Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poemele verii de ---

nichita danilov


Sunt

Sunt dintotdeuna.
Cu mult dinainte
de a exista cuvântul sunt
și mult înainte de a apărea
cuvântul totdeauna.

Cu mult înainte de a cădea sămânța
în uterul matern
și mult înainte de orice
uter ce călăuzește
plăpânda umbră
a ființei spre lumină.

Întreg universul
nu e decât o amintire
a ceea ce n-a fost
și va ca să mai fie.


ion tudor iovian


ești o scrisoare făcută ghemotoc

tatălui

chiar dacă a venit de la marginea lumii să te vadă
nu mai încape în viața ta
nu mai încape nici în debara mirosul lui de om obosit si singur
nu-l mai rabzi
încă te sufocă
te strânge de gât când te uiți în oglindă
îi simți degetul uriaș care te strivește pe zid printre gângăniile
nopții
și inventezi scuze doar ca să-l ții la mii de kilometri de frica ta
de viața jucată la ruleta rusească
ori-ori
de visele conservate-n formolul trădării
dar dacă ești scrisoarea făcută ghemotoc cu litere stâlcite de tristețe
și disperare
suflată de colo-colo de vânt
pe străzi care nu duc nicăieri
prin săli de așteptare unde n-așteaptă nimeni prin orașe
părăsite
și te refugiezi în minciuni cusute cu ață albă în care nu crezi și nimeni nu
crede
doar el
nefericitul
se preface că te crede
ce altceva să facă
va cere azil politic în paradisul de la Colibița ca să asculte
cum bat a moarte clopotele bisericii scufundate în ape
în anii demenței – urale și ură -
pentru omuleți de fier și sare și nervi rupți
care învârt și acum în adâncuri
mașinăriile de produs fericire rose-bonbon contra sânge și
plânsete
în lumina lină de seară
și el urcă în apus
pe dealuri
și izbește porțile cerului și zgrepțănă la ușă și caută adăpost sub osul
frunții
și nici el nici tu nu știm ce să facem și tragem obloane grele
de fier
peste viața asta prost ticluită
de fier și fiere
și dăm cu var peste oglinzi
ca să nu vedem ca să nu cădem iar în ispită
ce altceva mai rămâne de făcut
și el va cere azil politic în paradisul de la Colibița ca să se ascundă
de vinovăție
de frică
de prea multă fericire îmbibată în oțet și fiere și absență
și tu ai să fugi mereu de el
ai să te lepezi de el și de viața eșuată cu el
de plânsul lui înăbușit când încearcă să-ți spună
te iubesc
înainte să se prăbușească în gaura neagră a tristeții dintre dealuri
amar amar
îi dai de înțeles că drumul lui nu trece
prin copilăria ta prin spaimele tale
prin nopțile tale toxice
că drumul lui nu trece prin fața casei nu poposește sub nucul atâtor
trădări
dai un pumn de pastile pe gât când anul acesta se sfârșește printr-o
plimbare
cu el
prin bulboanele unei realități tare ciudate
și oasele și casele și păsările se fac mai mici
și străzile se surpă
și
copacii se prăbușesc huind chiar când vrei să-i atingi cu sufletul
da da
ești puștiul de 14 și 52 de minute care trece iute iute și nu mai oprește
acasă
și soarele strălucește numai pe el
și duci în spate un bătrân în bandaje de lumină vânătă mai grea ca lutul
spre ziua de ieri
și bătrânul
are același chip cu al tău și ești tu însuți
evadat din paradisul toxic de la Colibița


octavian doclin


patria

eu niciodată n-am să țip în gura mare
cît de mult te iubesc patrie
îmi este îndeajuns să-mi îngădui doar
să pot număra cercurile vieții mele
pe fruntea ta

eu niciodată n-am să urlu altora
că tu ești cea mai frumoasă dintre toate
patrie fericit aș fi numai dacă mi-ai dărui
putere ochilor mei să mai poată vedea
dansul luminii ca-n zilele de vară
ale copilăriei

eu niciodată n-am să mă rog
prin bisericile lumii pentru tine patrie
ca numai tu să fii binecuvîntată
de Domnul pre pămînt
dar atît timp cît pe cerul gurii mele
mai răsar cuvintele mamei mele
limba română
vreau să știi că te iubesc
să știi că ești frumoasă și sfîntă
fără să țip fără să urlu fără să mă rog

numai pentru tine patrie
Reșița, 1 Decembrie 2001


dumitru ion dincă


Felinarul cu aripi

Dintr-un arbore trist, o să cioplesc într-o zi
un imens felinar cu aripi de frunze
inundate de licurici, ace incandescente
să poată zbura cu lumina
în cele mai înspâimântătoare grote
unde nici razele stelelor nu pot pătrunde
rege-i întunericul vâscos
ca o teamă a șarpelui
de proprii solzi când își privește trupul
peste cărămizi arde iedera,
de sticlă,
par frunzele,
globuri în ghirlande
nIng peste oameni
din felinarul arborelui trist. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara