Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Passing… şut! de Horia Alexandrescu

M-aş fi mirat ca, după câte chifle am dat anul ăsta, sezonul de t o a m n ă - i a r n ă (timpurie) să ne aducă vreo bucurie mai acătării. Când colo, fiecare nouă speranţă sfârşeşte prin a fi o catalizatoare a tristeţilor nesfârşite. Iar săptămâna trecută s-au mai năruit două. Una la tenis şi alta la handbal.

La Singapore chiar am sperat că Simona Halep, milionara noastră în dolari – pe care bossul Ţiriac tocmai o lăudase, sugerându-i că, pe lângă purcoiul de bani, n-ar fi rău să câştige şi un Grand Slam- va face nefăcuta. Şi chiar părea că va reuşi, după ce a spulberat-o pe americanca Keys, urmaşa cafea cu lapte a teribilei Serena Williams. Dar, când a intrat pe teren cu Kerber, am simţit din prima că se alege praful de visele noastre. Cum s-a şi întâmplat, de altfel, pentru ca, în următorul meci, cu Cibulkova, să ne cerşească mila cu comedia genunchiului bandajat. Sigur însă că, fraieri şi miloşi cum suntem, ne consolăm acum şi cu adevărul că româncuţa noastră, delicată şi mereu cochetă pe teren ca o domnişoară de pension, a fost scoasă din cursă exact de cele două finaliste ale Turneului Campioanelor. Gingaşele halterofile ale tenisului feminin, care cred că l-ar bate şi pe Ilie Năstase, dar nu la tenis, ci la… skandenberg! Treaba lor ce hapuri iau, din alea multivitaminizate, dar nici nu pot să nu mă-ntorc la zicerile lui Don Ţiriac, care a sunat alarma pentru domnişoara Halep (pregătită , după cum spusese, de trei săptămâni de vacanţă at home): „Fără cel puţin 4 ore de antrenament pe zi, zero şanse de nr.1 mondial!” C-aşa e-n tenis, nu?

Deşi, cred că recomandarea e valabilă şi pentru handbalistele de la CSM Bucureşti, campioane ale Europei, care tocmai s-au făcut din nou de băcănie. Şi nu oriunde, ci acasă, şi nu cu oricine, ci chiar cu unguroaicele de la Gyor, adică taman învinsele lor din finala precedentă! Jucătoarele noastre ( e un fel de a spune, deşi nu ştiu dacă în lot mai sunt măcar 7 românce) au condus la pauză cu 4 goluri, pentru ca în repriza secundă să fie pur şi simplu umilite, fiind învinse la final cu 27-24! Returul e programat joi, la Budapesta, şi îmi vine să hohotesc de râs auzind declaraţiile CSM-istelor, că îşi vor lua revanşa acolo. Ei, aş! Sau poate nu ştiţi că la cârma unguroaicelor e nimeni altul decât Ambrosio Martin, cel pe care federaţia noastră tocmai l-a contractat ca antrenor al… naţionalei feminine a României. Vorba aia, ca la noi, la nimeni, de vreme ce la naţionala Ungariei a fost adus exact fostul antrenor al CSM Bucureşti!

La atâtea glume cu antrenori, să vă mai spun una şi cu Herr Daum al nostru, ca să nu-l uităm. Mai ales că, luându-şi o recreaţie mare înaintea meciului cu polonezii, s-a repezit până acasă, în Germania, probabil pentru a-şi trece crapii-koy la regimul de iarnă. Când a revenit la Bucureşti, ne-a spus una tare de tot. I-auziţi:

„…Când merg în Germania, lumea mă întreabă ce caut eu aici, pentru că ei nu ştiu că sunt selecţionerul României. Le explic, apoi vor să afle mai multe lucruri despre România. Este o oportunitate să le vorbeşti oamenilor despre România, pentru că ştiu foarte puţine lucruri!”

N-aş vrea să fiu veninos, dar dacă am ajuns să fim popularizaţi în Germania de nea caisă ăsta, e vai şi-amar, dar nu de România, cum crede dumnealui, ci de întreaga istorie a fotbalului autohton. Pe care nu cred să fie om din Bundesliga care să n-o cunoască. Şi, tocmai de aceea, cred că Herr Daum e întrebat de conaţionalii săi ce caută aici. Păi exact asta ne întrebăm şi noi, nu?!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara