Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Poemele taurului de Rafael Morales

Simţim cu toţii, chiar dacă nu am luat parte niciodată la un spectacol de tauromahie, că nu poate fi calificat pur şi simplu drept barbarie şi nimic mai mult. Pentru spanioli, pentru mulţi spanioli este cea mai înaltă, cea mai pasională şi cea mai deplină formă a culturii, a tradiţiei, a istoriei lor. Lorca, bunăoară, delicatul Lorca aprecia că lupta omului cu taurul în arenă constituie ritualul cel mai nobil şi cel mai complex, manifestarea (numităFiesta, cu majusculă, sărbătoarea prin excelenţă) care se dovedeşte a fi cea mai intens iniţiatică şi cea mai sublimă a vieţii spaniole.
Disputele recente despre legitimitatea spectacolului taurin au readus în actualitate fenomenul confruntării tauromahice, suscitând redefinirea profilurilor fatal interdependente ale protagonistului şi antagonistului, în încleştarea lor agonică, pe viaţă şi pe moarte, cu un riguros şi unanim recunoscut fairplay de mare eleganţă.
Sonetele lui Rafael Morales ţin net partea taurului, identificându-se, într-o efuzivă şi totală compasiune, cu tragicul animal crescut pentru a întruchipa fiara şi pentru a fi sacrificat.

Taurul

Semeţul cap e neagră pătimire
în vârfuite furii mântuită
şi murmur de mânie-năbuşită.
În hău lipsit e plânsul de zvonire.

Se potoleşte-n blana scorţoşată
furtuna forţei lui îndrăgostite,
cu trăsnete-n arenă prăbuşite,
în mâţişori de oase-ncătuşată.
Înlănţuită-n ţeasta asurzită,
furtuna-nfrigurată se frământă,
pasiunea oarbă muşchiul nu-l clinteşte:

e înflăcărarea-n veci neostoită,
pornirea care nu se domoleşte
şi cornul jinduind spăsirea sfântă.


Mugetul

Ranchiună, ură, dragoste-nvrăjbită
în vine îţi zvâcnesc vijelioase,
stârnind porniri aprinse, volburoase
într-un delir de-ardoare răvăşită.

Captiv în blana ta şi-ndrăgostit,
auzi cum lanţul zornăie-n gâtlej
şi tremuri tot, te zbaţi, te-nfiorezi
că-n temniţă ţi-e trupul ţintuit.

Semeţ îţi porţi durerea şi mândria,
cu măreţie netăgăduită.
Şi-arată capul nobil cerbicia.

Scăpare însă n-ai: nemiluită,
atunci putea-va moartea s-o răpună.
Schimba-se-va-n răgaz şi pace bună.


Tauri în noapte

De-alean cuprins, de zbucium răvăşit,
ţi-îngropi singurătatea-n vânt tăios
ce bate-n dungă dealul unduios
şi crângul de stejari cel adormit.

Spăimos e toiul nopţii şi-i răcoare.
Când mugetul sfâşietor răsună,
tresare noaptea brusc pe clar de lună
la mândra tânguire-ngrozitoare.

Cu suflet milostiv, înfiorată,
cu taurii din crâng compătimeşte,
se chinuie cumplit, se zvârcoleşte.

Subit curajul pajiştea şi-arată.
Neostoitul vânt se înteţeşte:
piept sfâşiat de crengi tăioase este.


Eschiva

Ce fentă, ce eschivă iscusită!
Ce iureş impetuos, ce-încumetare!
Fugara pelerină i se pare
de cer sprânceană vag întrezărită.

Ce furie şi ce descumpănire
la taurul ce iar se năpusteşte!
Cărbune ce-n arenă străluceşte
stârnind rumoare fără contenire.

Dorinţa aprigă, nemărginită
de inimă vitează, înfocată,
va rămânea în veci neîmplinită.

S-a-înfipt în carne-adânc precisa spadă.
Te clatini şovăielnic către moarte
în coarne luând văzduhul. Tristă soarte.


Prezentare şi traducere de Andrei Ionescu

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara