Numărul curent: 41

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Poezii:
Poezie de Ioana Ieronim


Arta tânără

Lui Tom Brânduş

rock hip-hop şi rave
beţia peisajelor laser
cutreierând carcasa noastră
omenească

între munţii cu păduri mustoase de august
şi zidurile cetăţii fără de anotimp
în mâna ta
lumea devine
Una

zdrenţe de suvenir, frânturi de iarbă
focuri de artificii explodând în zenit
seminţe
muguri
sexe în floare care expandează
peste cele 3 ceruri inferioare

din amintiri stocate la arhivă
umpli câteva ecrane
printr-o apăsare de buton
: pionieri, militari, sudori
în şiruri de defilare
marşuri şi cântece
piramide umane triumfătoare
cum le-ai văzut, cum le-ai trăit chiar tu,
copil



"bestiale imagini" "ce animaţie cool"
"e tare omu'"
exclamă nişte adolescenţi
"păi desenezi orice trăznaie îţi dă prin
cap
în virtual"

Bran, august 2009


Ce laşi în urmă

poate să rămână între două coperţi?
putem lăsa totul în urmă,
sub piatră?

nu va pătrunde
lumina pe sub uşă?

n-are să vibreze aerul
de vocea ferecată

aşa cum auzim chemarea
Anei din zid
aici undeva aproape?


Peste apă

cine eşti tu pe ţărmul celălalt?
aici eu cine sunt?
o piatră, fiecare? un pom?

soarele răsare pe ţărmul acesta
apune pe ţărmul tău

aşa a fost ieri
şi mâine - din nou

tu cine eşti, acolo
eu cine sunt în acest loc?
cine a trecut
şi a chemat, trecând?

înrădăcinaţi cum suntem în terra firma
departe de laolaltă
aruncăm între noi firul
îl întindem

umbra lungă a triangulării cade
în pământ nedesţelenit


Scriere citire

Vorbeam cândva aceeaşi limbă
încăpeam în respirarea
unui singur cuvânt

luna plină de seminţe ne hrănea
cum a hrănit in illo tempore
limba primului poet.

Pe urmă am văzut faţa cealaltă a lunii
pântecul plin de otrava care ne-a hrănit
când foamea
ne-a ajuns cu adevărat din urmă.

Carnea literelor, lumină umbră
noi am cunoscut-o într-o limbă
pe care o vorbeam ca pe apă
atunci

dar ea apoi
nu ne-a mai recunoscut.


În casa lor
cu toate ferestrele deschise
literele
ne scriu împreună

ochii ne citesc pe alt continent


Muzica pe care nu o putem auzi

Acest lucru nu ne-a fost dat
aşa cum ni s-a dat pământul
pământul greu, cu inima lui cântătoare
pe care n-o putem auzi.

Nu ne-a fost dat cum ni s-au dat sferele
şi muzica lor
pe care n-o putem auzi

nu pentru noi este foamea hipnotică, oarbă
nu pentru noi valul ce spală
acelaşi ţărm din veac

nu e săgeata oprită în aer, care-a uitat
cine a trimis-o
ca să nu ajungă.


Acest lucru
nu ne-a fost dat pentru starea pe loc
ci pentru mişcare, pentru venirea
purtătorului de torţă
şi plecare.


Deplinătatea
privită cu ochii deschişi

iluminarea tiparului
ce s-a golit

trecerea purtătorului de torţă
prin viaţa noastră.

Nu pentru somn, ci trezie
nu pentru somn, ci pentru
veghea omenească
aceea care l-ar fi oprit pe Enkidu
în câmpiile soarelui
şi pe Eurydike

sabia trează
despărţitoare


Cel ce-a vorbit

nu eu spun aceste cuvinte
poate le-ai spus chiar tu
s-au rotit în gura ta închisă şi au călătorit
ca unde luminoase

ori poate altcineva le-a rostit, acela care
a pus chemarea sălbăticiei în noi
cineva care vorbeşte în locul nostru
pe limba noastră pe care
credem a o şti

ori poate noi rostim cuvintele
zeilor necunoscuţi
care au nevoie de noi să-i oglindim

oricât aş desface silabă cu silabă
oricât încerc să ating acest sentiment
sub multele învelişuri
sub mantia de unde

cuvintele nu sunt ale mele
inaudibil
pare că tu le-ai rostit


Geografia beznei

Cu inima uşoară? da
între cele două ţărmuri înălţându-ne
din adăpostul subtil
al flăcării

lumina/întunericul m-au despicat
deşi nu mă gândesc la asta
şi nu o simt

dar nici pe tine nu te întreb
despre geografia
beznei

bocetul de bărbat
auzit în vis


Alunecări de pământ

Alunecări de pământ
până jos pe faţa muntelui

carnea pământului ruptă până la os
rădăcinile orbite de lumină

care ţipă

le auzi?

toate aceste lucruri
visând să fie în altă parte
decât sunt


Pescăruşi fără mare

Pescăruşi se rotesc deasupra cetăţii mele noaptea
cu foşnet de înger

în inima uscatului, departe de mare
cheamă paşnic, familiar, parcă ar fi acasă
: îşi aduc poate aminte cum planau cândva
în aceste locuri deasupra întinselor ape
cel mai recent acum vreo 50 de milioane de ani
Marea Sarmatică (pe când nu era
cine să-i dea un nume
ori să verse sânge pentru pământul bogat -
cum s-a-ntâmplat după o vreme)

pescăruşii zboară însetaţi deasupra oraşului
în miez de vară
noaptea

fac cercuri
le sparg

taie calea dincolo de orizont


Doar cuvintele luminează

E întuneric, doar cuvintele luminează - Tristan Tzara

E noapte, vii peste munte
doar lanterna ta se vede -
o lumină alta decât puzderia stelelor

aluneci în zigzag, lipit de pământ
şerpuind pe potecă
ascuns de stânci, de păduri
şi reapari
tot mai aproape
silabe frânte coborând în carne

te apropii
peste fâneaţa din vis

sub vălul ţesut
într-un război
care nu mai există