Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Paul Celan în actualitate de Grete Tartler


Aceasta este o carte extraordinară despre anii tineri ai unui poet extraordinar, scrisă de un extraordinar prieten al acestuia, poet el însuşi, Petre Solomon", se entuziasmează într-un Cuvânt de încheiere Nina Cassian: şi are întru totul dreptate. Prima ediţie publicată în I987 de Editura Kriterion, ca şi o altă ediţie apărută în I990 în Franţa, Paul Celan - l'adolescence d'un adieu (Editions Climats), cu toate modificările operate în I990 de Petre Solomon în vederea republicării, sunt urmate acum de o ediţie revăzută şi o addenda în care accentul este pus pe textele lăsate de Petre Solomon: un "Testament" poetic din I944, o scrisoare adresată lui Ury Benador cu câteva zile înaintea plecării lui Petre Solomon în Palestina, două comunicări ale lui Petre Solomon pentru colocviile Celan şi câteva poeme scrise în amintirea poetului Fugii morţii. Chiar şi ilustraţiile volumului fac parte, după cum subliniază Yvonne Hasan-Solomon şi fiul autorului, Alexandru Solomon, din colecţia lui Petre Solomon.

Cartea e un amestec de memorialistică, analiză poetică, istorică şi sociologică, proză literară şi documentaţie cât se poate de exactă asupra prietenilor, cărţilor, atmosferei trăite de Paul Celan la Bucureşti, în perioada pe care el însuşi o numea cette belle saison des calembours. Bucureştii erau încă pe atunci "o savană de grădini", la fel cum văzuse în I856 un călător francez, Bellanger, citat de Paul Morand în Bucarest, 1935. Aceleaşi fete în floare, "elegante fără prea mare cheltuială", aceeaşi atmosferă de metropolă intelectuală care s-a păstrat de-a lungul timpurilor. Între toate acestea, Paul, sosit la Bucureşti ("un tânăr spiritual, chiar jovial, cu părul castaniu şi ochii căprui, elegant în mişcări, de o mare distincţie"), bătea anticariatele, cumpăra cărţi, discuta cu Nina Cassian, Ov.S. Crohmălniceanu, Alfred Margul-Sperber, Alexandru Philippide, trăia auster, frugal, "insensibil la văicărelile izvorâte din lipsuri de ordin material", frecventa grupul suprarealist bucureştean, şi alături de Petre Solomon, cu care lucra la Cartea Rusă, forma un inseparabil "solo de Petronom, cu acompaniament de Paoloncel".

De ce e atât de potrivit acest joc de cuvinte, unul din multele jocuri de cuvinte prin care Paul Celan, poliglotul, explora limbile în care scria? Pentru că Petre Solomon era într-adevăr "metronomul" acestei "muzici de anticameră": metronomul bate măsura, obligând violoncelul să păstreze ritmul, să nu alerge, să nu rărească.

O paranteză despre jocurile de cuvinte o să-mi îngădui, înainte de a insista pe importanţa muzicii în înţelegerea lui Paul Celan. Mărturiile lui Petre Solomon confirmă propensiunea poetului pentru paronomase (atât de celebre în creaţia sa de limbă germană) şi în limba română, ceea ce atestă o desăvârşită stăpânire a lexicului. "O agendă a anului I947...adăposteşte în paginile ei acum îngălbenite câteva însemnări laconice, grupate sub titlul "Cărticica de seară a lui Paul Celan" . În această Cărticică poetul nota "jucării" precum: "Mi-e somn. -Somn, sau nisetru?", "Bună dimineaţa. - Nu trebuia."; "În primăvara asta vom face nişte excursii care vor rămâne în istoria munţilor"; "În altă dezordine de idei"; "Paul Celan, persona gratata"; "Domnul Alafon la Telederca" (pentru Marcel Aderca chemat la telefon); "Echifest de manivoc" ("manifest de echivoc"); "Nici în declin, nici în demânecă" - şi desigur celebra "Muzică de anticameră. Solo de Petronom cu acompaniament de Paoloncel".

Este evident că Paul Celan avea nu numai o bună ureche muzicală, ci şi cunoştinţe serioase de istoria şi teoria muzicii. Intensa viaţă muzicală bucureşteană - o perioadă în care puteau fi ascultaţi Enescu, Silvestri, Oistrah, Şafran - a contribuit la amplificarea acestei cunoaşteri. Cele 7 poezii şi 8 poeme în proză scrise în limba română, "enigmatice şi prin mesajul pe care vreau să-l transmită, însufleţite de o energie metaforică ... de ritmul, cadenţa impusă rostogolirii frazelor" demonstrează din plin acest lucru. Petre Solomon povesteşte că Paul Celan lucra încă la Todesfuge în I947 (i-a schimbat definitiv titlul după apariţia în limba română a "Tangoului morţii"). O fugă muzicală, precum cele de Bach, César Franck sau Reger, sugerează amploare cutremurătoare, mai multe voci nevoite să reia aceeaşi temă, strategia contrapunctică.

Plecarea la Viena poate fi văzută nu numai prin dorinţa de a-şi încerca puterile în lumea de limbă germană, ci şi din dorinţa de a petrece o vreme în capitala muzicii. De ce a plecat atunci atât de repede Celan din Viena, unde îşi făcuse unii prieteni, între care "papa suprarealismului", pictorul Edgar Jené? Se întreabă şi Petre Solomon, şi mulţi alţii. Eu cred că din aceleaşi motive care l-au făcut şi pe Maiorescu să plece de acolo... (Cine a citit Jurnalul lui Maiorescu le ştie foarte bine.)

Anii de la Paris, drumurile în Germania, aflată la "ora tuturor ambiguităţilor, a tuturor duplicităţilor, a Ersatz-urilor de tot felul", anii de o "energie poliglotă debordantă" în care Paul Celan străbătea numeroase straturi lingvistice în căutarea absolutului - sunt şi ei povestiţi de Petre Solomon. În 1966 l-a vizitat la Paris. "Personal cred că, tocmai pentru că avea o sensibilitate acută, sau chiar maladivă, Paul percepea mai exact decât alţii Ťnebuniať secolului". Trăia retras; era un mare singuratic, taciturn, ca Hölderlin.

O surpriză a acestei "cărţi extraordinare" sunt poemele lui Petre Solomon scrise în memoria lui Paul Celan: "La Cernăuţi pe urmele lui Paul Celan/ e totuşi greu de umblat./ Atâtea amintiri se interpun/ între un pas şi celălalt./ Casa părintească a poetului/ are alţi chiriaşi/ parcul Schiller şi-a învăţat/ copacii să foşnească în limba ucrainiană. / E drept că toamna piere pe limba ei/ de pasăre Phoenix/ printre frunzele vopsite în galben/ de Bucovină. / În tăcerea care se lasă peste oraş, seara/ poţi auzi şoapta poetului,/ îndeosebi când adie un vânt prielnic...."

A-l traduce pe Paul Celan, toată lumea e de acord, e aproape imposibil. Au încercat mulţi, încurajaţi de faptul că şi Paul Celan, care vorbea româna, rusa, franceza, germana, înţelegea spaniola, portugheza şi yiddish a tradus enorm. În România a tradus mai ales din ruseşte, în Franţa a tradus printre, alţii mulţi, simbolişti francezi (pentru edituri din Germania), ceea ce l-a făcut să-şi pună în valoare arta de a recompune sonorităţile limbajului. Desigur, aşa cum ca poet Paul Celan cere enorm de la cititor (să cunoască filozofie, ştiinţă, istorie ...cuvinte noi sau arhaice, cuvinte din Kabbala şi din alte ştiinţe secrete, câteva limbi străine, spre a pricepe straniile inserţii), tot astfel şi ca traducător a recreat lirica unor autori altminteri greu de tradus.

A-l traduce deci pe Celan înseamnă "riscul de a înstrăina o voce deja străină"; e concis, obscur, "cuvintele sale par să iasă doar pe jumătate din umbră". De aceea, orice traducere din Celan e o mare încercare. Cum spune John Felstiner, unul din traducătorii lui Celan în engleză, "traducerea, ca şi parodia, implică deopotrivă criticism şi creativitate".

Traducerea Trandafirului Nimănui (Die Niemandsrose) datorată Norei Iuga este şi ea o creaţie a Norei Iuga, cu destule reuşite şi nereuşite, ca orice operă a unui scriitor adevărat. Important e că volumul e bilingv şi, de asemenea, important e că dorinţa cititorului de a aprofunda şi a dezbate textele e stârnită din plin. Nu voi cita, de aceea, decât o singură reuşită (Selbdritt, selbviert - Întreit, împătrit), pentru a-i face mai curioşi pe cei care, chiar dacă îl ştiu bine pe Celan, nu se satură niciodată îndeajuns să-l redescopere în noi interpretări.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara