Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Perpessicius sau voluptatea manuscrisului (21.X.1891, Brăila – 29.III.1971, București) de Mircea Colosenco

Ca editor ideal al operei eminesciene, Perpessicius a realizat un imens travaliu pe care succesorii săi s-au străduit să-l continue benedictin cu acribie, dar și cu temerea ca mitul lui Sisif să nu fie reversibil. Pentru Perpessicius, dar și pentru colectivul de editori ce i-au preluat truda, sentimentul imperios de a oferi, cu mijloacele contemporane ale Galaxiei Gutenberg, însăși ființa literară a textului și nu alter ego-ul creației eminesciene din informele manuscrise, a fost țelul suprem.
Pentru fiecare generație, credem noi, drumul ce îl vor parcurge editorii operei eminesciene va fi asemenea botezului maturității la antici. Căci opera lui Mihai Eminescu din tăcutele manuscrise va fi o tentație permanentă a literaților spre marea performanță. Ediția Perpessicius et comp. nu are cum să rămână punctul terminus în această deosebită atracție de a aprofunda mesajul marelui senior al literaturii naționale. Caietele eminesciene nu pot fi limitate la nivelul unei ediții anume, oricât de genială ar fi îngemănarea dintre textul original și textul imprimat.
Ispita editării manuscriselor eminesciene va fi o permanență a fiecărei epoci, iar metoda Perpessicius în a edita moștenirea eminesciană, o pledoarie pentru o știință a literaturii.
Nu o dată, Perpessicius a trebuit să decripteze cuvinte și texte întregi ilizibile. În fulgurația inspirației poetice, însemnarea gândului lua uneori forme indescifrabile cărora el era nevoit să le afle sensul. O astfel de întreprindere nu a fost tocmai lipsită de probleme, editorul având din plin acel receptor numit competență poetică cu care a respins de facto construcții ipotetice pentru a nu crea confuzii
Pe de altă parte, decriptarea a constat nu numai în distingerea faptului de limbă propriu-zis, dar și a reflecției estetice care se ascunde în momentul concepției expresiei artistice, rămânând invizibilă, ca un fel de formă esoterică a sentimentului. Metoda lui Perpessicius în editarea textului eminescian (care nu constă numai în această decriptare, subliniată de noi doar ca exemplu definitoriu de contopire a editorului cu editatul) stabilește principalele caracteristici ale unui atare act cultural.
Alături de metodele aplicate de Paul Zarifopol ori G.T. Kirileanu, în editarea operelor lui I.L. Caragiale și Ion Creangă, ale altor editori cu merite deosebite în editarea academică a lui Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu ș.a., metoda lui Perpessicius constituie o certitudine în realizarea științifică a unei editări de opere literare.
De aceea, ne surprinde neplăcut faptul că, în universitățile românești, orientarea cercetării științifice în tehnica editării se oprește doar la nivelul textelor vechi românești. Filologia modernă reclamă de la sine extinderea explicitării ariei editării și la perioada contemporană, problema editării clasicilor în ediții monumentale de nivel național, asemenea celei eminesciene, se impune fără comentarii. Totodată, ediția Perpessicius et comp. a fost completată cu un supplimentum nu numai pentru textele cenzurate pe motive politice (de pildă, Mușatin și Codrul, vol. VI), ci și pentru acele texte descoperite ori decriptate ulterior.
În pofida aridității, la prima vedere, a actului de editare, de secondare la nivelul strălucirii diamantine a mesajului eminescian, deasupra tuturor eforturilor se ridică sentimentul voluptății manuscriselor care se degajă din ceea ce ne-a lăsat ca moștenire culturală Perpessicius.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara