Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Lazăr Popescu

Chiar dacă…

Chiar dacă aseară ne-am certat dur,
Salutul meu doresc a-ţi transmite
În toamna asta franco-română.
Astăzi de dimineaţă era cam răcoare
Însă frig propriu-zis nu era.
Oricum mai bine.
Mai bine oricum.
Căci destul de des am tot simţit frigul
Şi destul de des l-am tot suportat
Măreţ sau nemăreţ peste lume.
Eram pe-o bancă şi-mi tot spuneam
Despre această întâlnire karmică
Din vara traiului nostru
În toamna franco-română.
În toamna franco-română râde şi plânge
Oltenia toată în freamăt de frunză.
Cine la iubit nu crede
N-ar mai călca iarbă verde.

 

Porţia ta de suferinţă

Printre atâtea relativităţi ale vieţii
Absolutul cu greu se strecoară.
Însă noi o ştim foarte bine,
Chiar dacă traiul dureros ne rămâne
Cum accidentele nu pot
Esenţele a le învinge.
Porţia ta de suferinţă în toamna,
În toamna aceasta franco-română.
O, ce roman fantastic este viaţa
Şi-mi pier cuvintele pe lângă garduri!
Dar noi n-am avut noroc
Să fim amândoi pe-un loc.
Te chem în toamnă şi în golul,
În vidul de pe dealul cel singur;
Printre atâtea relativităţi ale vieţii
Absolutul cu greu se strecoară.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara