Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Poemul şi scrisoarea de Constanţa Buzea

Colegul nostru de an, Gheorghe Mincă, poreclit "englezul", acum este unul din cei mai de vază ziarişti ai Buzăului. A tipărit patru cărţi de poezie şi micro-eseuri. Are în pregătire o traducere completă a sonetelor lui Shakespeare, din care a mai publicat. Gh. Istrate, buzoian de origine, îi sugerează să dea poezii pentru România literară, şi chiar îi face o selecţie severă, cum şi spune, căci, lăsat singur, "englezul" nostru nu se va decide poate niciodată să hotărască pentru el însuşi. Asta se întâmpla la începutul verii, şi vara a fost cum a fost. Mai zilele trecute Gh. Istrate se interesează de soarta versurilor şi eu îi propun puţinul spaţiu al acestei pagini, fapt care îl mâhneşte profund, cum şi pe mine mă mâhneşte. Dar în altă parte, aglomeraţia fiind mare, ar fi de aşteptat mai mult. Frumuseţea poemelor, cuminţenia lor, îmi aminteşte cu destulă amărăciune de gustul copilăriei şi al tinereţii debutului nostru atât de bine primit în secolul trecut! Bineînţeles că nu poezia este aceea care, între timp a pierdut teren şi a ieşit în pagubă în confruntarea cu lumea sălbăticită, care are astăzi alte interese şi alte gusturi. Ci lumea care nu mai citeşte, teribilă, şi priveşte cu ironie în direcţia poeziei. îmi asum riscul de a mă grăbi în a da pe acest spaţiu câteva poeme ale lui Gheorghe Mincă, şi căruia i-am citit şi sonetele traduse de el, fiind îndreptăţit să spună într-un Argument că: "Un Shakespeare nou cheamă astfel după el un altul, fiecare ivit din efemerul repaus în caleidosco­pica lume care, nemaifiind, este". (C. B.)
Gheorghe Mincă

Nu ştiu
Obloanele sunt trase pe stelele din mine;
E cineva afară pândindu-mă. Dar cine?

Aud cum îmi măsoară cu grijă anii duşi,
Alerg de la fereastră, mă-ntâmpină la uşi.

Mă-ntorc spre mine însumi, dar, în
întunecime,
Sunt stelele căzute şi nu se află nime.

E cineva afară şi numai eu o ştiu
Când îl aud cum creşte din noapte şi
târziu.

E cineva afară şi nu pot să-l găsesc
Să-l blestem să asculte ce simt când îl
pândesc.

E cineva afară şi anii cresc mereu
Şi mi se pare,-n ceaţă şi-n toamnă, că sunt
eu.

Vânatul regal
Era un stol de lacrimi, de sunet şi culoare,
De forme neştiute arteziind solemn,
Un templu de tăcere, lumină şi mirare,
Cu inima de piatră şi trup mănos de lemn.

Ochi fără de odihnă îl devorau în toate,
Adulmecându-i urma, vânat de preţ regal,
Simţindu-l şi-n afară, ştiindu-l şi-n cetate,
Firav şi trainic totuşi, ferit dar triumfal.

Era din paşi şi umbră, din a nu fi şi-a fire,
Statornic în credinţa pe care o purta,
Hlamidă din granitul ce-l colinda, subţire,
în presimţirea formei şi-ntru jertfirea sa.

Răstignit
Răstignit, am verbul pe hârtie,
Crima mea de taină şi mereu;
Bănuiesc pe nimeni că îl ştie,
Cum să fac să nu-l mai ştiu nici eu?!

Dar, cuvânt cum sunt, alerg în stradă;
Pistoletul primului soldat
Prin lunetă astăzi vrea să vadă
Sunetul cu lacrimi împuşcat.

Trupul meu, trup, poligon mai verde,
Te voi izgoni din vorbe-n cer;
Nici un glonte astfel nu va pierde
Cel care îmi este grănicer.

Vorbă, prea fecunda mea minune,
Rătăcită, trainică, în trup,
Setea mea te soarbe, şi te spune,
Veste crudă colţilor de lup.

Legănată, floarea
Către miezul nopţii, când cocoşii
Au sosit la cel dintâi cântat
Şi când Carul Mare, ca o lance,
Oiştea înspre noi şi-a aplecat;

Când a ars întâiul bob de rouă
Şi când primul vis s-a ofilit,
Pe ascuns, înfăşurat în noapte,
Cel din urmă tei a înflorit.

Legănată, floarea lui mierie
în privire mi-am ascuns tiptil;
Semăna cu hainele acelea
De pe vremea când eram copil...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara