Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Paseism, epigoni şi clone de Rodica Binder


Dacă ar trebui să dau un răspuns, după ce a 57-a ediţie Salonului Internaţional de Carte s-a încheiat, întrebării ,ce a fost nou la Frankfurt?", aş risca să spun: nou e vechiul. O primă dovadă a reprezentat-o revenirea autorilor la beletristică, fenomen reperat încă de anul trecut, şi despărţirea de ,politic".

,Să luăm cazul lui Proust: insomniile unui băieţandru plăpînd din Parisul sfîrşitului de secol XIX pot fi infinit mai relevante decît orice roman consacrat cotiturii survenite în Europa după prăbuşirea Cortinei de Fier. O autentică literatură este ca o picătură de apă care conţine în ea o lume şi, prin urmare, suficientă politică" - declara colocvial, ca între colegi, Ingo Schulze. Scriitorul est-german este autorul unui roman epistolar intitulat Viaţa Nouă, copios recenzat şi discutat în avanpremiera Salonului şi recomandat drept cel mai bun dintre numeroasele romane proaste scrise despre unificarea germană (mai bun chiar decît romanul lui Günter Grass O poveste lungă). Lung este şi romanul lui Ingo Schulze: are aproape 800 de pagini fără să-i fi adus autorului premiul literar scontat, ci doar o mulţime de recenzii favorabile şi ocazia de a fi în centrul atenţiei şi de a da programatic expresie unei stări de spirit ce pare deja specifică generaţiei sale literare: dezinteresul faţă de tematizarea literară a politicului şi reîntronarea literaturii, a ,story"-ului în deplinele sale drepturi, departe de experimentele formaliste, nu însă şi de unele subiecte ,excentrice".

Beletristica s-a impus la actuala ediţie a Salonului de Carte de la Frankfurt pe Main, pe care noul director al Tîrgului, Jürgen Boos, şi-ar fi dorit-o mai ,intens politizată". N-a fost să fie aşa. Au lipsit marile dezbateri, senzaţiile tari, starurile şi scandalurile. Premiul Păcii atribuit scriitorului turc Orhan Pamuk al cărui angajament politic a fost elogiat şi a cărui operă trece drept o punte de legătură între culturi, este în primul rînd ,un caz fericit pentru literatură", s-a afirmat cu prilejul ceremoniei din Paulskirche. Autorul ale cărui scrieri sunt traduse deja în 34 de limbi şi publicate în peste 100 de ţări ştie să îmbine perfect impetuozitatea epică a tradiţiei literare ,orientale" cu elementele stilistice specifice ,occidentului", au mai declarat membrii juriului. Dialogul dintre culturi a încetat să mai fie purtat în acest an de pe poziţii ofensive. Felul în care Orhan Pamuk a ,atacat" în luările sale de atitudine subiectele tabu ale Turciei, chestiunea kurdă sau masacrul armenilor, a fost de natură să îndemne mai degrabă la reflecţie decît să incite spiritele.

Actualitatea politică cedează constant teren economicului; ea aproape că a pălit la Frankfurt oferind beletristicii ocazia să-şi reintre în drepturi. Cu toate acestea, doar 42% din produsele expuse la Frankfurt au fost cărţi pe suport tradiţional. Procesul de popularizare a cărţii prin multiplicarea ei audio şi video, inclusiv cinematografică (conform principiului cartea la film/ filmul la carte) s-a manifestat pregnant şi la această ediţie.

Prin prezenţa Coreii ca invitată de onoare, cu cei peste 100 de scriitori, şi poezia a putut străluci din nou cel puţin prin cărţile traduse dar şi prin exponatele din spaţiul diafan, elegant, spiritualizat al pavilionului acestei ţări încă scindate, dureros marcate de istoria vecinătăţilor ei şi de războiul rece. Posibila antologie a destinului Germaniei cu cel al Coreii (menţionată de altfel în comentariile din presă) a diminuat exotismul cultural al unei ţări care în occident este cunoscută mai degrabă prin performanţele ei economice şi produsele industriei automobilului şi electronicii decît prin îndelungate tradiţii spirituale şi estetice, inclusiv prin descoperirea tiparului modern ,avant la lettre", înaintea lui Guttenberg.


Jubilee şi noutăţi răsunătoare

Trecutul domină nu doar buna parte din literatura de specialitate şi din beletristică (scrierile memorialistice, romanele de familie, biografiile şi jurnalele abundă şi în această toamnă). Trecutul, prin jubileele anului în curs şi ale celui viitor, ritmează cu precizie de metronom şi producţiile de carte expuse la Frankfurt: 50 de ani de la moartea lui Bertolt Brecht, 250 de ani de la naşterea lui Mozart, 150 de ani de la moartea lui Heinrich Heine. Cărţile consacrate aniversărilor din 2006 au coexistat la standurile editurilor cu jubileele acestui an: Einstein (reprezentat şi la standul României, unde am avut plăcerea să descopăr şi o splendidă ediţie bilingvă, Amintirile lui George Enescu în dialog cu Bernard Gavoty, apărută la Editura Curtea Veche, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea marelui muzician).

Poate fi vorba de ,un neo-paseism" în cazul unor foarte bune romane de familie publicate în această toamnă sau al unor romane inspirate de viaţa unor genii de talia lui Humboldt şi a matematicianului Gauss (cum este cazul romanului lui Daniel Kehlmann, foarte mult discutat, intitulat Cartografia lumii)? Că privirea înapoi fertilizează uneori literatura mai mult decît ficţiunile viitorului, se deduce şi din succesul înregistrat de doi autori: germano-americana Irene Dische care, cu romanul ei picant Mărturiile bunicii, dezvăluie cu o inteligenţă ireverenţioasă secretele unei familii de-a lungul a trei generaţii, şi austriacul Arno Geiger, primul laureat al Premiului German de Literatură, atribuit exact în zilele Tîrgului de Carte. Romanul său intitulat Ne merge bine este istoria propriei familii în ultimii 70 de ani. Jubileul Thomas Mann a readus în actualitate şi destinul altor membri ai celebrului clan literar: soţia Katia şi fiica Erika au devenit ,personaje principale" ale unor pseudo-biografii...

Că amintirile sunt ceva fascinant declară şi Kazuo Ishiguro, scriitorul de origine japoneză care trăieşte şi scrie în Marea Britanie. Ultimul său roman, Never let Me Go a fost recenzat pe larg şi în termeni superlativi pînă şi în paginile exigentului ,Frankfurter allgemeine Zeitung". Deşi acţiunea se petrece în Anglia, ,cîndva la finele secolului XX", tema ţine de registrul utopiilor negre. în termenii unei aparente ,normalităţi", Kazuo Ishiguro imaginează un internat în care sunt educaţi cu maximă atenţie, îngrijiţi şi supravegheaţi fete şi băieţi destinaţi unei ,misiuni speciale". Maturizîndu-se, li se dezvăluie puţin cîte puţin reala lor identitate şi destinul pe care le acceptă fără a se revolta: ei sunt clone, furnizori şi depozite de organe, piese umane de schimb. în stilul unui Kafka, Beckett, Dostoievski, Tolstoi, Cehov - de care se simte influenţat (ca şi de filmele lui Akira Kuroshawa) - proza lui Kazuo Ishiguro reclamă (conform dezideratului autorului) o lectură la nivel ,metaforic". Autorul, care în 23 de ani a scris şase romane, aduce în discuţie prin această ultimă carte (ocolind însă suveran capcanele unui science-fiction trivial) una din cele mai cutremurătoare teme care pluteşte ameninţător în aer şi căreia, deocamdată, nici argumentele filozofului german Hans Jonas nu-i pot desluşi implicaţiile etice: clonajul fiinţelor umane.

În capcanele trivialităţii cade însă Michel Houellebecq. Cultivîndu-şi destoinic obsesiile, scriitorul francez, căruia nu puţini critici îi contestă talentul literar, aruncă pe piaţă un nou roman intitulat Posibilitatea unei insule. Lansarea s-a făcut la sfîrşitul verii, simultan în franceză, germană şi olandeză, cu surle şi trîmbiţe, printr-o perfect concertată acţiune de marketing (de felul acelora de care au avut parte şi romanele cu Hary Potter). Deloc impresionaţi de faptul că recenzenţii unor serioase reviste de literatură au făcut praf cartea, editorii străini se îmbulzesc să obţină copy-right-ul acestui roman care aduce, nu doar în titlu dar şi în conţinut, cu recentul film american Insula.

Dacă ,scandalul" a devenit una din garanţiile cele mai sigure ale popularităţii de moment şi ale succesului de piaţă, nu este de mirare că autorii tineri, în dorinţa de a se face remarcaţi, ,copiază", ,clonează" teme şi stiluri pînă nu demult tabuizate, conform principiului ,totul este posibil, totul este permis" (cum sună refrenul unui cîntec din rebelul an 1968), practicînd astfel un epigonism aproape instantaneu.

Epigonică pare, cel puţin la prima vedere, şi scrierea unui autor german serios şi bine cotat: Hans Josef Ortheil. Penultimul său roman intitulat Marea iubire s-a vîndut în peste 150 de mii de exemplare. Ultima lui carte, Orele secrete ale nopţii, persiflează romanul lui Martin Walser Moartea unui critic ca într-un joc de oglinzi paralele.


Surprize, surprize

Înainte de a mă apropia de standul României am avut cîteva surprize plăcute legate de scrierile unor autori inconfundabili şi de spaţiul cultural sud-est european. La finele verii, Editura Suhrkamp a lansat volumul de proze postume ale lui Paul Celan Mikrolithen sinds, Steinchen, ediţie îngrijită, ca şi volumele precedente de corespondenţă şi poezie, de Barbara Wiedemann şi Bertrand Badiou. Lucrarea de faţă conţine un mare număr de texte scrise de autor în limba română şi este impresionantă nu doar prin diversitatea fragmentelor incluse ci şi prin aparatul critic însoţitor. Din cele aproape o mie de pagini, textele celaniene propriu-zise - aforisme, fragmente de proză ficţională, epistolară, de teorie poetică - reprezintă doar o treime. Există printre ele şi proiectul unei prelegeri despre ,întunecimile actului poetic", dar şi minuscule proze diseminate, prefeţe de carte, interviuri, dialoguri şi notiţe pentru lucrări dramatice. Trebuie subliniată calitatea acestei ,comori" editoriale, în care fiecare capitol este amplu comentat cu o acribie filologică demnă de tot respectul.

O reîntîlnire a cititorilor germani cu Herta Müller este prilejuită de Editura Hanser care a scos în excelente condiţii grafice un nou volum de poeme-colaj al autoarei sub titlul Die blassen Herren mit den Mokkatassen (amplu recenzat deja în presă de limba germană din Apus). în traducere, titlul suna cam aşa: Domnii palizi cu ceşcuţele de cafea. Aproape simultan, Polirom a editat şi lansat şi la Tîrg, în prezenţa Hertei Müller, primul volum de poeme-colaj redactate direct în română, sub titlul Este sau nu este Ion, însoţit de un compact disc, realizat în cooperare cu Deutsche Welle, cu textele în lectura autoarei.

Nicoleta Esinencu, un copil teribil al dramaturgiei din Republica Moldova, bursieră a Academiei Schloss Solitude, a fost şi ea prezentă la Salonul de la Frankfurt, la standul Academiei, cu ediţia bilingvă română-germană a piesei Ai vrea tu you Eu.ro.Pa! Citindu-i textul, înrudirea de sensibilitate, vehemenţă a imaginaţiei şi stil cu regretata Aglaja Veteranyi, ceva mai puţin violentă ce-i drept în răzvrătirile ei, m-a frapat pe alocuri.

O carte înrudită cu volumul de reportaje literare ale lui Richard Swartz, publicate în traducere română la Editura Polirom sub titlul Room Service, în urmă cu cîţiva ani, mi-a reţinut atenţia nu doar prin titlu: Unterwegs nach Babadag (în drum spre Babadag, publicată la Editura Suhrkamp) de polonezul Andrzej Stasiuk. Volumul este un melancolic periplu prin periferiile Europei, cu plecări şi reveniri în locuri uitate de lume, care îşi păstrează originalitatea mai degrabă prin incapacitatea decît prin refuzul lor de a copia metropolele central europene. Stasiuk călătoreşte mult prin România, mai puţin în Ungaria, Slovacia şi Ucraina. Merge, cu cărţile în mînă, pe urmele lui Cioran la Răşinari, se opreşte de două ori cîte zece minute la Babadag, ajunge la Constanţa şi face spre finele cărţii o declaraţie de amor Balcanilor, lăsîndu-i cititorului libertatea de a o interpreta. O citez în traducere: ,Da, iubesc acest haos balcanic, ungar, slovac, polonez, această miraculoasă gravitate a materiei, într-o suverană adormire, indolenţă, beţia de prînz, liniştită şi consecventă, privirile sticloase ce trec neostenite peste realităţi pentru a se opri asupra nimicului. Nu pot schimba nimic. Inima Europei mele bate la Sokolow Podlaski şi la Huşi. Şi nici un pic la Viena. Cine crede altceva este un fraier. Şi nici la Budapesta. Şi cel mai puţin la Cracovia. Toate acestea sunt încercări ratate de transplant. Operaţii cosmetice, imagini reflectate a ceva ce există în altă parte." în drum spre Babadag, Andrzej Stasiuk se opreşte şi la Roşia pentru a-l întîlni pe Eginald Schlattner. Din păcate, pastorul luteran ale cărui romane, trei la număr, au apărut la Editura Zsolnay (şi primul, Cocoşul decapitat, în traducere la Humanitas unde urmează să apară şi al doilea, Mănuşi Roşii), nu era acasă. Era poate plecat în Germania spre a-şi lansa al treilea roman, proaspăt ieşit de sub tipar, intitulat Dad Klavier im Nebel - Pianul în ceaţă, care încheie trilogia. Acest de-al treilea roman, deja favorabil recenzat în paginile de foileton ale unui mare ziar german - se adaugă şi altor surprize plăcute pe care le-am avut la Frankfurt, căutînd ca de obicei România, în titlurile şi paginile unor cărţi apărute în străinătate. Şi fireşte, la stand.


Standul românesc

Cînd am ajuns, mi s-a luat o piatră de pe inimă, fiindcă, trebuie să mărturisesc, eram încă în stăpînirea amintirii lăsate de prezenţa deplorabilă a ţării noastre la Tîrgul de Carte, anul trecut.

De astă dată, un pavilion luminos, dosare cu material informativ despre literatură, edituri şi scriitori, elegant elaborate, cărţile expuse ,la vedere", în jurul unui spaţiu colocvial, unde vizitatorii puteau să ia loc la mese, să stea de vorbă, să consulte ,exponantele".

Dacă Tîrgul de Carte de la Frankfurt pe Main îşi merită şi apelativul de Salon, este pentru că el oferă un spaţiu ideal unor întîlniri, contactelor de afaceri, conversaţiilor colegiale, amicale, dezbaterilor publice... Două momente de vîrf mi se pare că au marcat prestaţia României, în registru ,dialogic", în zilele tîrgului. Cel dintîi, lansarea volumului deja citat de poeme colaj al Hertei Müller, urmată de dezbaterea publică de către autoare şi Horia Roman Patapievici, a problemei Securităţii comuniste, a avut parte de o largă audienţă. Cel de-al doilea, desfăşurat la Forumul ,Dialog" din incinta complexului expoziţional, a fost consacrat programului ,Sibiu - capitala culturală a Europei în 2007." Beneficiind de prezenţa unor invitaţi şi parteneri din Germania şi din România, între care Paul Philippi, preşedinte de onoare al Forumului Democrat al Germanilor din România, şi Sergiu Nistor, comisar guvernamental al programului Sibiu-2007, dialogul a fost privat însă de participarea în carne şi oase a reprezentanţilor Luxemburgului cu care oraşul transilvan împarte ,frăţeşte" calitatea de capitală culturală a Europei peste mai puţin de doi ani.

Dincolo de acest cadru oficial, am avut bucuria de a întîlni la stand scriitori tineri şi mai vîrstnici din ţară şi străinătate: pe Caius Dobrescu şi Cezar Paul Bădescu, bursieri la Villa Concordia la Bamberg, pe Elisabeth Axmann Mocanu, scriitoare germană originară din România, căreia, după volumul de poeme apărut la Editura Rimbaud din Aachen, i-a fost publicat recent un volum de memorii, pe Gerhard Csejka editor, critic literar, traducător, redactor de reviste literare, pe Traian Pop la a cărui editură din Germania au apărut între altele, în traducerea lui Dieter Schlesak, care semnează şi postfaţa volumului, cele 11 elegii ale lui Nichita Stănescu. De la Berlin a sosit şi Ernest Wichner, directorul Literaturhaus-ului, celebra Instituţie unde şi Emil Cioran poposise în tinereţe.

Poet, eseist şi prozator, Wichner este şi un neobosit şi excelent traducător, colaborînd acum la o antologie de proză europeană consacrată unor locuri dispărute cu traducerea unui text de Mircea Cărtărescu despre Ada Kaleh. El mai traduce pentru renumita Editură Klett Cotta o selecţie din opera scriitoarei Nora Iuga. Tot la standul românesc am aflat cu plăcere de includerea în programul unor edituri străine a creaţiilor cîtorva autori români, în contextul anului francofoniei sau independent de acesta. L-am reîntîlnit şi pe profesorul universitar Klaus Heitmann, romanist şi românist, autorul unor memorabile cărţi de imagologie.

Reuşita din acest an a prezenţei româneşti se datorează, cred, unei benefice cooperări dintre Ministerul Culturii, Asociaţia Editorilor Români şi Institutul Cultural Român, cît şi sprijinului special, inclus în program, acordat de Tîrgul de Carte de la Frankfurt României. Aceeaşi concentrare a eforturilor ar putea duce în viitor spre o cristalizare, o sistematizare a ceea ce înseamnă industria cărţii româneşti şi promovarea ei pe piaţa internaţională. Caracterul cam ,pestriţ" al titlurilor expuse de fiecare editură ar trebui redus la dimensiunile unei ,game cromatice". Ar fi de dorit ca vizitatorii, mai ales cei străini, să poată percepe mai clar ceea ce este producţie autohtonă de carte şi ce reprezintă traduceri în paleta de oferte. Nu ar strica nici o departajare ,generică" a literaturii - indiferent dacă în cauză se află beletristica sau cărţile de specialitate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara