Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Poeme de Evgheni Borisovici Rein de Nichita Danilov


Evgheni Borisovici Rein s-a născut pe 29 decembrie 1935, la Leningrad. Este absolvent al Institutului Tehnic din Leningrad şi al Cursurilor Superioare de Scenarii.

între 1950-1960 a frecventat cercul literar condus de Anna Ahmatova, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu poetul Iosif Brodski, cu care a rămas în relaţii de prietenie pînă la moartea acestuia.

în ciuda preţuirii de care s-a bucurat din partea unor poeţi ca Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Leonid Martînov, Arseni Tarkovski şi precum şi din partea altor reprezentanţi de marcă ai acestei generaţii, a reuşit să debuteze abia în 1984, la vîrsta de 49 de ani.

A urmat o perioada fertilă, atît pentru poezie, cît şi pentru eseistică şi memorialistică.

Din 1984 şi pînă-n prezent, Evgheni Rein a publicat un număr de 16 cărţi şi a fost tradus în Anglia, Italia, Polonia etc.

A primit mai multe premii naţionale şi internaţionale. în perioada 18-25 septembrie a.c., Evgheni Rein se va afla în România ca invitat al U.S.R. la Festivalul Internaţional al Scriitorilor de la Neptun.





JIM

"Bătrinul vagabond la Addis Abeba"

N. Gumilev



Bătrîne vagabond din Koktebel,

aproape pur sînge ciobănesc,

de unsprezece ani, tu, cîine devotat,

stai tolănit la picioarele mele,

nepăsător la tot ce se petrece la televizor,

ca şi la forfoteala agitată a verandei.

în cutia groaznică - semifinala de fotbal,

la masă - ultimele bîrfe -

pe care tu nu le bagi în seamă.

Cu toate acestea, eşti cunoscut în cele mai îndepărtate

locuri:

la Londra, New York, Montreal,

la San Francisco, la München şi Paris,

mulţi oameni îşi amintesc de tine.

Fiindcă mulţi dintre ei s-au perindat prin verandă.

Cînd oaspeţii soseau, tu te grăbeai să-i întîmpini,

zornăind din lanţ

şi lătrînd cu bucurie sau din obişnuinţă:

urma să-ţi scot zgarda.

Umflîndu-ţi pieptul

plin de forţă apăreai pe verandă.

"Jim, te strigau, Jimy, Jimik!"

Lucrul acesta te încînta peste măsură.

însă principala ta calitate era demnitatea.

...Vizitatorii vin şi pleacă,

dar ciobănescul german rămîne.

An de an, oaspeţii se întorceau,

an de an discutau oaspeţii:

beau , bere ceai, lapte şi votcă;

mereu repetau cuvinte hazlii:

"mondriani", "shagall", "evtuşenco",

"kabacov", "sapghir", "savitski�", "brodski",

"jekson pollak", "veve nabokov", "limonov"

şi din nou - "noi am plecat", "ei pleacă", în curînd vor

pleca"...



Acum în verandă nu mai e atîta îngrămădeală,

în fiecare zi vine acum lăptăreasa Klava

cu lapte proaspăt într-o găleată,

a mai rămas mult zgomot încă: foşneşte, huruie

blestemata cutie...

Moţăi, Jim? E dreptul tău de cîine să moţăi.

Picotesc şi eu în faţa televizorului,

astfel demonstrăm că lumea viselor noastre e mult mai

tandră

decît acestă harababură, decît această forfotă.

Nu am ajuns încă pînă la sfîrşitul secolului,

mult dragul meu cîine, şi totuşi ce sentiment ne întoarce

gîndul înapoi,

la anii tinereţii noastre, unde zornăie lanţurile?



înainte de Paşti

lui N.



Zi posomorîtă deasupra unei mări cîrlionţate de valuri.

Hai să poposim aici o vreme. Renunţînd la toate iluziile.

Asemenea judecătorului din Iudeea,

să ne spălăm mîinile înainte de masa de seară.

înţeleg că aceasta-i o glumă ieftină,

există însă totdeauna un sîmbure de adevăr - ce-i drept, un adevăr ieftin - în glumele ieftine,

dar, într-un fel sau altul,

el e totuşi mult mai profund decît ultimul zvon fals

ce se împute dezinvolt în paginile ziarelor.

Contemplînd o mare la fel de cenuşie ca o blană de miel,

e greu să-l poţi închipui pe Poseidon în toată măreţia sa,

mai degrabă te gîndeşti la imagini dintr-o banală

spălătorie,

la cămăşile atîrnate deasupra ligheanului

din care se scurg neîntrerupt picăturile de apă.

Şi în acest amestec de lacrimi şi vînt

nu ai cum să nu ţi-l aminteşti pe simpaticul idealist -

o treime om sau doar o pătrime.

Această zi marchează fratricidul şi suicidul,

ca să nu mai punem, desigur, la socoteală

răfuiala cu Tatăl şi Sfîntul Duh.

Să zaci acum sub umbrelă ar fi un semn de trădare,

chiar dacă nu poţi să stai pe prundiş pe burtă.

El, de asemenea, s-a plimbat pe malul mării şi a văzut

genunea şi uscatul, o pînză umflată deasupra unei bărci

gri,

aceasta înseamnă că nu întîmplător El este ocrotitorul

mişcării veşnice a scurtei, mult prea scurtei noastre vieţi.

Aşadar, El a înţeles că se va întîmpla în continuare -

ce va tulbura această lumină -

lumina tuturor apelor de după orbitoarea Geneză.



Lumină de la Răsărit



La hotelul "Artrium" de cinci stele (după Beadeker),

cina de la miezul nopţii se întinde pînă la revărsatul

zorilor.

Ex oriente lux apare de după perdele,

poleind cu aur coşul pe care prietena mea şi l-a pudrat.

Ex oriente lux - însemnă "Lumina de la Răsărit",

care are ceva solemn în ea, de parcă ar izvorî din

cupolele Sfintei Sofia.

Ies în balcon şi trag adînc în piept

aerul gingaş, catifelat, amestecat

cu salvele tunetelor ieşite din Dunăre şi cu cea mai

zebrată

parte a viforelor de la graniţa sovietică.

Orizontul de miazănoapte s-a întunecat de nouri.

în faţa intrării, uniforma albastră a portarului

se înclină în tăcere primind bacşiş de la prostituatele

ce-şi fac rondul de noapte.

"Dumnezeule - mă gîndesc - aici paginile manuscriselor

luiThomas Mann, Fitzgerald şi Arien îşi găsesc

continuitatea..."

De trei ori controlează barmanul paharul de cristal

pentru că forma veselei devine conţinutul său.

Poate ar trebui să mă întorc şi să mă aşez la măsuţa mea

şi să cotrobăi în pachetul de ţigări început, pe care se află

imprimat un dromader trist - şi el un simbol al

Orientului?

Simţi un fel de greaţă, ca şi cum ai aştepta să primeşti

pomană,

şi îţi ridici capul, de aceea vezi înălţimile bolţilor.

în acest foaier al hotelului, cu vitrine şi vaze delfice,

poţi asculta muzică de Mozart mixată cu Mitsouke.

îndepărtează-te ca un derviş de la această putreziciune

sortită pierii,

întinde-ţi ca un pelerin mîinile înspre locul sfinţeniei.

Devin tot mai pale vechile, obişnuitele umbre,

în timp ce ochiul în fardul lui indecent se îngustează

asculţi cum portarul - pe jumătate sobru, pe jumătate

hîtru - repetă confuz:

"Lumina de la Răsărit, de la Răsărit, de la Răsărit, de la

Răsărit..."



Anul 1950



încins gata să se dezmembreze funicularul lasă în urmă

pete de lumină,

ridicîndu-se spre sanatoriul Frunze (Ordjanokidze).

în magazin, la alegere - jumătate de litru, un sfert,

o stopcă...

în apropiere de Soci. Văd toate acestea pentru prima

oară.

într-un slip tricotat cu un imprimeu albastru pe care

scrie "Dinamo"

stau sub copertină, pregătindu-mă să mă arunc în

primele

în agitatele valuri care năvălesc pe plajă asemenea unui

duh al mării negre, suveran al Evului mediu,

privind din vîltoare înspre secolul douăzeci.

Cîte trupuri de femeie - ciocolată, lapte, teracotă -

oricum mult mai apetisante decît coaja rumenită a unei

gogoaşe.

Totul e minunat, straniu, şi ceva-ceva, poftim dacă vreţi,

cunoscut;

o blîndeţe fără sfîrşit coboară odată cu asfinţitul din

munţii Caucaz.

închizi ochii - peste pleoape pete purpurii

pătrund cu îngrijorare, ca o eczemă, ca o infecţie.

Soarele din Kobe e încă sus, deasupra Moscovei şi

deasupra Ritzei,

la zenit doar singur vulturul montan veghează peste

ambele locuri.

Păstrează ceea ce ştii, ascunde-te, fii asemenea pupilei

ochiului.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara