Numărul curent: 50

Adnotări:
Personaje, boale şi doftori de Horia Gârbea

Nu toate personajele literaturii noastre sînt sănătoase tun. Multe cad bolnave. Dintre ele însă, unele se vindecă, fie cu concursul doctorilor, fie de la sine. Care nu se mai fac bine, fireşte că dau ortul popii. E obişnuit ca un autor, cînd nu mai ştie ce să facă cu un personaj, să-l îmbolnăvească şi să-l omoare. Aşa se întîmplă în Craii de Curtea Veche cu Ilinca Arnoteanu care apare meteoric şi tot aşa dispare, contaminată de scarlatină. Astfel Pantazi o pierde şi îşi continuă destinul vagant.
Înainte de descoperirea antibioticelor, orice boală punea viaţa în pericol. Foarte periculoasă era tuberculoza. De ea moare Stancu, un ţăran dintr-o povestire de Preda, şi se contaminează Boţoghină al aceluiaşi. Nevasta lui Stancu îi recomandă un tratament empiric: băut de lapte crud cu corpul învelit într-o blană de oaie proaspăt jupuită. Din fericire Boţoghină vinde pămînt ca să se poată trata ştiinţific. Nu ştim pe ce munte vrăjit îl trimite doctorul, cert e că pare salvat. În volumul doi însă, Preda îl lichidează în trei rînduri zicînd că l-ar fi întors boala. Niculae Moromete suferă de friguri avînd accese la fiecare trei zile. În finalul romanului se face bine fără a urma un tratament.
Tuberculoza nepulmonară e la fel de grea şi necesită repaus în imobilizare corporală aşa cum o fac personajele lui Max Blecher, inspirate de experienţa autorului însuşi.
Petre Sălcudeanu a scris un roman, Biblioteca din Alexandria, despre tuberculoşii izolaţi într-un sanatoriu, pe urmele lui Thoman Mann. Cartea a avut voga ei la apariţie, dar e greoaie şi plictisitoare.
G. Călinescu pare a se preocupa de boli ale senilităţii. La bătrîneţe, Simion Tulea din Enigma Otiliei înnebuneşte, se pare dintr-o infecţie luetică netratată. Moş Costache este sangvin şi are un accident vascular la cap, popular dambla sau cataroi, de care scapă cu greu. După un timp recidivează, iar cînd Stănică îi fură banii se produce al treilea incident, final. Doctorii care îi consultă sînt unii competenţi, alţii mai puţin. Dementul Simion e diagnosticat iniţial cu diabet! Stănică aduce un doctor, Vasiliad, care nu e bun decît să agraveze bolile în folosul moştenitorilor.
De dambla se teme şi o babă în Cartea nunţii. Ciudat, E.Barbu, îşi numeşte un personaj din Groapa "cataroiul", folosind impropriu cuvîntul.
Felix Sima e student la medicină, dar n-are practică. El vrea să se specializeze în neurologie. Cînd e nevoie de o intervenţie practică apelează la Weissman care, pentru a trăi, a învăţat să se descurce. El îi recomandă Auricăi, fata bătrînă a Aglaei, ca terapie, amorul liber.
În Bietul Ioanide, o miză specială o are boala lui Ermil Conţescu, de fapt o lungă agonie cu momente de revenire incredibile. Gonzalv Ionescu, care visează să-i moştenească postul universitar, e exasperat de rezistenţa bătrînului. Alte personaje ajung să parieze pe moartea lui. Cel care dispare e însă Gonzalv, slăbit nervos de jocul lui Conţescu. Copiii, cînd se îmbolnăvesc, nu sînt în pericol. Aşa crede şi personajul Hergot, un pediatru excentric care cîntă la violoncel micilor pacienţi.
Personajele lui I.L.Caragiale sînt afectate mai ales de suferinţe dentare. Tratamentul Catindatului rămîne celebru: magnetizare cu rom Jamaica şi potolirea măselei bolnave prin ameninţarea cleştelui. Iordache, calfă de bărbier şi stomatolog necalificat, ajunge să îi scoată măseaua, dar nimereşte una nevinovată. Curat mal praxis! Nevasta lui Cănuţă Om-Sucit suferă o extracţie reuşită, pe viu şi, de milă, Cănuţă, care o părăsise, revine la ea. În schimb Cănuţă, trădat de un amic, se enervează rău şi moare de congestie cerebrală.
O schiţă de Brăescu prezintă un director care trezeşte noaptea un dentist. Îi promite tot felul de plocoane extravagante care sporesc pînă la momentul extracţiei. Uşurat de măseaua vătămată, îi oferă numai un pol spre consternarea medicului şi cu observaţia acră:
- Cu cinci lei mi-o scotea orice bărbier.
Medicii militari din povestirile lui Bacalbaşa sînt indiferenţi ("moft, dă-i o chinină"), brutali sau chiar sadici. Un soldat înnebuneşte din bătăile superiorilor, crede că are un sfînt în cap. E internat, bănuit de simulare, şi i se fac şocuri electrice pînă cînd, sătul de tratament, se aruncă pe fereastră. Sanitarii se poartă şi ei straşnic cu soldaţii bolnavi făcînd injecţiile "melităreşte".
Nu mai blînzi sînt medicii lui Ştefan cel Mare, dar ei au scuza epocii. În piesa lui Delavrancea par, mai ales Şmil, simpatici. Nu înseamnă că erau şi competenţi. Aşa că procedează la cauterizarea pe viu a rănii, o tîmpenie preluată direct după Hipocrat. Decizia lor provoacă apusul de soare.
Vodă Alexandru Lăpuşneanu este ucis de Costache Negruzzi prin intermediul otrăvii, după ce este popit şi rosteşte vorba memorabilă "pre mulţi am să popesc şi eu". În realitate istoricii admit că suferea de glaucom, avînd ochii infectaţi. Iorga presupuse şi un pic de frenţie. Negruzzi scapă ocazia de a ne descrie bolile şi medicii, numeroşi, ai Lăpuşneanului. Îl face însă pe el pseudo-doctor cînd dă doamnei sale un "leac de frică" teribil: capetele boierilor.
Mulţi autori au o părere rea despre medici. Arghezi scrie chiar o piesă satirică împotriva lor: Seringa. În Cimitirul Buna-Vestire, medicii sînt complici cu groparii şi primesc comision de la aceştia. Tratamentele costisitoare constau în injecţii cu apă de la robinet. Este justificat, s-ar zice, scepticismul unei servitoare analfabete care, în loc de tratament medical, pune pe răni pînză de păianjen şi îşi vindecă buba spurcînd-o cu excremente, e drept că ale stăpînei. Copiii, pretinde ea, se vindecă de orice cu un cărbune stins în apă.
Aşa pare să fie! Nică, băiet fiind, păstrează o sănătate de fier fără cine ştie ce doctorii. Chiar cînd e lovit de cinstita holeră care bîntuie Moldova se vindecă prin prişniţe şi frecţii. Mai greu e cu rîia, inevitabilă cînd dormi cu caprele în bordei. Dar şi ea trece, ba chiar conferă imunitate la alte boli, ce nu se lipesc de copii deşi ei se scaldă în Bistriţa la o dată imposibilă.
Teatrul noastru valorifică uneori medicii reali sau improvizaţi. Familia Necşulescu din Titanic Vals se calmează cu "bromural" şi ia inutil "uronal". Margareta din Gaiţele e doar însărcinată şi puţin isterică. Maică-sa şi mătuşile o agasează diagnosticîndu-i tot felul de boli şi evocînd decese. Bătrînele o suspectează de apendicită şi cred în cuţit precum în sfînta cruce. Altfel "îţi găureşte puroiul măţişoarele şi mori în 24 de ore"! Doctorul curant face şi el o previziune sinistră: dacă nu leapădă copilul, va muri la facere din cauza cordului slab. Fraţii Margaretei se grăbesc să îi comunice acest pronostic.
Sînt în literatură şi doctori drăguţi, precum cei din La Medeleni. Doctorul Prahu, un bătrîn beţiv, utilizează ca medicamente soarele şi vinul. Unei paciente ipohondre îi recomandă criptic H2O. Simpatic e şi medicul francez Mass care îi extirpă Olguţei o tumoare mamară. Cancerul recidivează însă. O aluzie îl pune pe seama eredităţii. Olguţa refuză extirparea sînului şi se împuşcă.
Paul Georgescu are un roman, Doctorul Poenaru, în care evocă figura tatălui său, medic. Un doctor e personajul central din Vestibul de Ivasiuc, ipostază a ceea ce autorul ar fi putut să ajungă. Medicina românească a dat literaturii cîţiva autori care valorifică numai parţial în scris, precum Rabelais, experienţa lor profesională. Astfel sînt Augustin Buzura, Dan Tărchilă, Răzvan Petrescu. Ultimul foloseşte mai consistent cariera sa medicală, părăsită ulterior. El a debutat ca scriitor cu o farsă. Trebuind să descrie o boală la un seminar, a inventat tabloul clinic al unei maladii ficţionale: encefalita neagră. Colegii şi profesorii au luat-o de bună şi astfel s-au născut o proză şi un prozator.
În Clipa de Dinu Săraru apare şi un medic. Autorul crede în mod bizar că el nu se simte rău ca şef al clinicii care îi aparţinuse şi fusese naţionalizată. Auzi vorbă!
O piesă a lui Daniel Bănulescu se petrece într-un spital de boli nervoase. Fiecare personaj are altă maladie psihică şi reprezentanţii principalelor religii încearcă să-i convertească. E un fel de Marat-Sade combinat cu Zbor deasupra unui cuib de cuci şi altoit cu religie. Principial însă, nebunii incurabili nu sînt interesanţi ca personaje, acţiunile lor sînt imprevizibile şi incoerente.
Spitalul special este o piesă a lui Iosif Naghiu în care, experimental, într-un salon sînt puşi un terorist şi o victimă, răniţi în Revoluţie. Interesanţi sînt însă ca personaje medicul şef şi adjuncta lui. Matei Vişniec, în Maşinăria Cehov, convoacă simbolic toţi medicii lui Cehov în jurul patului în care agonizează creatorul lor, tot medic, dispărut prematur.
Ultimul venit în literatura de inspiraţie medicală este tînărul Andrei Mocuţa cu un volum izbutit de proză realistă în care îşi valorifică literar experienţa de pacient străin în spitale franceze.
Fără a fi obsedată de cazuri clinice, literatura română le ia în seamă, uneori le şi tratează. Personajele care au zile de la autor scapă. Aşa a fost, aşa va rămîne. Noi, cititorii, să fim sănătoşi.