Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Parlando con Panait Istrati de Muguraş Constantinescu

În ciuda faimei pe care i-a adus-o lui Panait Istrati, în Europa şi dincolo de ea, publicarea în 1923 a romnului Chira Chiralina, scriitorul din Baldovineşti pare puţin cunoscut pentru publicistica sa de către publicul contemporan din Italia.

Aceasta poate şi pentru că succesul de care s-a bucurat Chira Chiralina, însoţită de o elogioasă prefaţă a lui Romain Rolland, cel care, după cum se ştie, l-a descoperit, încurajat şi publicat pe talentatul povestitor român, a fost urmat de un val de traduceri, articole şi interviuri care a durat mai bine de un deceniu şi a cuprins şi alte volume, pentru ca mai apoi, odată cu luările de poziţie antisovietice ale lui Istrati, cu dizgraţia şi apoi cu moartea sa, opera lui să intre pentru o vreme într-un con de umbră. S-a vorbit chiar de o uitare a lui Istrati (Delrue, 2013), dar e cunoscut faptul că şi opera marilor scriitori traversează unele perioade de tăcere sau de discreţie, fie din partea criticii literare, a lumii editoriale, a cititorilor amatori sau avizaţi.

În spaţiul francofon, în care a debutat prozatorul brăilean, interesul pentru opera sa a fost intreţinut cu unele intermitenţe prin reeditări periodice ale scrierilor sale publicate acum în colecţii pentru publicul larg, cum ar fi Folio, a Editurii Gallimard, unde au apărut în ultimii ani nu doar celebrele sale romane dar şi unele eseuri. La acestea se adaugă monografii, studii, cercetări, înfiinţarea şi relansarea unor asociaţii şi publicaţii ce au ca obiect opera şi viaţa autorului născut în România dar publicat şi recunoscut ca scriitor, mai întâi în Franţa; ele propun, din unghiuri şi perspective diferite imaginea unui om al contrastelor şi al paradoxurilor, cel care e prezentat recent pe coperta a IV-a a volumului Mes départs, apărut la pomenita colecţie, drept „scriitor şi aventurier”.

După prefaţa lui Romain Rolland din 1923, prefaţa lui Joseph Kessel din 1968 la ediţia Gallimard, deşi nu abordează opera ci prietenia celor doi, este un alt mod de a relansa interesul pentru Istrati. Ea însoţeşte şi susţine, de fapt, reeditarea operei lui Istrati, întinsă pe aproape un deceniu, 1968-1977, în patru volume, realizată prin grija şi competenţa lui Roger Grenier. Mai sînt apoi biografia semnată de Edouard Raydon, cofondator al asociaţiei franceze „Les Amis de Panait Istrati” intitulată Panait Istrati. Vagabond de génie (1968), teza de doctorat elaborată de Monique Jutrin- Klener ce conduce la volumul Panaït Istrati, un chardon déraciné. Écrivain français, conteur roumain, apărută la François Maspero, Paris, 1970, reeditată de curînd. Mai tîrziu, în 2002, e de reţinut un interesant volum colectiv, Les Haïdoucs dans l’oeuvre de Panaït Istrati, L’Harmattan, Paris 2002 (reunind contribuţii de Jeanne- Marie Santraud, Elisabeth Geblesco, Catherine Rossi, Monique Jutrin- Klener, Martha Popovici, Hélène Lenz, Daniel Lérault), iar în 2005 cartea lui Mircea Iorgulescu, Panaït Istrati, apărută la Oxus, Paris.

Deşi i s-au adus unele reproşuri justificate, reeditarea în 2006 a operei istratiene, în „cvasi-totalitatea sa” (trei volume) de către Linda Lé care scrie şi o entuziastă prefaţă, la editura pe care a fondat-o şi o conduce, Phébus libretto, contribuie la o bună diseminare a ei pe lîngă publicul contemporan, care poate să o perceapă astfel în amploarea şi în proiectul ei şi nu secvenţial şi aleatoriu prin cutare sau cutare volum. Merită pomenite desigur şi articolele aplicate venind din mediul universitar, semnate de Alain Schaffner la Paris, de Frédérica Zéphir la Nisa, sau cele ale Helenei Lenz la Strasbourg. La Roma, Bucureşti sau Bruxelles, diplomatul şi istratianul Mugur Popovici întreţine viu interesul pentru opera acestui „vagabond de geniu”,„vagabond al lumii”, sau „prinţ al vagabonzilor”, cum i s-a mai spus; în 2014 Dolores Toma semnează în limba franceză un ingenios dicţionar Panaït Istrati De A à Z , la Peter Lang, în 2015 Jacques Baujard publică la Transboréal Panaït Istrati, L’amitié vagabonde.

Dincolo de spaţiul francofon, Doina Popa-Liseanu a lucrat la Madrid pe discursul narativ al lui Istrati dar se preocupă în prezent de relaţia acestuia cu lumea hispanică, în timp de Serghei Feodosiev a publicat la Kiev mai multe volume şi articole despre autorului care ne interesează aici. La această fugitivă şi, desigur, lacunară privire despre un destin internaţional al oprei lui Istrati merită evocată şi cartea semnată de Eleni Samios Kazantzakis, Adevărată tragedie a lui Panait Istrati, scrisă în Grecia, la Egina chiar în anul morţii autorului, promisă unei publicări niciodată realizată în Olanda, tipărită apoi în 1938 în spaniolă la Santiago de Chile şi tradusă în româneşte de Oana Ursache şi Zamfir Balan, în 2013 la Muzeul Brăilei, Editura Istros şi publicată în franceză, în acelaşi an, de către Maria Teresa Ricci, la Editura Lignes/Imec.

În Italia pare mai cunoscută opera istratiană de ficţiune, dacă ne gîndim la referinţe precum Kyra Kyralina. I racconti d’Adriano Zograffi, trad. G.F. Cecchini, Firenze, La voce, 1925, Il ritornello della fossa, trad. Aldo Parini, Milano, Vitigliano, 1928, Il pescatore di spugne, trad. F. e I. Latini, Milano, Carnaro, 1931, Kyra Kyralina, trad. Gino Lupi (cu o prefaţă de Goffredo Fofi), Feltrinelli, 1947, 1978, 1996, 2014; Il bruto (Codin), trad. Goffredo Fofi, Edizioni e/o, 1998; I cardi del Baragan, trad. Gianni Schilardi, Argo, 2004. La acestea se adaugă însă şi Mediteraneo (al levar del sole), trad. Fernando Cezzi, Argo, 1993, Verso l’altra fiamma, ediţie de Mihnea Popescu, Fiesole, Ecp, 1994, Mediterraneo (al calar del sole), trad. Pamela Serafino, Lecce: Argo, 2006 sau L’uomo che intrecciava filo di ferro, trad. G. Schilardi, Lecce, Argo, 2013 şi altele care dau o imagine şi despre călătorul, luptătorul şi omul politic care a fost Istrati.

Nu ne ocupăm în acest articol de cei care în ţară au citit şi recitit, publicat şi reeditat, comentat şi analizat opera lui Istrati, sinteză relativ recentă făcută de Teodor Vîrgolici, şi care au implinit, fiecare în felul lui, dorinţa autorului de a fi cunoscut şi recunoscut şi în ţara lui. Poate ar trebui totuşi măcar pomenite unele studii doctorale care pun sub lupa cercetării ştiinţifice textele istratiene, cea din 2000 a Ceciliei Condei despre interferenţe româno franceze la autorul brăilean, cea din 2007 a Oanei Covaliu-Ursache despre recitirea operei lui Istrati, cea din 2010 a Cristinei Hetriuc despre traducerea şi autotraducerea operei sale ficţionale. Sub un aspect sau altul, tineri cercetători ca Aurora Bagiag, Nicoleta Redinciuc şi alţii au lucrat pe problematici care priveau opera lui Istrati.

Revenind acum la faptul că Istrati e puţin cunoscut cititorului italian pentru publicistica lui, un interesant volum bilingv, publicat la Roma, în 2015 de tânăra cercetătoare şi traducătoare Elena-Lavinia Dumitru, intitulat De vorbă cu Panait Istrati/Parlando con Panait Istrati, vine să remedieze această situaţie. Este şi o modalitate de a contribui la cunoaşterea şi recunoaştera internaţională a scriitorului „romeno-francesegreco” (p. 9), cum este el socotit în introducerea cărţii, de a lărgi peisajul editorial în care Istrati este un reper tocmai prin atipicitatea sa. Autoarea este cadru didactic asociat la Universitatea „Sapienza” din Roma. A susţinut două doctorate, unul în Istoria Europei, la Universitatea „Sapienza”, şi unul în filologie, la Universitatea din Bucureşti. Ea colaborează cu catedra de Istorie a Europei Orientale, a Facultăţii de Filozofie, Litere, Ştiinţe Umane şi Studii Orientale, Universitatea „Sapienza” din Roma, precum şi cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu- Mureş. Elena-Lavinia Dumitru a publicat deja în 2012 la Roma volumul L’emigrazione intellettuale dall’Europa centro-orientale. Il caso di Panait Istrati la editura Nuova Cultura.

Volumul bilingv, consacrat publicisticii istratiene, cu o prefaţă semnată de prof. Giovanna Motta şi o postfaţă a prof. Cornel Sigmirean, a apărut la Editura Arcane, în cadrul unei interesante colecţii intitulate „Danubiana”, în seria „Philologica”. Această nouă colecţie găzduită de editura Arcane îşi propune să construiască un pod între Italia şi România, pentru un fertil dialog intercultural. Cu un comitet ştiinţific internaţional şi un comitet de redacţie italian, colecţia cuprinde studii de critică literară, filologică şi lingvistică, traduceri de proză, poezie sau teatru, care au ca menire să contribuie la cunoaşterea literaturii şi culturii române în Italia, fără a se limita însă la un public de specialişti, ci vizând un „pubblico ampio”, aşadar, un public larg.

Elena-Lavinia Dumitru a tradus cu fineţe, respectînd stilul istratian în care oralitatea şi spontaneitatea au o pondere importantă, o selecţie de articole şi interviuri publicate de scriitor în presa românească, texte inedite în limba italiană; ele sînt precedate de o introducere în care autoare subliniază tocmai partea de experienţă concretă, de mărturie vie pe care le dau textele publicistice şi convorbirile scriitorului şi care dezvăluie publicului italian personalitatea sa zbuciumată. Cele trei capitole propun, rînd pe rînd, un „scriitor de descoperit”, prin reconstiutuirea parcursului lui literar şi existenţial, o „voce singulară” prin interviurile publicate în presa vremii şi o „scriitură captivantă”, prin cîteva texte de publicistică şi prefaţa apărută postum la scrierile lui Adrian Zografi.

Autoarea-traducătoare a făcut o bună selecţie a textelor care în capitolele doi şi trei sînt puse faţă în faţă cu cele traduse în italiană. Articularea lor permite cititorului italian, dar şi celui român, să reconstituirea drumul complicat, plin de adversităţi, marcat însă de întîlniri şi prietenii al lui Istrati, adversităţi care l-au făcut să străbată ţări şi ţinuturi în căutarea norocului. Un loc aparte revine relaţiei cu Romain Rolland şi a colaborării la revista Europe, iar mai tîrziu rupturii cu acesta, explicabilă prin dezamăgirea pe care i-o provoacă fostul maestru şi mentor: „Drama s-a lărgit prin faptul că am văzut pe Romain Rolland care era unul din stîlpii vieţii mele, aderînd la o Rusie pe care eu o renegam.” (p. 120)

În schiţa de autobiografie publicată în Adevărul literar şi artistic, cu onestitatea lui totală, Istrati nu-l uită pe cizmarul român Gheorghe Ionescu, care îl găzduieşte la Paris şi îi asigură condiţii, chiar dacă precare, pentru scris, înţelegînd şansa rară pe care o are Istrati de a stîrni interesul unui mare scriitor: „Dacă Romain Rolland îţi dă astfel de bice, eu sînt gata să-ţi dau ovăz.” (p.40). Se regăsesc în selecţia de interviuri apărute în periodice precum Facla, Viaţa literară, România literără ideile care revin obsedant la Istrati, suferinţa „asupriţilor de pretutindeni”, „grija pentru soarta celor umili”, dorul de a reveni în ţară, prietenia adevărată. Ele dezvăluie şi modul în care scrie Istrati (cu desosebită uşurinţă şi fără un plan prestabilit), interesul lui pentru traducere, ca reacţie la o traducere neglijentă şi expediată care se publică în România pentru Kyra Kyralina şi, mai ales, proiectul literar cel mai important pentru Istrati, acela de a fi recunoscut ca scriitor şi în ţară. In 1925 proiectul se formula astfel: ”Şi nu numai că mă voi traduce, dar chiar mă voi edita.” (p. 62).

Ştim că încercarea de a înfăptui acest proiect l-a mulţumit doar parţial pe Istrati, care, după ce a încercat şi autotraducerea şi scrisul direct în limba română, urmat de traducere în limba franceză, socotea în ultimii ani de viaţă că traducerea nu-i „iese bine”, că, într-un fel, el rămîne sfîşiat, fără scăpare, între limbi şi culturi. Găsim această mărturisire şi în volumul italian, în convorbirea pe care o are în mai 1933 cu George Mihail Zamfirescu. La întrebarea acestuia „De ce nu-ţi mai traduci cărţile în româneşte?”, Istrati răspunde: „Nu ies bine. Şi nici dacă mă traduc din româneşte în franţuzeşte, nu iese lucru mai breaz. Cam aşa socot eu treaba asta: eu am venit în literele franceze cu suflet românesc.” (102) Tot acolo el evocă povestirea Pescuitorul de bureţi, scrisă în româneşte şi tradusă în franceză care „nu m-a mulţumit de loc – era parcă altceva”, de unde şi hotărîrea: „de aceea, am să scriu numai în franţuzeşte.” (104).

Limba româna va fi astfel rezervată publicisticii, bine pusă în valoare în ultimul capitol, care reuneşte articole apărute în publicaţiille menţionate (la care se adaugă Omul liber) în care Istrati relatează cu ironie, de exemplu, experienţa lui la azilul de noapte din Lausanne, care îi oferă hrană şi aşternut dar şi o ştampilă prin care i se recunoaşte „ocupaţia” de vagabond. Tot cu ironie sarcastică, el se imaginează întîmpinat în ţară, pentru atitudinea lui militantă, nu cu banchete şi serbări cum crede Nichifor Crainic că s-ar cuveni şi cu ciomăgeală. Ultimele rînduri ale cărţii, extrase din prefaţa la Adrian Zografi reamintesc cititorului italian sau român crezul „neclătinat” al lui Istrati în dreptate şi onestitate: „L’arte del mio Adrian sarà la mia stessa natura, la mia sete di giustizia. La prova, io, la mia onestà./ Arta lui Adrian al meu va fi însăşi firea mea, setea mea după dreptate. Dovada, eu, cinstea mea.” (pp. 2008- 2009):

Cartea despre şi cu Istrati, propusă de Elena-Lavinia Dumitru publicului italian şi român, dă astfel cîteva repere esenţiale în reconstituirea unui portret/autoportret viu, de mare intensitate, al scriitorului născut în Baldovineşti, din mamă româncă şi tată grec, autodidact care învaţă franceza cu dicţionarul, călător îndrăgostit în aceeaşi măsura de Mediterana şi de propria-i ţară, şi care, deşi se vrea şi se recunoaşte scriitor român, „a fost, fără voia lui, obligat să cînte dintr-un instrument internaţional” (p.102).


Referinţe bibliografice:
Dumitru, Elena-Lavinia, De vorbă cu Panait Istrati/Parlando con Panait Istrati, Arcane, „Danubiana”, „Philologica”, Roma, 2015.
Constantinescu, Muguraş, „Traduction et autotraduction du texte plurilingue chez Panaït Istrati” in Constantinescu, Muguraş, Pour une lecture critique des traductions – réflexions et pratiques, Harmattan, Paris, 2013.
Delrue, Christian, „L’Association des Amis de Panait Istrati, une victoire contre l’oubli”, Communication aux rencontres Panaït Istrati lors de la journée du 17 octobre 2013, organisée par la Bibliothèque Nationale de Roumanie; http:// lesamisdepanaitistrati.weebly.com/ historique.html
Popa, Catrinel, „Simpozion Panait Istrati la Roma”, România literară, 2005, nr. 19; http://www.romlit.ro/ simpozion_ panait_ istrati_ la_roma
Popovici, Mugur, ,,Panait Istrati m-a ajutat să rămân om într-o lume de lupi“, România literară, 2009, nr. 48; http://www.romlit.ro/panait_istrati_ m-a_ajutat_sa_raman_om_intr-o _lume_de_lupi
Vârgolici, Teodor, „Panait Istrati în posteritate”, România literară, 2007, nr. 3; http://www.romlit.ro/ panait_istrati_n_ posteritate

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara