Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Pasolini 40 de Geo Vasile

Se împlinesc patruzeci de ani de când Pier Paolo Pasolini (1922 - 1975) a fost asasinat pe o plajă din Ostia (Roma). Trupul martirizat i-a fost adus ulterior într-un cimitir din Casarsa (Friuli Venezia Giulia), mica localitate unde încă trăia şi locuia mama sa, Susanna. Misterul morţii autorului cărţilor Le ceneri di Gramsci, Poesia in forma di rosa, Una vita violenta nu este încă elucidat, chiar luna trecută ancheta şi procesul fiind redeschise pentru a opta oară. În octombrie 2000, prietenul său de-o viaţă, marele pictor Giuseppe Zigaina, colaborator şi interpret în două din filmele lui Pasolini, Teorema şi Decameronul, face o afirmaţie de referinţă: „După mine există o mare afinitate între sfârşitul lui Pasolini şi cel al lui Caravaggio, căci în ambele se pare că moartea a fost născocită, pusă în scenă, regizată şi interpretată de ei înşişi”. Important este însă că mesajul versatilului intelectual italian (poet, prozator, eseist inclusiv în friulană, cineast etc.) este încă viu. Fapt e că el a anticipat în calitate de senzor mereu în alertă, lucruri a căror semnificaţie profetică a fost realizată abia prin anii optzeci de generaţiile succesive: pierderea valorilor tradiţiei, ale civilizaţiei rurale odată cu industrializarea săbatică ( a se vedea masivul roman postum Petrolio, 1992, tradus şi în limba română), resuscitarea analfabetismului ca efect al imaginii gata mestecate oferite de multitudinea canalelor tv., consumismul deşănţat, nedreptatea socială, democraţia de faţadă, afirmarea unei subculturi ce oferă literatură de seria B, a unui entertainment de masă la limita vulgarităţii, de filme de evaziune etc. Din acest punct de vedere, cărţile sale Empirism eretic şi Scrieri corsare ar trebui recitite, dată fiind flagranta lor actualitate. În Italia de Pasolini se mai arată interesaţi cei mai tineri, dar din cu totul alt motiv: fiindcă, aşa cum s-a spus, Pasolini este unicul caz de scriitor italian ce constituie un „mit emotiv”. Tineri din Italia, dar şi din Franţa sau Germania, în chip deosebit se simt atraşi de opera lui Pasolini, fiind vorba tot de o atracţie de tip emotiv, sentimentală. Ei realizează temeritatea pe care Pasolini a avut-o întotdeauna în a-şi exhiba în chip dramatic viaţa, cu extremă sinceritate şi fără oprelişti de vreun fel, complăcându-se în ambiguitatea ce-i nu-i dădea pace: între avangarda intelectuală şi rezistenţă vs modernitate, între tentaţia pentru sacru şi pulsiunile sale spre violenţa tip sado-maso, spre profan, într-un statornic balans între puritate şi păcat.Tinerii au rezonat mereu la acea capacitate a intelighenţiei de marcă de a se compromite ofensiv printr-o pasiune, inclusiv ideologică, dar autentică.

Opera lui Pasolini, polemică şi cu accentuate conotaţii autobiografice de manifest testamentar, este astăzi, un compendiu de semnale călăuzitoare pe căile tot mai nesigure ale unui viitor ce deja bate la uşa Europei.

Italienii

Agerimea n-o să aibă nicicând vreo greutate,
nicicând în judecata acestei publice opinii.
Nici măcar despre sângele lagărelor, nu vei avea

din partea unuia din milioanele de suflete ale naţiei
o judecată fără dar sau dacă, pe deplin revoltată:
orice idee este ireală, ireală orice pasiune,

a acestui popor atât de dezbinat
de veacuri, a cărui suavă-nţelepciune
îi prieşte să trăiască, fără a fi liber vreodată.

Ce rost mai are atunci să-mi arăt eu faţa,
eu, numai piele şi oase, să-mi ridic vocea
puerilă, singulară: laşitatea lor e nărăvită

să-i vadă pe alţii cum mor în chipul cel mai
sălbatic, arborând cea mai stranie nepăsare.
Iată că mor şi eu, şi chiar şi asta-mi dăunează.


Implorare mamei mele

E greu să spui cu cuvintele fiului
ceva căruia în inima-mi prea puţin mă asemui.

Eşti singura din lume ce ştie, ce a fost să fie
din totdeauna în inima mea, înainte de orice altă iubire.

De aceea trebuie să-ţi spun chiar dacă e îngrozitor:
îndurării tale iertătoare zbuciumul meu îi e dator.

Eşti de neînlocuit. Iată de ce e condamnată
la singurătate viaţa ce mi-a fost dată.

Şi nu vreau să fiu singur. Dorul meu nemărginit
e de iubire, de iubire a trupurilor fără suflet, şi-atât.

Căci sufletul e în tine, eşti tu, dar tu
eşti mama mea şi iubirea-ţi este sclavia mea:

copilăria mi s-a petrecut ca sclav al acestei meniri
înalte, fără de leac, al unei infinite datorii.

Era singurul fel de-a simţi că sunt viu,
culoarea unică, unica formă: acum e pustiu.

Supravieţuim: îşi face loc stinghereala, surghiun
al unei vieţi renăscute-nafara oricărei raţiuni.

Te implor, ah, te implor: alungă oricare gând al morţii.
Sunt aici, singur cu tine, voi fi într-un april al sorţii… 


Prezentare şi traducere de Geo Vasile

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara