Numărul curent: 47

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Paul Celan şi prietenii săi de Luminiţa Marcu


Nu cred că sînt multe cărţi de evocare la fel de plăcute şi de fireşti ca aceasta, în care superlativelor să le stea atît de bine şi aproape nici o stridenţă sentimentaloidă să nu tulbure amintirile pline de dragoste. Mai mulţi prieteni scriu despre Paul Celan aşa cum a fost, aşa cum l-au cunoscut. Poveştile seamănă între ele, protretul lui Paul Celan e necontradictoriu, poate şi pentru că majoritatea se referă la aceleaşi perioade, cîţiva ani petrecuţi în România, înainte de plecarea poetului şi apoi scurte întîlniri în străinătate, după foarte mult timp. E un portret în faţă şi revers, un protret al artistului la tinereţe şi un alt portret, dramatic, al exilatului la o senectute prematură, sufletească.
Celan trînăr e pur şi simplu strălucitor, monden, cuceritor: "Tînărul poet avea un şarm romantic, nu sumbru, ci melancolic - senin, în ochii căprui, căruia îi sucombaseră Lia Fingerhut şi Ciuci Marcovici" (Maria Banuş) Peste cîteva pagini, Ovid Crohmălniceanu povesteşte tocmai întîmplarea cu pricina: "A fost tot într-o seară, de data asta, la Petre Solomon acasă, cu numeroşi oaspeţi. Printre cei prezenţi se afla şi o actriţă, Ciuci Marcovici, mai curînd stranie decît frumoasă. Paul o remarcă imediat şi căzu, ca lovit de trăznet, în transă. Nu se mai dezlipea de dînsa. O botezase, pe loc, "regina mea" şi o păzea, aşezat turceşte, la picioarele ei, dezbrăcat de cămaşă, ca un sclav. În afara obiectului acţiunii sale de seducţie, pentru Paul nimic nu mai exista. Vorbea şoptit cu Ciuci, fără întrerupere. Pe urmă, a început să cînte Flandern in Not." Nimic extraordinar pînă aici, un poet monden, plin de succes, cu gesturi fantaste, boeme. Numai că acel cîntec, piesa lui de rezistenţă în cucerirea femeilor, după cum spune glumeţ Crohmălniceanu, e un vechi cîntec german despre moarte, un cîntec sumbru, obsedant, un fel de indiciu înspre partea nevăzută, plină de traume a personalităţii poetului: "Venise la Bucureşti direct dintr-un lagăr de muncă - venise traumatizat de un eveniment care-l zdruncinase pentru tot restul zilelor: uciderea părinţilor săi de către hitlerişti, într-un lagăr din Ucraina. El însuşi scăpase ca prin minune de la moarte, dar această minune îi otrăvise iremediabil viaţa. (Petre Solomon)
Paradoxuri majore îi marchează existenţa, deopotrivă cea literară şi cea personală. Plecat definitiv din ţară în 1947, Paul Celan alege limba germană ca limbă a poemelor sale, "obscurizînd pînă la pierderea de sens limba celor care îi omorîseră tata şi mama", după cum spunea un critic, citat de Crohmălniceanu. În Germania de Vest ajunge să fie considerat în scurt timp unul dintre cei mai mari poeţi postbelici. Celan trăieşte însă în Franţa şi se căsătoreşte cu Gisele Lestrange, fiica unui cunoscut susţinător al regimului de la Vichy, antisemit virulent. Gisele îl părăseşte la apariţia simtomelor dezechilibrului nervos, pentru a se întoarce cu puţin înainte de sinucidrea poetului. După moartea lui se opune oricăror încercări de intruziuni în biografia poetului, oricît de amicale. Obţine în justiţie chiar interzicerea vînzării cărţii lui Petre Solomon, unul dintre cei mai apropiaţi şi devotaţi prieteni ai poetului.
În afara celor citaţi deja, volumul mai conţine mărturii şi analize semnate: Ion Caraion, Ştefan Augustin Doinaş, Nina Cassian, Magda Cârneci, Andrei Corbea, Geo Şerban, Marcel Aderca, Szasz Janos, Veronica Porumbacu, un grupaj de poeme şi cîteva fragmente din două discursuri rostite de Paul Celan cu ocazia primirii unor premii la sfîrşitul anilor '50. În totul este un volum discret în dimensiuni şi în tonul evocărilor, o întîlnire caldă, autentică cu un poet despre care în România cu siguranţă se va scrie din ce în ce mai mult în viitor.



Paul Celan, - Ochiul meu rămîne să vegheze, Versuri, glose, evocări, Caiet cultural 3, editat de "Realitatea evreiască", 144 p., f.p.