Înapoi la pagina curenta

Meridiane:
Pilsudski – ctitor de țară și gânditor de Nicolae Mareş

Libertate, granițe și respect
În acest an, Polonia și polonezii de pretutindeni marchează 150 de ani de la nașterea principalului ctitor al Poloniei Mari, a celui mai important lider al celei de-a II-a Republici, mareșalul Józef Pilsudski. Alături de Papa de fericită amintire, Ioan Paul al II-lea – în sondajele de opinie poloneze, cei doi ocupă în conștiința polonezilor, ca lideri istorici, morali și spirituali, primele locuri.
Azi se poate vedea ușor pe arterele principale ale marilor orașe, prin parcurile din toată Polonia, și în toate instituțiile centrale cultul aparte al autorităților și al populației față de aceste personalități fanion. Varșovia a început sărbătorirea evenimentului: Pilsudski – 150.

Fiecare loc legat de viața și activitatea celor do mari reprezentanți este împodobit cu flori. La Muzeul Central al Armatei Poloneze o expoziție de proporții a fost vernisată la începutul anului. Am reținut numărul important de vizitatori, îndeosebi tineri. A fost retipărită opera pilsudskiană, în zece volume, apărută la doi ani după moarte, în anii 1936-1938, din care nu lipsesc intervențiile din timpul vizitei efectuate de Mareșal la Sinaia, în septembrie 1922, pe care le retipărim în această culegere pentru prima dată în românește de la rostirea lor, pentru a ilustra dragostea lui față de România și poporul român.
Directorul Muzeului amintit, dr. Adam Bulawa, îmi spunea că în toamnă manifestările vor căpăta o și mai mare dinamică și amploare în întreaga țară, toate fiind incluse și în programul de marcare a Centenarului redobândirii independenței de stat a Poloniei, la 11 noiembrie 2018. Retipărite au fost într-o ediție de lux și o culegere de cugetări ale marelului strateg și militar, apărute la cunoscuta Casă Editorială Bialy Kruk.
Cel mai bine l-a caracterizat pe Mareșalul Józef Pilsudski, personalitatea marcantă a perioadei interbelice, Ignacy Mooecicki, președintele Poloniei în anii 1926-1939, membru al Academiei Române, (în urmă cu 80 de ani – iunie 1937), care în fața catafalcului așezat pentru somnul de veci în una din criptele regilor polonezi de la Wawel a spus: Pilsudski a dat Poloniei libertate, granițe, putere și respect. Cam ceea ce a spus și I. I. C. Brătianu despre Ferdinand I Întregitorul în iulie 1927.
De relevat că pe Pilsudski și Ferdinand i-a legat o prietenie strânsă, o conlucrare rodnică izvorâtă din necesitatea ca România și Polonia să se poată apăra în fața bolșevismului agresiv. Ce însemna acesta pentru liderul polonez aflăm în unele din cugetările sale din această culegere.
Îndeobște se cunoaște că de la prima dezmembrare a Poloniei de la 1772, urmată de cele două, de la 1794 și 1795, numeroase generații de polonezi au luptat 123 de ani pentru recucerirea libertății; faptul că la realizarea acestui deziderat a contribuit din plin și revoluționarul, intelectualul, militarul Pilsudski n-a fost un lucru mărunt. A trebuit să îndure încă foarte tânăr deportarea țaristă de cinci ani în Siberia, a lucrat în clandestinitate la tipărirea ziarului Robotnik pe care l-a redactat și tipărit împreună cu soția ani de-a rândul. Ohrana țaristă l-a descoperit la Lódz și a trebuit să îndure din nou detențiile rusești, să editeze dar și să colporteze material propagandistic antițarist, inclusiv în imperiu, să conducă aproape două decenii partidul socialist polonez. Și, mai mult, să înființeze din 1908 Legiunile Poloneze, pe care le-a organizat militar de la zero, așa încât – la izbucnirea Primului Război Mondial – să intre cu ele în luptă împotriva armatei țariste – la început –, apoi împotriva puterilor centrale, ca să treacă apoi de partea Antantei, pentru a redobândi până la urmă fruntariile Poloniei deținute în 1772.
În ianuarie 1919, generalul Pilsudski conducea armata și statul polonez în plină reconstrucție. Totodată, el se afla angajat în bătălie, în prima linie, pe front, ajungând în luna aprilie a acelui an să cucerească cu armata sa Kievul. De armatele germane și austriece s-a debarasat Pilsudski, datorită unei strategii inteligente, în doar câteva săptămâni, în noiembrie și decembrie 19181. Interesele Albionului din spațiul estic au făcut ca polonezii să nu se bucure de sprijin englez, nici chiar în momentul în care frontul bolșevic a pornit să cucerească Berlinul. Armata roșie venea ca un tăvălug direct spre Varșovia, cu efective duble comparate cu cele ale polonezilor, atacând granițele Poloniei și capitala țării pe două fronturi: din Nord și Sud, ținta finală fiind Berlinul revoluționarizat.
Bătălia hotărâtoare, a 18-a din lume, s-a dat la Wieprsz, pe Vistula, lângă Varșovia, de Sfânta Maria, în august 1920, când se va produce „miracolul“ vistulan.
Decepționat de politica marilor puteri, Comandantul polonez avertiza încă de atunci: Să nu credeți în Occident – e parșivel. Fără teama de a greși, în mare parte dictonul este valabil și azi.
Un veritabil aforist se dovedește a fi publicistul, politicianul de mai târziu, Pilsudski. În câteva cuvinte concentrează o epocă din istoria poloneză. Umilința și capul plecat doar subjugare a însemnat. (1895)
Aceasta în legătură cu viața societății poloneze sub cele trei imperii: prusac, țarist și austriac.
În multe din cugetările sale, reținem cum Pilsudski se autocaracterizează: Am fost nu doar un „înflăcărat rezonabil“, dar am simțit inimile poloneze cum vibrează, pe ele m-am bazat; inima mi-a fost un instrument pentru a-mi măsura forța cu intenția. – (Vilnius 1922, cu prilejul acordării titlului de doctor honoris causa al Universității). Sau: – De câte ori aud voci despre rațiune și luciditate, de câte ori m-am întâlnit cu obiecțiuni de romantism de lirism... de atâtea ori am avut un răspuns: doar acest romamtism, această poezie, această nebunie a învins. (Vilnius 1922, cu prilejul acordării titlului de doctor honoris causa al Universității)
Sub nici o formă Józef Pilsudski nu și-a menajat adversarii politici și pe acoliții lor afirmând: Am întâlnit, cândva, în Polonia, oameni care nu se dădeau în lături să afirme că a sluji Rusiei ar fi egal cu a-ți sluji Patria.
Aceasta-i o aluzie directă la veșnicul său adversar – Roman Dmowski.
La care adaugă, de parcă într-o paranteză, pentru contemporani:
Deseori, o ură surdă mă sufoca, atunci când auzeam că pe dușman cu nimic nu am a-l supăra, dimpotrivă, în tăcere să suport să-mi calce demnitatea, să-i ascult vorbele mincinoase și de ocară la adresa Poloniei, despre polonezi și istoria lor.
Iar mai departe o altă aluzie?
Repet: spunea unui interlocutor ziarist Pilsudski –în timpul crizelor, feriți-vă de agenturi. Mergeți pe drumul vostru, serviți doar Polonia, Polonia iubi- ți-o și urâți-i pe cei care se pun în serviciul altora.
Cel care a declanșat lovitura de stat din mai 1926 le-a răspuns, printre altele, atât polonezilor cât și străinilor care l-au condamnat pentru acțiunea sa, cu zicerea:
Oare trebuie să fii dictator? Sunt un om puternic, îmi place să hotărăsc de unul singur. Dar când mă uit la istoria patriei mele, nu cred – și aceasta pe bune – că aș putea-o guverna cu ciomagul. Nu îmi place ciomagul.
În aforismele sale Pilsudski își descrie felul propriu de a fi și țintele urmărite, descrie pragmatismul care l-a călăuzit:
Numai fapta contează. Cele mai bune intenții n-au nici o urmare dacă nu atrag după ele urmări practice.
Józef Pilsudski pune pe cel mai înalt piedestal principiile și arta napoleoniană de a duce războiul: Recunosc totalmente principiul pe care l-a spus cel mai mare om din lume – Napoleon: „Arta depășirii piedicilosr este arta de a nu vedea una sau alta drept piedică“, onoarea ocupând locul de frunte: Onoarea slujbei este ca stindardul soldatului, de care militarul se desparte jertfindu-și viața.
Un orator fermecător se dovedește a fi Józef Pilsudski în toastul rostit la Sinaia în septembrie 1922. Fiecare slovă este bine cântărită, în momentul dat perfect țintită, cu o logică de fier. Oare cum o fi fost receptată la Moscova și la Budapesta alocuțiunea sa? Pot spune că de atunci, cu asemenea prilejuri Pilsudski n-a mai fost întrecut de nici un alt lider. Nimeni n-a mai rostit o intervenție similară până la vizita concetățeanului său, Papa Ioan Paul al II-lea, din mai 1999. O acoladă în timp ce nu trebuie uitată niciodată.
Gândul privind o politică comună de la Baltica la Marea Neagră va reveni imediat după moartea sa, când Polonia și-ar fi dorit să devină o putere regională. Reînviată ideea respectivă, în această etapă a dezvoltării relațiilor bilaterale, într-o conjunctură gloablă cu multe similitudini ar merita să i se acorde o mai mare atenție din partea specialiștilor.
Umbra lui Pilsudski s-ar așterne perfect pe acest proiect la care s-ar putea adăuga și cel prezentat de Grigore Gafencu în martie 1939 guvernului polonez privind construcția unui canal navigabil Marea Balitică – Marea Neagră. În timpul celor patru vizite efectuate în România, Mareșalul Pilsudski a sondat aspectele respective și nu numai pe acestea. Cu mare regret, s-a stins din viață prea devreme, iar urmașul său în domeniul politicii externe, colonelul Beck n-a mai avut alonja pilsudskiană și nici cinstea și onestitatea Comadantului său. Diplomatul român, Constantin Vișoianu, trimisul șefului exterelor la Varșovia, în 1935-1936 a remarcat aceasta.5 Se întâmpla exact în anii în care Polonia intrase deja sub sfera de inflență a Berlinului și a Budapestei.
De asemenea, puțini români, prea puțini militari români mai cunosc faptul că Józef Pilsudski a preluat, la 20 aprilie 1932, în timpul ultimei sale vizite făcute în România și în general în străinătate, funcția de comandant al Regimentului XVI de infanterie din Fălticeni, oraș și unitate militară pe care le-a și vizitat, primit fiind de autoritățile locale cu pâine și sare.6 O delegație de militari români îi vor întoarce vizita la ceremoniile de înmormântare de la Varșovia și Cracovia, unde au lăsat o impresie de neuitat. Aceștia l-au avut în frunte pe Mareșalul Prezan. Carol, în uniformă militară, împreună cu întreg guvernul român au participat la Te Deum-ul organizat la Biserica Sfântul Iosif din București; în cartea de condoleanțe deschisă la Legația Poloniei semnând Nicolae Titulescu, primit și decorat în urmă cu doi ani de Pilsudski.
Pentru tot ceea ce liderul polonez a înfăptuit pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale românopolone acest lucru se cuvenea din plin.

_______________
1 Nicolae Mareș, Józef Pilsudski – monografie, eLiteratura, București 2015
2 AMAE, Fond 71-1920, Dosare Speciale vol. 35, pp.247-255
3 Din textul comunicării 150 de ani de la nașterea Mareșalului Jozef Pilsudski ținute în septembrie 2017 la Suceava la Seminarul de relații româno-polone „Mereu mai aproape“.
4 Stêpniak, Wladyslaw, Dyplomacja polska na Balkanach – 1918-1926 (Diplomația poloneză în Balcani –1918-1926), Warszawa, 1998. idem, Nicolae Mareș, Alianța româno-polonă între destrămare și solidaritate, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2010
5 Constantin Vișoianu, Misiunile mele, Editura Enciclopedică, București, 1997
6 Nicolae Mareș, Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor, Editura TipoMoldova, ediția II-a, Iași, 2017, p. 334.