Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Poeme de odinioară de Florea Burtan

Lacăt de aur la gură

În ghereta lui simplă veghează portarul,
Burdușit cu o mie de chei.
Întunericul își întinde mortarul,
Somnambulii dansează, fericiți, pe alei.

Vin gunoierii, hămesiți și posaci,
Cu uneltele muiate în clor,
Fac ordine și înghesuie-n saci
Partea de viață dată-n seama lor.

Nu am unde fugi, nu mai am unde!
Deruta îmi retează picioarele,
Cineva neștiut, în sine se-ascunde,
După ce mi-a furat luna și soarele.

Ceva ciudat se întâmplă cu mine,
Vorbesc singur, mă condamn, mă provoc,
Îmi duc sufletul în piețele publice,
Îl arăt lumii, apoi, îi dau foc.

Nu sare nimeni să îmi ia apărarea,
Nicio privire nu se înspăimântă,
Doar vântul, iubito, citind afișele,
Îmi desenează pe umeri o aripă frântă.

Pedepsele dau cu pietre în mine,
Ca o statuie, trupul îmi sună a gol,
Nici căruțașul nu mai are cu cine
Să își bea porția zilnică de monopol.

Iată, mă latră vechi haite de câini,
Ziduri imense mă înconjoară,
Cu sângele meu, lumea se spală pe mâini
Și mă azvârle de pe ultima scară.

Cât să mai rabd? Îmi e foame și sete,
Aș țipa, ca un dus la tortură,
Dar vine bătrânul portar, pe-ndelete,
Și îmi pune un lacăt de aur la gură…


Adună-mă de pe drumuri…

Tu înnoptezi la un capăt de gând,
Pletele tale ard, liniștit, sub ninsoare.
Aș vrea să te strig, dar strigătul meu
E bolnav de o lungă și grea destrămare.

De vorbit, nu ne-am vorbit de un veac,
Din cătun, iarna n-a mai plecat niciodată,
Își rupe veșmintele în arborii goi,
Mănâncă insomnii, bea apă de piatră.

Adună-mă de pe drumuri, iubito,
Du-mă în odaia ta asuprită de crini,
Am obosit rătăcind prin zodii amare,
Alungat de oameni indiferenți și străini.

Ia-mi umbra în brațele tale duioase,
Ia-mi rănile și le așterne pe prag,
Călătorul din mine îți cere iertare:
S-a lăsat ademenit de un cântec pribeag.

Mâinilor mele le e foame de tine,
De-ar avea gură, ce frumos ți-ar vorbi!
Ninge păgân, ora-i foarte târzie,
Poveștile au adormit în copii.

Adună-mă de pe drumuri, iubito,
Ca pe o frunză pălmuită de vânt,
Du-mă în odaia ta primitoare,
Iarna din mine va pieri curând…


Erai, toată, miere păcătoasă

Te-am văzut trecând pe strada-mare,
Trupul tău, plutind, se răzvrătea
În lumină lină, de-nserare,
Și lumina, Doamne, înfrunzea…

Erai, toată, miere păcătoasă,
Înger izgonit din țara lui,
Te pierdeai, înaltă și frumoasă,
Fără a da seamă nimănui.

Mi-era dor năprasnic. Nu mai știu
De ce rămăsesem fără glas,
Asuprit de-un gând trandafiriu,
Că doar el, de strajă, mi-a rămas.

Te priveam, cu rana rezemată
De-al tău chip indiferent și pur,
Parcă izvorai din altădată,
Cu un crâng de raze împrejur.

Mă dureau cuvintele tăcute,
Nu-ndrăzneam, iubito, să te strig,
Cineva-mi șoptea: ai grijă, du-te,
Să nu pierzi și ultimul câștig!…

Te-am văzut trecând pe strada-mare,
Trupul tău, plutind, se răzvrătea
În lumină lină, de-nserare,
Și lumina, Doamne, mă durea…


Însinguratul paznic de far

Am văzut-o ieșind din albastre tărâmuri.
Plutea. Tălpile ei – nuferi arzând.
Trupul ei gol, în lină lumină se răsfăța
Și lumina o jefuia, fremătând.

Mă dureau ochii, de atâta splendoare,
Eram însinguratul paznic de far
Pedepsit s-o privesc cum dispare
Și cum revine, obsedant și-n zadar.

O cerșeam, cu brațele-ntinse, cu gura,
Cu întregul meu sânge învolburat.
Ea își legăna, printre valuri, făptura,
Parcă se pregătea, înadins, de zburat…

De jur împrejur – nesfârșire de ape.
De jur împrejur – raze îndoite de vânt.
O imploram să vină, cu un pas, mai
aproape,
Ea, însă, se tot îndepărta, lăcrimând… 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara