Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poezii de Ioana Diaconescu

Adînca noapte întunecimea

Întunericul te naşte
Adînca noapte întunecimea
În adîncul colinei asfinţite
Comori pieritoare nimicuri
Degete de sidef viermi de cuarţ
Inele mişcătoare vii fosforescente
Smarald despicat din care sînge verde curge
Pe faţa ierbii la suprafaţă
În noapte de sus din burta păsării cad ouă de aur
Nestemate netrebuincioase te cuprind în vid
Şi plîng Pămîntul împrejmuit cu garduri pe care
Nimeni nu le bagă în seamă
În întunericul molatec senzual
Din care noi ne naştem
Şi nu vedem ci doar cunoaştem
Să nu mă vezi
Să mă auzi enorm

 

În respirare

Din tubul acesta de lumină
Mă ridică
În aburul cenuşiu
Pierdut de pietrele în respirare
Mă prinde de umeri ca de aripi
Mă opreşte din zbor
În mişcare pot să mă dizolv în aburul etern al ceţii
Pe care-o naşte mişcarea ochilor lui
Din care raze nasc
Întru paza mea
Cel mai bine mi-ar fi în amurg cînd nu ştim
De unde vin şoaptele înfiorătoare
Braţe de şerpi fierbinţi ce contrazic
Recea lege a firii
Nu strînge prea tare brîul de lumină
Ce-i înconjură pieptul
Înalţă-se şi ne salvează
E ceea ce ni se cuvine

 

Indulgenţe

Cu degetele lui puţin strîmbe
Apucă ramurile copacului şi trase
Ce frunte frumoasă ai iubito
Ochii lui plîngeau
Cu trunchiul strîns în braţe
Ea se lipi
În fiecare zi
De scoarţa acelui copac
Pune obrazul pe pernă
Îi mai spuse el
Şi dormi
Şiroaie de sînge amestecate cu sevă
(Din scoarţa altfel supusă iubirii)
Trecură în pămînt
Şi crescură de acolo sălbăticite plante la umbra
Pletelor ei împletite în ramuri
Şi trase de mîna lui
Cu degete frumoase puţin strîmbe
Pe care pielea de fecioară
Acoperea
Trecîndu-se
Un rîu

 

Mai lungă decît însăşi viaţa mea

Din loc în loc echimozele
Îi pătau obrazul de efeb
Nu se potriveau
De unde aspiraţia spre albăstrimitate
De unde aversiunea faţă de ferocitate
Ochiul de raze plin ieşea din triunghi
Sus pe ceruri lumină totală
Echimoze şi şanţuri pe faţa lui
Într-o clipă fatală
Mai lungă decît însăşi viaţa mea
Ce mă acoperă numai în urmă
Fără vedere
Cu ochiul pur în ochi pereche
Cu ochiul negru adîncit în adîncimea însăşi
Ca luciul violent şi stins al morţii
Între vii

 

În norul persuasiv ca un melc

Şi cum timpul se desfăşura
Am stat cu capul
Între magnolii
Petalele mă cuprindeau
Asupritoare

Pe marginea pleoapelor
Grei
Fluturi lichizi
În cuprins

Gura mea
Sorbea lumina umedă
Între liane şi trunchiuri
M-am pierdut pe mine de mine
În norul febril ca un melc

 

Regele păsărilor

Regele păsărilor se plecă şi atinse
O pană care pluti incandescentă o vreme
În nori

Pluti pe apele ancestrale
Nedesluşite lucind a lună
Vuietul aripilor albe
Reculese pe marginea podului

Regele dădu semnalul
Care îmi săgetă pieptul
Cu o furtună de lacrimi

Era Alfa şi Omega
Începutul lumii şi capătul ei
Pe marginea bălţii

 

Nemăsurată pudoare

Regele-pasăre cu coroana de pene pe cap
Şi cu o pînză de sac pe picioare

Îţi las ţie toate hainele mele
Pielea mea e numai bună de învelit
Şi pluti ca un burduf pe cerul opalin
Spînzurat cu capul în jos
Nemăsurată pudoare
Şi eu
Cu toate hainele lui pe mine
Peste luciul pămîntului lustruit de plutirea
Sub burta cerului opalin

 

Ţinut
(tărîm)

Încă
Aceste flori amestecate cu pămînt
La margine
Într-o cunună imposibil de alcătuit
Le văd de departe şi îmi par
O margine de Rai

Purtînd cununa ţărnii de flori moarte
Peste care s-a aruncat lopata de pămînt
Ce-i rînduită tărîmului ales al Persefonei
Mă-ntreb ce caut eu aici pe malul unei ape
Încremenită-n frumuseţea ei
În care nu clipeşte nicio undă
Măcar un bob de apă să se mişte
Şi gura mea să-l bea

 

Zăpadă neagră

Sări auzeam
Sunt gata gheaţa
Se desfăcea în lungi
Şi-ntunecate şiruri
O noapte căreia sfîrşitul nu i-l văd
Şi nu i-l simt
O noapte de zăpadă neagră
Pe banchize cu orbii şi cu neştiutorii
Căzuţi din raza sumbră ce-ngheţa pămîntul
Pe partea lui întunecată
Nescrisă
De vreun gînd pierdut din şirul de perle
Al minţii tale cîndva alese
Azi
Alunecînd în zgomotul
De lume spartă

 

În visare

Supus risipei
Aurul zdrenţuit al norilor
Cuprinde marginea caldă izbucnind
În interior cum tiara unei flori
Cu o singură molatecă petală viorie

Nu pot privi decît în adîncul pămîntului
Mă atrage acolo misterul tulpinii
Pe care-o beau
Cu nesaţiu la marginea fîntînii
Care transformă fiinţa mea ce se dizolvă
Clar diamant lichid
Peste gura fierbinte
A somnului

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara