Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Panait Istrati în corespondenţă cu Georg Brandes de Ştefan Cazimir

vasta corespondenţă a lui Georg Brandes (1842 – 1927), prin scrisorile emise sau primite de el, ne edifică asupra legăturilor criticului danez cu numeroase personalităţi ale timpului, precum H. Taine, Edmond de Goncourt, Paul Bourget, Anatole France, Romain Rolland, Paul Heyse, Gerhart Hauptmann, Friedrich Nietzsche, R.M. Rilke şi mulţi alţii. Corpul epistolar reunit în trei volume (Correspondance de Georg Brandes. Lettres choisies et annotées par Paul Krüger, I-III, Rosenkilde og Bagger, Copenhague, 1952-1966) ne oferă surpriza unui schimb de scrisori în limba franceză între Brandes şi Panait Istrati, consumat în cursul anilor 1925-1926. Nu s-au păstrat, din păcate, decît mesajele compatriotului nostru, din care putem deduce însă şi esenţa celor expediate de Brandes. De remarcat că iniţiativa corespondenţei i-a aparţinut acestuia din urmă, după ce, la vîrsta de 83 de ani, încă interesat de noutăţile literare, criticul citise Kyra Kyralina. Scrisorile lui Panait Istrati conţin date utile privind starea lui de spirit şi aprecieri generale asupra momentului. Este ceea ce justifică traducerea lor în româneşte.
Ştefan Cazimir

Paris, 25.III.1925
24, rue du Colisée-8e

Primirea scrisorii pe care aţi avut bunătatea să mi-o trimiteţi după citirea Kyrei Kyralina m-a făcut să nutresc speranţa de a obţine din partea dumneavoastră un cuvînt mai amplu, pe care aş vrea să-l ofer ca delectare inedită cititorilor români cu părul încărunţit care v-au citit atît de mult în tinereţea mea şi printre care mă prenumăr.

Mi-am făgăduit să vă cer acest cuvînt cu ocazia trimiterii celei de-a doua din cărţile mele, Moş Anghel. Am expediat-o ieri. Iar cuvîntul criticului de mare autoritate care sînteţi aş voi să-l ofer mulţimii celor încrezători în forţele vitale ale bietei umanităţi, căzută mai jos decît oricînd, mulţime dezorientată şi aproape lipsită de noi aderenţi.

Vă rog să nu mi-l refuzaţi, fie doar şi o singură pagină!

În România, ţară care gravitează în orbita celor mai negre forţe ale reacţiunii, sîntem un pumn de oameni care încă îndrăznesc să spere într-un viitor mai bun. Şi, spre a ne apropia de acest viitor, vom înfrunta perspectiva cea mai pesimistă.

Ei bine, m-am gîndit la dumneavoastră, cel mai vîrstnic dintre noi, nădăjduind un scurt cuvînt de însufleţire, ca o ţîşnire a acelei lumini de care avem astăzi atîta nevoie.

Aşteptîndu-l, rămîn unul dintre acei admiratori care nu îndrăzneau să vă scrie acum 25 de ani.

Al dumneavoastră Panait Istrati.

*

Nisa, 30.IV.1925

Prea scumpul meu prieten,

Mulţumesc pentru cuvintele calde pe care mi le-aţi trimis de la Viena. Le voi traduce eu însumi, cu toată grija literară pe care paginile dumneavoastră o impun. Textul francez îl voi face, poate, să apară într-o Antologie a scriitorilor muncitori, care îmi cere informaţii.

Am fost foarte mirat să vă văd, la vîrsta dumneavoastră, într-un turneu de conferinţe. Menajaţi-vă, prietene! Ce bine e să poţi privi lumea cu ochii dumneavoastră, plini de atîtea amintiri.

Mult aş vrea să am o fotografie cu semnătura acelei mîini care a ştiut să deschidă atîtea căi noi în hăţişul vieţii literare !

Dacă-mi puteţi satisface această ultimă dorinţă, trimiteţi-o, recomandată, la adresa mea permanentă : Chez MrIonesco 24, rue du Colisée, Paris 8e.

Cînd voi avea oare fericirea de a vă privi odată în ochi şi de a vă auzi vorbind !

Doamne, cîte dorinţe !

Foarte devotatul dumneavoastră admirator

Panait Istrati.

*

Masevaux, Ht Rhin, 12 august 1925

Drag prieten şi maestru,

Sînt stupefiat aflînd că niciuna din cărţile dumneavoastră nu e tradusă în franceză, în vreme ce vă bucuraţi în Franţa de o adevărată glorie, asemănătoare celei europene, care s-a întins pînă în văile Carpaţilor şi a devenit notorie în rîndurile tineretului de acum douăzeci de ani.

Prin studiile dumneavoastră critice despre Tolstoi, Dostoievski şi atîţia alţii, studii traduse în româneşte, am putut, de la vîrsta de 18 ani, să ştiu, sau să am o idee, despre cine e Georg Brandes. Vă devoram paginile în reuniuni intime, iar frumuseţea lor ne făcea să uităm de hrana noastră, alcătuită doar din ceai, pîine şi brînză. Ah, frumoasa epocă a admiraţiei sincere, şi ce păcat că omul de astăzi e atît de găunos în sportomania lui !

Spuneţi că nu iubiţi umanitatea. Să nu credeţi că R.R.1 o iubeşte mai mult, şi nici eu. Dar trebuie să depăşim aversiunea pe care ne-o inspiră, pentru că niciodată, niciodată vreo societate organizată n-a ştiut să se ocupe de ea cu dragoste şi dezinteresare. De aceea nu cred în clase, nici în salvarea omenirii prin efortul unei clase, ci în generozitatea omului-prieten, conştient de destinul său.

Rîndurile referitoare la mine, pe care mi leaţi trimis de la Viena, nu sînt încă publicate, căci editorul meu român – un bun prieten – pregăteşte acum un volum de studii despre cărţile mele. Dacă doriţi deci să scrieţi ceva mai complet, după lectura celor trei volume apărute, încă mai e timp. Nu consider toate aceste contribuţii amabile privind opera mea decît din punctul de vedere al generozităţii amicale care rîvneşte o îmbunătăţire a fiinţei umane, căci altminteri nu fac caz deloc de succesul meu şi nu cred în eficacitatea artei ca mijloc de a face omul mai bun.

Închei această scrisoare cu rugămintea de a binevoi să trimiteţi două-trei lucrări ale dumneavoastră, în limba engleză – cele pe care le preţuiţi mai mult –, prietenului meu şi omului de inimă Léon Bazalgette, „apostolul lui Whitman”, după expresia lui R.R., actualmente director al colecţiei Prozatori străini contemporani, pe care o publică Rieder. Dacă vreţi să i le trimiteţi, spuneţimi şi mă însărcinez, cu plăcere, să-i vorbesc amical despre asta.

Admiratorul dumneavoastră devotat
Panait Istrati.

(adresa, aceeaşi: chez Ionesco, 24 rue du Colisée, Paris VIIIe)
Plec peste opt zile în România.

*

Paris, 26 iunie 1926

24 rue du Colisée, VIIIe

Scump şi mare prieten,

Sosesc la Paris şi găsesc ilustrata dumneavoastră din Karlsbad.

Cum să vă mulţumesc pentru studiul, foarte mult apreciat de mine, pe care mă anunţaţi că l-aţi publicat înSocialdemokraten ?

Aţi rămas acelaşi ca la treizeci de ani! Doamne, ce sînge călit aveţi ca să nu simţiţi apăsarea anilor?

Spuneţi-mi, foarte scump prieten : nu vă gîndiţi să veniţi într-o zi la Paris, sau măcar în Franţa ? Ce fericit aş fi să vă privesc în ochi şi să vă strîng puternic mîinile. Voi veni poate întro zi la Copenhaga, dar nu anul acesta. Acum sînt în situaţia fierarului care trebuie să bată fierul cît e cald, căci trei, chiar patru case de editură mă publică în anul care vine.

Aţi vrea să fiţi atît de amabil rugînd din partea mea un prieten din Copenhaga să-mi trimită numerele din Socialdemokraten conţinînd foiletoanele dumneavoastră asupra operei mele? Mi-ar face o plăcere imensă.

Cu urarea de a vă vedea fericit încă mulţi ani, rămîn al dumneavoastră sincer admirator şi prieten

Panait Istrati.

*

Geneva, 3/9/26

Poste-restante Carouge
(pînă la 15 sept.)

Am fost foarte mişcat citind sfîrşitul scrisorii dumneavoastră din 28 august: mă întrebaţi dacă îmi cîştig fără greutăţi existenţa; dacă sînt mulţumit la Paris. Spuneţi că vă interesaţi de mine şi că aţi vrea să ştiţi.

Pentru că sînteţi atît de sincer, voi fi la rîndul meu sincer, franc, deschis.

De cînd cu succesul cărţilor mele (care e destul de mare), sînteţi primul om care-mi pune asemenea întrebări. Nu sînteţi, din întîmplare, un oriental ? Da, un oriental, căci occidentalul nu e intim (nu cu uşurinţă) şi nu-i place să fie chiar cînd e vorba de oameni care îl stimează. În nicio regiune a Orientului n-am fost mai singur ca la Paris, nicăieri nu e mai mare penurie de prieteni adevăraţi, care să te întrebe altceva decît „Ce mai faceţi?” Toată lumea trăieşte cu hîrţoage şi doar cu ele, exceptînd propria familie. Nimeni nu trăieşte cu omul, nimeni nu îl caută. Dacă nu-l aveam la Paris pe prietenul meu Ionescu (cel despre care vorbesc în prefaţa mea la Kyra, cel căruia i-amdedicat, alături de R.R., Povestirile lui A.Z.2, şi căruia îi datorez că sînt astăzi ceea ce sînt), aş fi părăsit de mult condeiul şi mi-aş fi reluat vechile drumuri.

Or, Ionescu e un om sărac şi plin de datorii. N-am făcut altceva decît să-i restitui ceea ce-i datoram, căci, în pofida succesului, n-am cîştigat cu cele cinci cărţi franţuzeşti, traduse în 12 limbi, cît unul precum Clément Vautel a putut cîştiga cu cea mai mediocră din lamentabilele lui cărţi. Desigur, situaţia mea actuală ar fi de trei ori mai bună decît aceea a unui lucrător dacă mi-aş astupa urechile ca să nu mai aud strigătele de afară. Dar poţi să-ţi schimbi inima după vrere? Poţi fi altceva decît ai fost toată viaţa? Iar eu, ca şi Ionescu, am trăit mereu ca boemi, împărţind bucata de pîine cu cei pe care îi iubeam. Continuăm so facem şi astăzi, dar mult mai greu, căci zarva gazetelor i-a făcut să creadă pe înfometaţii de pretutindeni că am devenit milionari, în vreme ce datoriile noastre cresc văzînd cu ochii.

Cîte tristeţi aş putea dezvălui dacă mi-aş deschide sacul cu dureri intime şi nebănuite! Dar la ce bun?

O şansă – care m-ar fi scutit de griji materiale – era cinematograful. Americanii îmi ofereau circa 5000 de dolari, dar păduchii Rusiei bolşevice (care deja îmi traduseseră toate cărţile gratis) le-au luat-o înainte şi au turnat Kyra astă vară, fără preaviz. Fireşte, nimeni nu va mai dori o operă sabotată astfel.

În fine… Mulţumesc pentru prilejul pe care mi l-aţi oferit ca să-mi descarc sufletul, şi credeţi-mă sincerul dumneavoastră prieten
Panait Istrati.

În privinţa ororilor din Balcani, citiţi Călăii lui Henri Barbusse.

În legătură cu citarea numelui dumneavoastră în Kir Nicola : aflaţi că această povestire a fost scrisă acum 4 ani, cînd nici măcar nu ştiam că eraţi încă în viaţă.

Spuneţi că nu aveţi timp liber? Nici la vîrsta dumneavoastră?!

__________________

1 Romain Rolland.
2 Adrian Zograffi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara