Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Pauză pascală de Mihai Zamfir

În presa românească - de cînd ea a ajuns liberă, adică de la jumătatea secolului al XIX-lea - numerele spe­ciale de Paşti şi de Crăciun deveniseră obicei bine instalat. Atît de bine instalat, încît Caragiale putea glumi copios pe temă în savuroasa bucată O cronică de Crăciun, cronică transformată din greşeală în cronică de Paşti şi pe care Caragiale o făcea să înceapă aşa:
"Christos a înviat! De la un capăt al globului la cellalt, din răsărit pînă-n apus, de la miazănoapte pîn' la miazăzi, în sunetele triumfale a mii şi milioane de clopote, de la mîndrele catedrale ale celor mai splendide capitale de imperie, pînă la umilele bisericuţe din cele mai sărmane cătune, popoarele creştine se salută vesele cu magicele cuvinte Christos a înviat!".
E fără îndoială o parodie - începînd cu stilul de jurnalist mediocru şi terminînd cu citirea textului de mai sus pe fondul unei zile de viscol şi zloată din ajunul Crăciunului. însă absolut totul în schiţa lui Caragiale respiră bonomia patriarhală a acelei belle époque româneşti, unde semnele occidentale (ca, de exemplu, o presă veşnic la zi) se uneau încă armonios cu lumea patriarhală, instalată parcă pentru o sută de ani. N-a fost aşa. Acea lume patriarhală avea să mai dureze aproximativ o jumătate de secol; anii 1946 şi 1947 rămîn, probabil, ultimii ani în care aluziile jurnalistice la sărbătorile Paştelui şi Crăciunului au mai putut trece de o cenzură deja omniprezentă şi omnipotentă.
Astăzi, în primăvara anului 2007, însăşi prezenţa unui articol închinat Paştelui denotă patriarhalitate şi se înscrie sub semn nostalgic. După o întrerupere de altă aproape jumătate de secol, vechile deprinderi se re­încheagă cu greu. Ideea de a sărbători Paştele ori Cră­ciunul într-o revistă literară sau într-un cotidian pare din ce în ce mai nepotrivită, chiar bizară. S-a renunţat discret la celebrarea în sine, nelegată în vreun fel de situaţie la zi economică, socială ori politică. Intervalul dintre 1946 şi 1990 a distrus o anumită formă de normalitate. Imediat după instaurarea comunismului, însăşi ideea de patriar­halitate a devenit suspectă - ca să nu mai vorbim de religie. Paştele şi Crăciunul, nu ca repere teologice, dar mai ales ca date înzestrate cu aură culturală şi festivă, în sens domestic, s-au şters treptat din men­talul societăţii româneşti.
Paştele 2007 soseşte în România sub auspicii mai degrabă triste. O agitaţie destructivă pînă la cote isterice i-a cuprins pe oamenii politici şi s-a transmis instantaneu organelor mass-media legate obsesiv de scandal, bîrfă şi calomnie. Enorma agitaţie este provocată exact de cei care, timp de peste 40 de ani, ne-au împiedicat să sărbătorim Paştele, imprimînd întregului popor român o psihologie de creştini ai catacombelor. Aceiaşi foşti membri în Comitetul Executiv al partidului Comunist, aceiaşi activişti recent reciclaţi, aceiaşi fii ai unor indivizi care, în urmă cu două decenii, te-ar fi arestat dacă făceai semnul crucii în public se simt din nou ajunşi pe caii cei mari şi visează la o recuperare a trecutului recent.
în acest an, sărbătorirea Paştelui ar trebui să însemne un lucru modest: împiedicarea otrăvirii continue a atmosferei cu noxe comuniste, pe care cei interesaţi le produc acum în cantităţi industriale; ar trebui să mai însemne şi instaurarea unei pauze pur igienice în isteria politică. Cu atît mai mult, cu cît imensa majoritate a populaţiei ţării priveşte astăzi oripilată la ceea ce se întîmplă pe scena publică, la toată această mizerie umană care a urcat la suprafaţă ocupînd vizibil ecranul actualităţii.
Ca şi alte sărbători fixate la începutul timpurilor şi programate pentru mii de ani, Paştele are şi această funcţie apoflegmatică: numirea sărbătorii se transformă în pauză de respiraţie pentru gîndire. Iar în anul 2007, an în care, în mod excepţional, toţi creştinii din lume sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi, pe 8 aprilie, ar fi de dorit ca celebrarea să învingă şi la noi, măcar pentru o dată, agitaţia morbidă. Să fim şi noi împreună cu oamenii normali din celelalte ţări precum în articolul parodic şi profetic al lui Caragiale: "De la un capăt al globului la cellalt, din răsărit pînă-n apus, de la miazănoapte pîn' la miazăzi".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara