Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
pasaj de Andrei Zanca

Era ultimul musafir, un tânăr din
Valencia.
i-am întins cheia camerei
întrebându-l:
„prenumele e parcă de român?” – a
zâmbit
murmurând în spaniolă – „da, sunt
primul
dintr-o generație care nu mai
vorbește
româna”– și a pășit în ascensor
cu o mină obosită.
pe ecranul televizorului din hol
ardea un foc
liniștitor într-un cămin de marmură,
și nu știu
de ce mi-a trecut prin gând că-n
fond e soarele
ce-l care arde în lemnele puse pe
foc absorbind
ele ani de zile razele lui.
trecut de doi noaptea.
cândva parcă ne ajutam unul pe
altul
mi-am zis, să fi devenit azi prea
politici?
nu știu.
pesemne nu e bine să privești focul
multă vreme - știu doar că cine se
roagă
pentru acest pământ, pentru el
însuși se roagă
deși totul e într-o anume mână,
dincoace și
dincolo de sfârșit
Băteau clopotele, deși era trecut de
miezul
nopții – „bat spre a alunga norii de
furtună“
mi-a spus bătrânul sprijinit de
parapetul
podului lângă geamantanul lui
ponosit.
„îmi pare rău, e plin hotelul în
noaptea asta“
i-am zis, și a surâs făcând un gest
egal
cu mâna dreaptă
peste pod treceau coloane de tineri
învăluiți
în steaguri și-n voalări de semilună
după
o victorie a naționalei lor împotriva
irlandei.
mașinile claxonau, și mereu câte
unul înălța
vorbe neînțelese angulând într-un
răcnet
lugubru, la care coloana răspundea
de fiecare dată cu un urlet horcăit:
allahu akbar – și băteau clopotele
și dubele poliției rulau încet
prin sfredelul claxoanelor.
„nimic nu s-a schimbat, de secole“
a murmurat bătrânul luând-o agale
printre felinare
băteau clopotele și vântul se
zbătea-n
umbrélele terasei ridicând trombe
de praf ce se risipeau departe
peste ape
când ziua mai șovăie
pe străzile ce-n zori dispar
cum prin siberiile lumii trezitorii
când mulți își potrivesc zâmbetul
ca pe o cravată debarasându-se de
tot ce nu le convine în beciul adânc
la fel cum aruncă-n ape deșeurile
de frica morții
trăind mai departe – o iau și eu
agale
pe lângă ferestrele fulgerate de
emisiuni
triste și intru în pădure ca-n casa
copilăriei
unde azi locuiesc alții
trecând prin fața tăbliei țintuite pe
un biet
arbore, pe care stă scris cu litere
strâmbe
proprietate privată, interzisă
și las totul în urmă, pășind mai
departe.
tu însă rămâi, rămâi cum ai fost,
rămâi
peste noapte în inima mea
pădure interzisă
oamenii aleși sunt numiți îndeobște
marginali, pentru ei
recomandându-se
trecerea sub tăcere, însă una e
trăirea
și alta exprimarea, aici unde moartea
și boala sunt un lux și-ntreg
meleagul
pare un platou de filmare-n care te
stingi
ca și cum n-ai fi trăit, totul
compromis
înainte de realizare, sacrul ca
spectacol
printre cruci spânzurate
pretutindeni
gonind cu bâta sub banchetă între
închinăciuni și tânguiri
peste teritorii devorate-n care orice
încercare de tămăduire e o frustrare
orice soluție, o dilemă
prin săli înțesate de logofeți și
cadâne
și cârciumi îmbâcsite de țopârlani,
cu toții
scărpinându-se profilactic și cu
metodă, să fie
oare totul doar o problemă de
adaptare ori de
obișnuință? 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara