Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Pe urmele Aurorei… de Marieva Ionescu

Scris în 1927-1928 şi publicat în Franţa abia în 1946, romanul suprarealist Aurora al scriitorului, etnologului şi criticului de artă Michel Leiris apare pentru prima dată în limba română în excelenta traducere a lui Emanoil Marcu. O carte de aceeaşi frumuseţe stranie ca aceea a romanelor lui Raymond Roussel, a Aureliei lui Nerval, a încă netradusei în româneşte Nadja a lui Breton şi a Zenobiei lui Gellu Naum.
Ca secretar-arhivist al „Misiunii Dakar-Djibouti”, Leiris parcurge timp de aproape doi ani întreaga Africă, experienţă în jurul căreia se ţes atât prima lui carte, Africa fantomă (1934), cât şi acest, de fapt, lung poem. De ce poem? Întâi pentru că naratorul declară încă din primele pagini că „Îmi este mai greu ca oricui să mă exprim altfel decât prin pronumele EU; nu pentru că ar fi un semn particular al orgoliului meu, ci pentru că acest cuvânt, EU, rezumă pentru mine structura lumii.” Apoi, pentru că este una dintre acele cărţi pe care nu le poţi povesti: reţii, de exemplu, că… un vagabond citeşte un tratat al alchimistului Paracelsus, că Aurora pare a fi însăşi piatra filozofală al cărei nume începe cu silaba „or” şi care se transformă dintr-un fulger într-o tânără frumoasă, apoi într-o cometă, întrun nor şi aşa mai departe, violentând lumea „reală”, grilele logicii şi jocul ideilor. În sfârşit, pentru că mitologia africană, din care se hrăneşte imaginarul pe alocuri deconcertant al acestei altfel de cărţi, reprezintă un prilej excelent pentru un rechizitoriu dur et pur al condiţiei umane şi al lumii.
O mică recomandare: deşi un text scurt, Aurora merită şi poate fi citit cu mai mult folos cu o… aristocratică lentoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara