri înălţime
de viaţa cea de toate zilele

miere zburătoare se face sufletul
spre locul virgin
unde absenţa şi prezenţa
se estompează

sau despre cum îţi ridici trupul mistic
scriind poezie.

 

Ecou, fraged ecou

„Îmbătrânim frumos! Cum se cuvine !
Cu umerii plecaţi sub aripi mari şi grele.”
Ignatie Grecu

Noi, cel mai adevărat , am stat de vorbă
lângă ape sau pe insule,
aşa ca-n insula Gotland cea cu acoperiş din vâsle, pescăruşi
fragi sălbateci şi poeme scrise pe purpura inimii
sau ca-n insula din Piaţa Unirii
unde se întindeau imperiile ceţii
din nordul tău moldav

sau la câte o cafenea şi ea întotdeauna lângă ape
ca la Cafe Atlantico din Strasbourg
unde tu, în vis, ai băut un expresso cu Lucian Blaga
sau ca la cafeneaua de azi, de pe Dâmboviţa,
cu vedere la cărţile de poezie de la Biblioteca Naţională,
alt loc ferit unde visam să ne întâlnim iernile
pe când Andrei mă întreba:
„Auzi, Buni? Auzi frigul? Îl auzi?”

dar cel mai adevărat am vorbit noi la telefon,
cu voci strălucitoare, cum safirele din coroanele împărăteşti,
sub ultimele raze ale lui April
când tu mi- ai citit poemul tău „Stigmatele”
chiar sub cuiburile cu berze de lângă Orangerie
când am ridicat ochii
şi am descoperit strada tivită de acei copaci primitori
cu cuiburile pline de acele păsări mari şi slabe,
abia sosite din ţările calde.

obosite, ecou, fraged ecou, al marii călătorii
ne priveam şi ne minunam
că au ajuns, că am ajuns cu bine, atât de departe,
atât de departe şi totuşi atât de aproape de El,

de El care vrea inima noastră cea de păsări,
şi cea de toate zilele.

Poetei Nazaria Buga

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara