Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochiul Magic:
Parai, lovele şi euroi de Marius Chivu


(Show me the money!)



Nu e prima oară când realizez că nu e nevoie decât de puţin mai multă atenţie pe stradă sau pur şi simplu în jurul nostru pentru a lua pulsul a ceea ce ni se întâmplă cu adevărat. O „ureche magică” poate fi plină de învăţăminte...

N-a trecut foarte mult timp de când o verişoară de câţiva ani a stupefiat familia adunată la o petrecere spunând că ea, când va fi mare, vrea să fie „curvă”. Chestionată serios asupra acestei alegeri, micuţa mea verişoară a povestit cum a auzit-o ea pe bunica afirmând că în ziua de azi curvele o duc cel mai bine. Zilele trecute, aşteptam pe cineva în Piaţa Romană şi o fetiţă ţopăia de mâna tatălui şi scanda voioasă: „O să fiu bogată! O să fiu bogaaaată!”. Revăd la televizor, nu cu prea mult timp în urmă, Pisica albă, pisica neagră şi imaginea fratelui mafiot al miresei, cântând în transă „Money, money, money / always sunny / in a rich manîs world”, mă urmăreşte inexplicabil. De când colegul meu de cameră ascultă în prostie Paraziţii, un alt refren nu-mi dă pace: „Banii nu mă fac, încă fac bani / Am nevoie doar de tine, / de lovele şi de zile”. Chemat să-mi repare chiuveta, mecanicul căminului studenţesc îmi explică cum stă treaba: „Tinere, ascultă la mine: în ziua de azi mai bine stai degeaba decât să munceşti pe o sută de euroi!”. Altcineva mă învaţă cum că obţin o mărire de salariu: „Dacă te duci la servici în blugi, nu primeşti în veci mărire. Ce, n-ai auzit de IDM!? Iei d’acolo trei ţoale de fiţe cu un milion şi te-ai scos. Ai o imagine!” Un văr plecat la spălat vase în Italia, unde câştigă vreo 8 salarii de-ale mele pe lună, se arată îngrijorat pe mail şi îmi vrea binele: „Păi, bă, tu cu ce bagi vrajă la femei cu 100 de paraî pă lună? Vii aici, munceşti câteva luni la negru, munca de jos, mă-nţelegi!, dar te-ntorci acasă şi om te-ai făcut! Ce atâta învăţat, că cu facultatea mănânci numai zacuscă şi ciorbă de praz trimisă de-acasă cu sufertaşu’!”.

Primesc prin poştă tot felul de oferte de job-uri care mă asigură că voi câştiga 10 milioane de lei pe lună lipind nişte plicuri. (Echivalentul a vreo 50 de cronici de carte). Un supermarket „luptă cu preţurile”, dacă cumperi detergenţi economiseşti serios, magazinele care se respectă aproape că nu cer dobândă la rate, lumea se îmbulzeşte la oferte şi la reduceri chiar dacă nu prea au nevoie de produsul respectiv, poţi cumpăra un automobil sau un telefon celular nou cedându-l pe cel vechi şi achitând diferenţa... Iar guvernanţii, în timp ce deturnează fonduri în pauza votului pentru mărirea propriilor salarii, dau şpagă pentru ca mai apoi să poată lua mită şi să „câştige” prin trafic de influenţă licitaţiile de privatizare frauduloasă.

Dacă te uiţi pe stradă, cele mai frumoase şi mai stilate fete le vezi în merţane la semafor, în dreapta băieţilor cu nume englezite, daţi cu fixativ, pensaţi, cu lac pe unghii, care poartă (mă rog, purtau astă vară) pantofi fără şosete, cămăşi roz cu floricele, deschise la piept să se vadă pectoralii epilaţi şi bronzaţi cu cremă (căci, mai nou, e foarte masculin să fii, de pildă, fotomodel), tipi fiţoşi cu gesturi studiate şi afectate, care vorbesc la celulare cât bricheta, plini de texte de amor de tip sms care ascultă când manele, când O-Zone, pentru care Holograf e stilul absolut. Doi tineri discută în autobuz: „«- Bă, ai văzut ce gagică şi-a tras Mutu?», «Da’ ce, mă, Alexandra nu era bună?», «Ba da, da’ asta e Miss Globe», «Ce vrei, mă, are parai!»”. În staţie la 601, o tânără îşi întreabă prietena: „Al tău cât face pe lună?”. Că tot se dă la radio o melodie nouă cu refrenul: „Girls dont like boys / girls love cars and money!”...

Recunosc, uneori mă simt frustrat! Problema e că până acum nu-mi făceam probleme de acest fel. Chiar mă simţeam bine cu sărăcia şi cu neamul meu. Bunicii şi părinţii m-au învăţat că nu haina îl face pe om, că banii n-aduc fericirea, că cine nu e mulţumit cu ce are va pierde şi puţinul avut, că frumuseţea e în suflet şi bogăţia vine din interior, că în casă importantă e înţelegerea etc. Însă în ultimul timp mă surprind stupid invidios pe „păpuşile masculine” cu bani de mai sus şi parcă îmi e tot mai ruşine de chestia asta cu sufletul, gen Muzeul Satului. O fi rău!? Dacă vremurile Beatles-ilor au trecut şi acum „money can buy me love”?