Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
POEME - de RAINER MARIA RILKE de Ioana Pârvulescu


Suntem în luna lui Rilke. Unul dintre cei mai importanţi poeţi ai lumii s-a născut în 4 decembrie 1875, la Praga, şi a murit în 29 decembrie 1926, la Muzot, în Elveţia. Zilele acestea se împlinesc, aşadar, 80 de ani de la moartea lui, timp în care nu numai că n-a fost uitat, dar şi-a câştigat un loc sigur în miezul celei mai pure lirici din literatura lumii. Dacă poezia ar fi ca aurul, a lui ar avea numărul maxim de carate.

Rilke a ieşit chiar din spaţiul literar, trecând în cel simbolic sau, în varianta nepoetică, în cel comercial: în ţările de limbă germană se vând, în decembrie, aşa numitele Adventskalender, calendare cu un fel de ferestruici care se deschid zilnic, pe timpul celor 4 săptămâni de dinaintea Crăciunului (Advent). Când deschizi o fereastră de calendar dai peste un poem din Engellider.

Nu cunosc un mod mai bun în care să-l comemorez şi să-l rememorez, de dragul cititorilor României literare, pe unul din poeţii mei favoriţi, decât încercând să-i traduc acum, în decembrie, câteva poeme, ştiu bine, intraductibile. (I.P.)



De spus la intrarea-n somn



Aş vrea s-adorm pe cineva în cânt,

alături să-i şed şi să-i fiu.

Aş vrea să te legăn, aş vrea să-ţi descânt,

să-ţi intru-n somn, să-ţi ies din somn târziu.

Aş vrea să fiu doar eu din casa toată

ce-ar şti: azi- noapte-a fost cam ger.

Aş vrea lăuntric sunet şi de-afar' să poată

urechea mea să prindă în tine şi în cer.

Se cheamă orologii-atunci când bat

şi poţi vedea al timpului afund deplin.

Mai trece-n stradă un străin bărbat

şi scoală un câine străin.

E linişte-apoi. Ochii larg i-am deschis,

privirea mea pe tine odihneşte;

şi-n ea te ţin gingaş şi te scap în vis ,

când în beznă ceva se clinteşte.

(din Cartea imaginilor - 1902)

Ceas solemn



Cine plânge-acum în lumea mare,

fără rost plânge-n lumea mare,

pe mine mă plânge.



Cine râde-acum în noaptea mare,

fără rost râde-n noaptea mare,

de mine râde.



Cine merge-acum în lumea mare,

fără rost merge-n lumea mare,

spre mine merge.



Cine moare-acum în lumea mare,

fără rost în lumea mare moare:

se uită drept la mine.

(din Cartea imaginilor - 1902)



Copilărie



Cum curge vremea şcolii cu-n alai

de aşteptări şi spaime fără glas.

Singurătăţi, e-o veşnicie-un ceas...

Liber apoi: hai-hui, pe străzi, la pas,

sar ape din fântâni, în pieţe, la popas.

Şi-n parcuri lumea se deschide evantai.

Şi-n haina-ţi mică treci, te simţi ca-n rai,

păşeşti ca nimeni altul, seamăn n-ai:

O, vreme de mirări, o, veşnicie-ceas,

singurătate, stai.



Prin toate să priveşti departe vrei:

bărbaţi, femei; bărbaţi, bărbaţi, femei,

copii-n culori pestriţe, mai aparte;

şi-o casă ici, un câine mai departe,

şi spaima-ncet cu-ncrederea se-mparte:

o, plânset fără sens, o, vis, fior de moarte,

abis fără temei.



Şi să te joci: inel şi cerc şi mingi,

în parcul ce molatic se-ofileşte,

şi pe cei mari în treacăt să-i atingi,

de-a prinselea când joci fugind orbeşte,

seara, tăcut, spre casă să te-mpingi

cu mâna apucată părinteşte:

o, înţelegere, uşor te stingi,

o, frică, greul creşte.



Şi-ngenuncheat la iazul de sineală

să stai, cu-o barcă mică lângă unde;

s-o uiţi apoi, căci altele, cu fală

mai mare trec, pe apele rotunde,

să te gândeşti la feţişoara pală

ce cufundată-n unde se ascunde:

Copilărie, lunecoasă învoială.

Spre ce? Spre unde?

(din Cartea imaginilor - 1902)



Boltă de noapte cu stele căzătoare



Uriaşă bolta de splendoare plină,

hambar înalt, prinos de lumi deschise.

Noi - prea departe de a ei lumină,

aproape iar de-ntoarcerea-n culise.



Şi cade-o stea! Dorinţa ta se-anină

precipitată, în străfulgerare.

Ce-i la izvor şi ce-i la revărsare ?

Ce ţi se iartă ? Cât rămâne vină ?

(din Poezii 1922-1926)

Magie



Din transformări de nedescris învie

aceste plăsmuiri: să simţi! să crezi în joc!

Că flacăra se face scrum se ştie,

dar: artă-i doar când scrumul stins ia foc.



Magie-i tot! Iar într-al vrajei vast ţinut

vorba comună către slăvi ţâşneşte...

Precum un crescător de păsări izbuteşte

să-şi cheme porumbelul nevăzut.

(din Poezii 1922-1926)



Îngerul



Cu o-nclinarea-a frunţii izgoneşte

tot ce înlănţuie şi ce reţine,

căci inima-i înalt adăposteşte

un viitor ce-n veşnic cerc revine.



Profunde ceruri de făpturi sunt pline

şi fiecare-l strigă: vii la noi?

Nu-i da să-ţi poarte-n mâinile lui fine

poverile. Ele-ar veni-napoi,



la tine, noaptea, şi te-ar bântui,

ca furii-n casă ţi-ar umbla, rebele,

părelnice-ncleştări te-ar vlăgui,

conturul ţi l-ar sparge bucăţele.

(din Poezii noi - 1907)



Cântări îngereşti

(fragment)



Pe înger multă vreme l-am dorit

în braţe prizonier. El s-a supus

şi s-a împuţinat, eu m-am mărit

şi-am fost deodată eu îndurătorul, sus,

şi el o rugăciune sfioasă-a devenit.



Atunci l-am pus la loc pe bolta rotitoare,

m-a pus în imediatul din care-a dispărut,

el a-nvăţat să zboare, eu, viaţa muritoare

şi iar, unul pe altul, încet ne-am cunoscut.

(din Poezii de tinereţe - 1898)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara