Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Peisaj la Coleshill de Ioana Ieronim

Fionei Sampson

Mergem prin pădure, vorbind. Ziua se întunecă. Rafale de vânt, stropi rari de ploaie.
Noi vorbim, vorbim, despre altcineva, altundeva, în alt timp, mergând pe pilot automat. Ochiul înlăuntru se deschide.
Stăm de vorbă, cum am făcut de atâtea ori, pe câteva meridiane. Ca atunci, când ne apropiam în şirul ordonat de Zidul Plângerii.

Suntem în Oxforshire, la tinen sat. Suind panta împădurită. Ajungem pe culme, la marginea crângului. Şi te opreşti. Spui: Întoarce-te acum. Priveşte.

Mă întorc – şi într-o fracţiune de secundă orizontul îşi deschide aripa vastă de lumină.
Câmp şi pâraie, pâlcuri de copaci, drumuri şerpuind alene prin verdeaţă:
Anglia pe care o iubeam din cărţi, o imaginasem în culori de smalţ vechi – prin lentila timpului şi distanţei.

Împăturite în gând, imaginile năvălesc, încercând să numească splendoarea şi pacea – câmpul deschis, palma deschisă către cer. Tamisa, linia vieţii. Peisajele lui Constable, coborâte din muzee pe acest pământ.
Păşuni prelinse din deal în deal, garduri vii, pâlcuri de stejari, pelerinii lui Chaucer făcându-şi drum cotit printre ele.
Frumuseţe pură, gloria „naturii nicicând epuizate”, cum o vedea, cutremurat de dumnezeire, Hopkins.
Îmi rotesc iar ochii peste întregul orizont. „Eternitatea s-a născut la sat”, îmi răsare în minte, cu un zâmbet, tocita noastră vorbă

şi tabloul se clatină, se desprinde, tatonează tiparul geamăn din minte, ezită, atinge conturul şesului cuprinzător... unduirea de grâne cu maci, păşuni, pâraie şi crânguri: peisajul meu dintâi, în căuşul munţilor transilvani
cu pasărea cernând aur de pe coama muntelui asupra noastră.

Ecouri – ecouri între marginile Europei.

Mi-ai arătat apoi relieful abia vizibil în şes. „Acolo sunt cicatrice ale vechilor gospodării, case cu acoperiş de papură, scufundate... Erau păşunile satului aici ... luate, cu legea în mână, de la oameni şi îngrădite în fermele mari, care să fie ‘mai eficiente’!
...Eficiente – pentru cine?” întrebi tu cu glas în culoarea pietrei, amar.
„Mulţi au murit de foame, ocoliţi de lume, cerşetori pe drumuri. Ei şi lumea lor curând uitate. Au păstrat doar câţiva, ca servitori la Casa Mare, sau ‘muncitori agricoli’ în ferma de mari dimensiuni.” Eficientă ca o fabrică.
„Împrejmuirile” Angliei, desigur. Acum 200 de ani şi mai bine.

E povestea văzută cu ochii, mai de curând, în Carpaţi! când „regimul de democraţie populară” a luat oamenilor pământul de sub plug, fâneaţa de sub greblă şi i-a împrejmuit la colectiv, în numele idealului comunist. Cine s-a opus a trebuit să piară.

Un orizont al omului în timpul cel lung a sângerat, sub ochii noştri stă să piară.

Ridic iar ochii la peisajul întins al Tamisei, îmi arăţi turbinele eoliene pe deal.
Visând, mintea mea refuzase automat să le vadă. Iată-le însă, uriaşe alcătuiri care micşorează întreg peisajul.
Afirmă puterea şi viitorul: sunt născătoare de energie curată, promit să ne apere de primejdiile cunoscute şi necunoscute ale zilei.

Ascunse vederii, avioane de război decolează. Trena lor de sunet se desfăşoară, de departe, peste câmpul care ne hrăneşte şi astăzi.

Noi privim, de pe lizieră. Încercăm a descifra ce ne spune, din ghiocul lui, continentul.

Sătenii cu jumătate de normă din satul reinventat se bucură să locuiască în casele seculare. Ei ocrotesc meseriile ce-au supravieţuit, îţi oferă pe Internet minunile anotimpului din grădină. Şi găzduiesc pe rând, gospodărie după gospodărie, unicul stup de albine care le-a mai rămas.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara