Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de teologie:
pe înţelesul celor de azi de Răzvan Voncu

Pr. Dr. Cristian Muntean, Gânduri pastorale, Editura Andreiana, Sibiu, 2017, 212 pag.

e destul de riscant a scrie, azi, despre cărţi de teologie. Teologii profesionişti, pe de-o parte, te vor acuza de profanare şi, cu cât sunt mai dogmatici, cu atât îţi vor vâna mai atent micile libertăţi de gândire, sancţionându-le ca pe nişte culpe mortale. Ne-teologii, la rândul lor, te vor ironiza ca pe un „vetust” şi, cu cât sunt mai stângişti, cu atât îţi vor pescui mai nemilos semnele de respect faţă de lumea credinţei, înfierându-le, proletar, drept stigmate ale „conservatorismului” şi „generaţiei expirate”.

Dar adevărul este că teologia a făcut parte dintotdeauna din cultură şi, până la revoluţia iluministă, a reprezentat chiar nucleul universităţii occidentale. Mai mult decât atât: lumea contemporană are nevoie în continuare de o teologie bună, la fel cum are nevoie de o epistemologie bună. În special lumea noastră Est-Europeană, desfigurată moral de comunism şi zgâlţâită, după aceea, de toate crizele tranziţiei.

Cartea recentă a părintelui Cristian Muntean, Gânduri pastorale, merită comentată şi dintr-un alt punct de vedere, dincolo de necesitatea propriu-zisă a reintegrării teologiei în cultura contemporană şi de amănuntul că autorul ei este şi scriitor.

Un deficit al teologiei româneşti mai noi este fracturarea ei în două discursuri perfect opuse. Unul, savant şi arhaizant, în acelaşi timp, care-ţi lasă impresia că autorul trăieşte într-o lume complet separată de lumea noastră, atât la nivelul temelor abordate, cât şi la cel al limbajului. Celălalt, dimpotrivă, neintelectual, încărcat de superstiţie şi prejudecată, dar la fel de anti-modern, la fel de departe de preocupările şi spaimele omului contemporan. Rezultatul este o diminuare a rolului şi chiar a prestigiului intelectual al predicii, în pofida faptului că Biserica, la noi, nu şi-a pierdut (încă) marile mase de adepţi.

Or, Gânduri pastorale este o culegere de studii şi eseuri pe teme creştine, gândite şi scrise de un teolog care trăieşte (inclusiv la nivel de limbaj) în lumea de azi şi se adresează cititorului, nu neapărat teolog, pe limba lui. Nu de popularizare e vorba aici, ci, dimpotrivă, de o bună calibrare a discursului, care atinge teme ce-l preocupă direct şi nemijlocit pe omul/ intelectualul contemporan, pe care le abordează cu limbajul şi cu bagajul cultural al acestuia.

În primul rând, ceea ce-l interesează pe Cristian Muntean, în dubla sa ipostază de sacerdot şi intelectual, sunt punctele de interferenţă dintre cultura religioasă şi cea laică. Textele din Gânduri... nu sunt predici, ci studii şi eseuri, scrise cu talent şi eleganţă şi cu o remarcabilă mobilitate intelectuală. De la temele vetero-testamentare (Muzica şi artele cultivate de vechii evrei) la cele nou-testamentare (Sfânta Scriptură – izvor al Tainei Sfântului Maslu) şi de la patristică (Rugăciunea la Părinţii filocalici) la figurile reprezentative ale Bisericii române (Personalitatea Preotului Profesor Dr. Constantin Gh. Nazarie şi rolul său în campania militară din 1916-1918), gândirea părintelui Muntean parcurge cu naturaleţe un întreg inventar subiacent de preocupări ale omului contemporan. Sfinţii Părinţi filocalici, de pildă, au reprezentat unul dintre stâlpii Bisericii, atât în Est, cât şi în Vest, în deceniul-cheie, 1980-1990, al eliberării de comunism: la noi, prin părintele Dumitru Stăniloae, în Occident, prin însuşi Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. Legătura dintre Vechiul şi Noul Testament, pe de altă parte, este un punct central al reconsiderării relaţiei dintre evrei şi creştini, începută prin enciclica Nostra Aetate şi continuată până azi. Relaţia Bisericii cu societatea este, de asemenea, o temă cât se poate de actuală, atât în societate, cât şi în Biserică, mai ales după ce ultima criză economică şi financiară globală a erodat multe dintre prejudecăţile cu privire la acest raport (vezi implicarea salutară a Bisericii în Grecia şi Cipru, acolo unde Eclesia a salvat, practic, Statul capitalist, cel puţin în zona socială).

Peste tot, îmi place gândirea bună a părintelui Muntean, echilibrul său natural (adică nefăţarnic) şi capacitatea de a accepta argumentul raţional, într-un domeniu, teologia, care se structurează pe alte coordonate. Deschiderea faţă de lume nu înseamnă, atunci când este practicată de un sacerdot cu vocaţie, profanare, ci îmbogăţire. Ea creează punţi şi oferă răspunsuri omului de azi. Fără a submina dogma, deschiderea culturală o face accesibilă, căci trăirea credinţei în timp face parte nemijlocită din credinţă. Întrucât nu face din ortodoxie o închidere, Cristian Muntean găseşte măsura bună a universalităţii credinţei.

Gânduri pastorale evocă, prin reunirea ortodoxiei cu o minte deschisă şi bine formată, eseistica lui N. Steinhardt. Semn încurajator, care ne arată că şcoala cărturarului de la Rohia nu a murit şi, totodată, că Biserica noastră, chiar aflată într-o criză latentă, are încă destule resurse de a-şi regăsi echilibrul, vigoarea culturală şi capacitatea de a răspunde spaimelor şi angoaselor lumii româneşti.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara