Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poezii:
Poeme de Angela Furtună

I.

dintr-un copil mic cât o închisoare pentru îngeri
nu putea să iasă altceva decât un înger arestat,
mi-am spus, trecând pe lângă Muzeul de Libertate –
de mii de ani mă hrănesc cu acadele de ambrozie,
rod aripile albinelor și părul lor de pe burtă
dar cel mai mult îmi plac antenele de libelulă
pe jar de lemn,
sunt palidă de la lumina ecranelor din oraș
se știe că ele îmi sug hemoglobina cu paiul,
trăiesc mult mai intens decât nebunii care conduc universul, pentru
că trebuie să lupt în fiecare clipă cu instinctul de a-i
strânge de gât
pentru ce i-au făcut ei neamului omenesc,
dar, căci există întotdeauna un dar,
cred că nu mai am multe de înscris
pe scoarța asta cerebrală:
am venit pe lume pentru a degusta licoarea tuturor revoltelor
ca un somelier de dinamită

de la mine totul se vede ca și cum aș locui în cătușele imaginației
voastre –
de la voi se simte că fac parte din acea realitate de care nu te poți
apropia
fără un sintetizator de istorie

m-am născut într-o țară în care fiecare generație trimite la pușcărie
generația următoare
și fiecare om devine liber numai după ce trage primul glonț în vecinii
tradiționali,
este o viață de implozie și adâncire
ca o carie ce-ți surpă limba horcâind între gâtlej și gingii,
pe măsură ce te îmbolnăvești de acest mod de viață, vine vraciul cu
toate ierburile
anason stelat, piper negru, nard, fenicul, ceai, salvie, cuișoare,
mimoză, cedru, tămâie, țelină, scorțișoară, mușețel, portocal,
ienupăr, vetivert, cimbru, mentă, zambilă, petitgrain, lavandă
și încă niște mirodenii
care nu fac altceva decât să te deprindă cu neologismele

aș putea foarte bine să resping colonizarea ființei mele cu
mirosuri noi, cu arome de mâncare și excremente picante,
cu migranți și scoci muzicale, cu poeți exotici și profeți,
dar nu mă pot opune copilului care se joacă în mine ducând arma
la ochi fericit


II.
mi-e frică să scriu această carte
care păstrează istoria tuturor vieților:
de ce respir pentru cei ce nu mai au nevoie de aer?
de ce merg și pentru cei ce nu mai pot decât să zboare?
de ce păstrez aparența că am murit în singurătatea acestui copac
când de fapt sufletului meu angelic nu-i lipsește decât sufletul
căzut?

acum clipa se topește
în coduri de lumină
din vieți încă nenăscute
la fel cum flăcările se strâng în jurul cheagului
o carne ce arde mocnit
în magma unui vulcan de șoapte
e timpul să întoarcem brazda pentru grâul
din anul următor
e timpul să reparăm moara
și ochii pruncilor să-i limpezim!

am ajuns la Ierusalimul celest
am ajuns la orașul cu 12 ziduri
cu 12 inimi de aur
cu 12 porți arcuite
cu patru râuri
din lapte, miere, vin și ulei,
am ajuns la propria mea conștiință
o amintire care nu mă mai identifică
printre ruinele omului de lumină

e timpul să mă revolt împotriva mea
să las această voce, obișnuită cu tăcerea,
să înceapă să cânte:
sigur va ajunge la voi, după ce eu nu voi mai fi,
sigur veți cunoaște și voi bucuria de a vă teme 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara