Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Pereţii amintirilor de Simona Vasilache

Editura Humanitas a publicat recent, punând în fapt o idee a arhitectei Gabriela Tabacu, o carte superbă. Despre lucruri cum nu se poate mai fireşti, şi totuşi greu de cuprins în amintiri potrivite: Casele vieţilor noastre.
Prefaţa Ioanei Pârvulescu e o uşă deschisă şi spre cotidian, spre frâmântările de tot felul ale locatarilor dintotdeauna, şi spre literatură, jonglând cu adresele de odinioară ale scriitorilor, cu surprizele locative ale posterităţii şi dând seamă de căile prin care locul şlefuieşte opera. Ajungem, uşor, să ni-i imaginăm pe scriitori la ei acasă, în confort sau, mai adesea, în înghesuială, ameninţaţi de provizorate şi visând, cu expresia care va face şcoală, la o cameră separată. E un preambul cum nu se poate mai potrivit pentru ce urmează, un şir de mărturisiri ale scriitorilor de azi, despre casele de demult, odăile copilăriei, despre navete între oraşe sau între cartierele aceluiaşi oraş, despre coincidenţe surprinzătoare şi întoarceri nebănuite într-un acasă pierdut. Semnează, contribuind la această reconstituire ilustrată (de arhitectul Răzvan Luscov), ca o acuarelă fără contur, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu şi Victor Ieronim Stoichiţă.
Fiecare cu experienţa lui de locatar, cu ochiul lui, mai ager sau mai împăienjenit de melancolie, cu vârsta pe care o alege, cu memoria şi capriciul lui. Aşa încât case sunt de toate soiurile: mici, făcând faţă cu greu generaţiilor suprapuse dinăuntru; viluţe elegante, de oraş, ameninţate însă, într-o viaţă lungă, de vremurile mereu schimbătoare, cu seisme mari şi megalomanice proiecte urbanistice şi sociale; gospodării de ţară, arătându-le unor citadini convinşi miracole la îndemână; apartamente la bloc, acceptate până la urmă, că asta e…
Unele amintiri, ţesute în jurul caselor, fie că e singura moştenire de familie sau un şir lung de iubiri la prima vedere şi despărţiri intempestive, sunt adevărate cronici de familie, cum se întâmplă la Barbu Cioculescu sau la Monica Pillat, ori la Michaela Ghiţescu. Casele lor, trecute şi prin bune, şi prin rele, sunt un destin. Alteori, mutările sunt însoţite de mult mai multe aventuri, rezumate în glumă, şi cu mult adaos de farmec, deşi lucrurile nu vor fi stat deloc aşa, precum în amintirile Antoanetei Ralian, plecată dintr-o casă aşezată, din Romanul patriarhal de odinioară, în locuinţe atomizate, unde nu mai eşti apărat nici de muzica din vecini nici, mult mai târziu, de marile despărţiri. Vechile case te puneau, cu discreţie, la adăpost. Casele copilăriei.
Pentru Ana Blandiana şi Romulus Rusan, casa în care ajung după marele cutremur care le zdruncină încrederea în structurile cu zece etaje, e o minune. Revelaţia legăturii dintre pământul care rodeşte şi poezie. Pentru un timp. Cât lumea nouă nu intră, cu violenţă, în coconul în care se apăraseră, naiv, eroic, de lumea veche. Orice miracol are, cu tristeţe, un sfârşit. Pentru Gabriel Liiceanu, casa care-l aduce, tot cvasi-miraculos, în cartierul copilăriei, de care refuzase, tot timpul, să se desprindă, e în chip necesar legată de oameni. De prieteni, de marii dispăruţi, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, transplantaţi, la propriu, în curte, sub chipul unui mesteacăn cu două tulpini concrescute.
Ar fi multe de ales şi de spus (şi de învăţat, spre împăcare cu locul şi cu vremurile) din această carte cu nume mari, cu amintiri din care viaţa se scurge, domol, în literatură, şi cu o realizare grafică de invidiat. Mă opresc, în încheiere, la povestea prefaţatoarei însăşi, o scurtă vizită în paradisul pierdut al unei case cu trei generaţii, cu năzdrăvănii de grup, cu secrete care nedumeresc şi pericole care lovesc pe neaşteptate şi de care te scapă, paradoxal, nesuferitele boli ale copilăriei. Vă las să citiţi în clar acest mic roman de aventuri pe o stradă din Braşov, cu identitatea schimbată, dar cu încăpăţânarea de a rezista. Ca şi bătrâna casă a bunicilor. Şi, fireşte, rămân de descoperit, în carte, încă multe filosofii ale locuirii, care e mai totdeauna la comun, doar că relaţiile din casă şi din afara ei, confortul social, să-i spunem, se schimbă după epocă. Şi vedem toţi că nicidecum în bine.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara