De multă vreme, întâlnirea cu un om normal mi se pare un miracol. Mişcându-ne între "personalităţi accentuate", rechini de presă, bestii eşuate pe la televiziuni ignorăm că viaţa poate fi şi altceva decât eternele noastre ridicări de tonuri şi sudalmele clocotitoare. Bătuţi în cap, prizonieri ai câte unei mărunte obsesii politico-resentimentare, am uitat complet că există viaţă şi dincolo de revărsările de venin din talk-show-uri, că universul nu se reduce la diversiunile grosolane clocite în laboratoarele foştilor securişti sau ale ne-securiştilor cu mentalitate de securist. Că există şi oameni normali. Un astfel de om este Jean Mattern. L-am descoperit citin­du-i romanul de debut, o carte despre căutarea identităţii ascunse.

Cald, prietenos, plin de farmec şi umor, politicos şi timid totodată, retractil şi de-o intensă emoţionalitate, Jean Mattern întrupează un tip de intelectual care, la noi, a dispărut aproape cu desăvârşire: omul de lume care nu simte nevoia să-ţi comunice, ritos, încă din primele minute, că el e de dreapta sau de stânga, că e pro sau anti-american, că sistemul galactic pulsează în inelul din degetul lui mic. Întâlnirea cu el mi-a demonstrat că se poate vorbi şi despre altceva decât despre politică şi sport. Şi că poţi să te simţi minunat discutând despre cărţi, despre personaje literare, despre trecut şi despre ce-ar merita să faci cu propria viaţă.

În Franţa culturală, Jean Mattern e un om important: e persoana care decide ce cărţi străine vor fi traduse şi publicate la editura Gallimard. Cu toate acestea, n-am identificat nici o fărâmă din morga funcţiei şi din aroganţa celor care ştiu că pot decide, într-o clipă, lansarea carierei unui scriitor sau, dimpotrivă, trimiterea lui în uitare. Ca unul care nu ştiu să fi scris vreun rând capabil să intereseze celebra editură pariziană, am fost scutit de tracul speranţei şi de nevroza iluziei. Am profitat, prin urmare, de simpla plăcere de a sta de vorbă cu un om inteligent, un familiar al celebrităţilor literare ale planetei şi, pe deasupra, un intelectual de-un desăvârşit gust artistic. Curtenitor şi curios, a vrut să ştie cine sunt prozatorii timişoreni care-ar merita - ipotetic vorbind - să fie traduşi la Gallimard. M-am prins în joc şi i-am dat câteva nume, de la Sorin Titel şi Livius Ciocârlie la Daniel Vighi şi Ioan T. Morar. I-am vorbit despre uluitorul talent al lui Şerban Foarţă şi magiile lingvistice ale scrisului său, dar şi despre specificul cultural bănăţean.

Ştiam că toate aceste informaţii nu cădeau pe-un teren pustiu. Cartea sa de debut este, în ciuda faptului că se centrează pe un personaj care trăieşte la Londra şi în Franţa, o scriere de-o intensă vibraţie central-europeană. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că prezenţa scriitorului în România înseamnă şi o ritualică încercare de a-şi descoperi originile. Mama sa e originară din Ungaria, iar tatăl său s-a născut la Ciacova, lângă Timişoara, într-o comunitate în care şvabii au dat o intensă culoare curcubeului identitar bănăţean.

Întâmplarea a făcut ca imediat după aceea să-l întâlnesc în carne şi oase. Cartea apărută de curând la Polirom, Băile Király, în traducerea plină de subtilitate a lui Silviu Lupescu, el lider maximo al editurii, cu o prefaţă de Gabriela Adameşteanu, este un emoţionant studiu al tribulaţiilor psihologico-identitare ale unui personaj prin excelenţă dilematic. Băile Király descrie aventura descoperirii unei identităţi neştiute: Gabriel, un tânăr ultrasensibil, incapabil să se desprindă de marea tragedie a pierderii surorii, Marianne, e o variantă a contrario a lui Mersault, din Străinul lui Camus. Dacă eroul lui Camus trece prin lume fără să fie atins de absolut nimic, Gabriel e un personaj-ecorşeu: el resimte cea mai fragilă adiere a existenţei şi reacţionează disproporţionat la încercările prin care îi e dat să treacă. În constanta lui obsesie de a nu trăi, de a nu se implica, de a se refugia între cărţi, Gabriel e împins pe culoarul fascinant-primejdios al decoperirii unei identităţi pe care n-o bănuia. Prima rană conştientizată e aceea a pierderii limbii - emigraţi în Franţa, părinţii săi vorbesc exclusiv "o franceză desuetă", deprinsă în lungi ani de exersare încrâncenată. În compensaţie, Gabriel îşi descoperă talentul de a învăţa repede şi la un înalt nivel performativ o diversitate de limbi străine.

Plăcerile vieţii nu reuşesc să vindece însă rana "limbii interzise". Nici femeile, nici măcar naşterea unui fiu nu-l smulg din durerea fără seamăn care i-a marcat copilăria şi apoi i-a brăzdat întreaga existenţă. Incapabil să-şi asume destinul, el îşi alege o meserie care mediază între oameni, lumi şi limbaje: cea de traducător. Ce nu reuşeşte viaţa, reuşeşte întâmplarea mascată în experienţă culturală: participând la Budapesta la un simpozion al traducătorilor lui Thomas Mann, Gabriel plonjează într-un univers misterios, ascuns între coridoarele întunecate ale unei lumi stranii. La Budapesta, în mijlocul nevrozelor bântuite de fantome, şi apoi la Sopron, la graniţa austriacă, îşi va descoperi rădăcinile.

Cartea e alcătuită sub forma unui dialog multistratificat al limbajelor şi cuvintelor, în încercarea disperată de a construi o gramatică identitară. Desfăcându-se asemeni unor palete parţial suprapuse, secvenţele naraţiunii sunt, simultan, expansive şi retractile, redând drama unui personaj incapabil să-şi găsească locul în lume şi în cuvinte. Rătă­cirile sale se opresc nu în clipa când i se naşte un copil, ci atunci când, într-o neaşteptată iluminare, reuşeşte să pună împreună trecutul şi prezentul, cuvintele interzise şi cele cucerite prin voinţa de a-şi depăşi limitele. Secvenţa simbolică de la băile publice Király reprezintă o cezură care desparte viaţa prezentă, ternă şi torturată, de promi­siunea paradisiacă a vieţii şi iden­tităţii regăsite:

"Când am intrat, am în­­ţeles într-o clipă că se făcea baie în costumul lui Adam şi am vrut să fac cale întoarsă. Nu mi-a fost niciodată la în­de­mână să-mi expun trupul gol altora şi am apreciat clu­­bul meu de gimnastică din Chelsea atât pentru piscina lui mare, de cincizeci de me­tri, cât şi pentru cabinele de duş închise, atât de rare pe conti­nent. Amintirea duşurilor pe care trebuia să le folosesc împreună cu alţi băieţi după orele de edu­ca­ţie fizică de la colegiu, a privirilor cu subînţeles sau a comentariilor vădit ze­fle­mitoare nu m-a părăsit nicio­dată. Totuşi, ruşinea de a-mi mărturisi pudoarea persoanei care distribuia prosoape, apoi ambientul acelor băi ce datau din timpul ocupaţiei turceşti, precum şi semiîntunericul de sub bolta maiestuoasă au sfârşit prin a mă convinge să rămân. Prin urmare, am lăsat deoparte orice ezitare şi, fe­­rindu-mă de privirile celorlalţi bărbaţi care stăteau în bazinul mare şi octogonal şi pluteau în poziţii dintre cele mai diverse, m-am strecurat şi eu în apă. Am înţeles că nu se punea problema să înot aici, nu se putea face nici cea mai mică mişcare - temperatura apei depăşea, probabil, 45 de grade. Apa emana un abur gros. Împreună cu lumina slabă şi cu căldura, perdeaua aceea albicioasă îmi crea senzaţia stranie că plutesc. La capătul câtorva minute, aveam să uit de ceilalţi, de nuditatea mea stânjenitoare, am uitat până şi motivul pentru care am venit aici. Deşi o părăsisem cu doar şase ore în urmă, Londra părea acum foarte departe."

Renaşterea prin apă, veritabil "botez" biblic, înseamnă de fapt cucerirea normalităţii. De-acum, Gabriel, persona­jul poliglot, bântuit de fantomele trecutului, şi-a câştigat dreptul de a fi asemeni celorlaţi: un om obişnuit, care-şi cunoaşte originile şi care poate că va învăţa într-o zi şi limba interzisă încă de la naştere. Evadând din lumea pur livrescă, din acel "Dicţionarland" în care-l vede pri­zonier Laura, soţia plină de vitalitate, el ar putea să devină, în sfârşit, supravieţuitorul plin de resurse al unei lumi a umbrelor, suferinţei şi uitării. Dar până atunci, aşa cum spune la începutul şi la sfârşitul romanului, va trebui să descopere cum poţi fi normal prin simplul efort al punerii unui pas înaintea celuilalt.

Mi-a plăcut să văd în călătoria lui Jean Mattern în Banat al doilea pas dintr-o aventură iniţiatică începută prin acest tulburător roman despre memorie, tabuuri, moarte şi renaştere.