Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Poezie de Leo Butnaru


Ca o idee

Realitatea se aplatizează ca o idee în reculul uitării (ideea
de vid ca - pardon - patrimoniu).

Amurgul întemeiază columna nopţii
sculptor ce va da ultimile deformaţii celebre
zgâriind cărbunele semnând negru pe negru cu
graffiti-nume-prenume.

Ierburi posomorâte sub hoaspa brumei
cernere ceremonie verbocreaţia dicteului bine temperat
pe ebenul xilofoanelor junglo-silvane
şi vocea încercând să re-nască
dar re-murind în gâtlejul căptuşit cu praf
de tăciune cantori în strane putrede cariate
aleluia în amestec cu urlet de lup singuratic
ce s-ar vrea şi el domesticit precum câinele ce urlă la
soarele negru al decadenţei.

Era (er)zaţului.
Accelerarea degradării sfinxului.
Molohul molozului. Silozuri de osuare înstrăinătate.
Văzduhul ca potop - tornadele hibride
în cascadele cărora se aruncă inginerii de poduri
de pe podurile pe care nicicând nu le vor înălţa.

Ultimul s-a sinucis plutonul de execuţie.


Notă de subsol

încrederea entuziastă în posibile izbânzi nu e decât
parte componentă a memoriei unui on de peste cinci-
zeci de ani - adică exact inversul încrederii - ceva
greu de imaginat dacă nu ai foarte dezvoltat
simţul măsurii şi pasiunea pentru notele de sub-
sol din tratatele de filosofie şi de semidicteu zeiesc delfic
ceea ce nu exclude să rămâi carbonarul morocănoşilor cărbuni ai iluziei necesare subminând ca o cârtiţă de lux resemnarea împăcării de sine
"în această decizie nu e nevoie de majoritatea de voturi" - cât de
impresionant ar suna respectiva frază ego-
protocolară drept secretă parolă pentru declanşarea sau închiderea vreunei ofensive
în ambele cazuri ca adversarul să nu cunoască adevăratele noastre
intenţii mai ales - de ce am încetat asaltul în această întâmplare
în care piere sau supravieţuieşte doar
un singur suflet


Remarca

mă retrag din fiece răsplată ce mi s-a cuvenit
toate să rămână celor ce au mai multă nevoie de ele

bineînţeles că important este ceea ce se retrage în afara
imperativelor metafizice sau pur şi simplu omeneşti
dincolo în exterioarele luminoase accesibile multora
în unghiuri favorabile de existenţă şi pricepere
când dânşii au sentimentul plinătăţii dreptăţii ce li se face în
adâncile canioane ale provizoratului de lungă durată ca ecou
sau plăsmuire extracotidiană

ne putem trăi mutual preocupările
înnebunindu-ne conştiinţele şi poate neliniştea inconştientului
încăpăţânându-ne a crede că nu neantul ne e părinte
încât şi vidului îi pasă de semnificaţia ciorchinilor e lacrimi de pe
obrajii eternului copil neogoit care ne întruchipează pe rând ori
concomitent de-a valma - ca om sau lume
servindu-se de filosofie şi de înţelepciune precum de creier lezat
de inimă rănită - el neştiind a geme ea neştiind a tămădui

apoi
ideea de amestec cu hemoglobina zămislind înzoriri/apusuri în
interiorul nostru niciodată plin până la refuz - intimitatea -
infinitul nostru personal! - fuzionând cu
înţelesul destinului ca textualism divin şi eventual
simplisimă remarcă între paranteze la finalul
Testamentelor: (va urma)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara