Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Palimpsest iniţiatic de Elisabeta Lăsconi


A trecut peste un deceniu de când a apărut în limba română Dicţionar khazar, roman lexicon în 100.000 de cuvinte de Milorad Paviş (Ed. Nemira, 1998), ce a revoluţionat specia romanului, l-a propulsat în secolul XXI, situându-l pe scriitorul sârb între înnoitorii prozei contemporane. Lectura cărţii a însemnat atunci o experienţă răvăşitoare, pulverizând obişnuinţele şi orgoliile de cititor. Toate relecturile ulterioare s-au dovedit exerciţii de fericită umilinţă în faţa bogăţiei unei scrieri inepuizabile.

Inovarea formulei narative se dezvăluie tot mai ingenioasă, mai surprinzătoare de la o carte la alta: rebus în Peisaj pictat în ceai (Univers, 2000), clepsidră în Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero şi Leandru (Ed. Paralela 45, 2003), tarot în Ultima iubire la }arigrad. Îndreptar de ghicit (Ed. Paralela 45, 2006), zodiac în Mantia de stele. Îndreptar astrologic pentru neiniţiaţi (Ed. Humanitas fiction, 2008). Iubitorii lui Paviş au descoperit şi altă minune: Dicţionar khazar are ca indiciu al primei ediţii exemplar feminin, ediţia a doua (Ed. Paralela 45, 2004) - exemplar masculin, lăsând cititorii să reconstituie un roman-lexicon androgin.

Fiecare nou roman al lui Milorad Paviş tălmăcit la noi de aceeaşi traducătoare şi cunoscătoare a lumii paviciene, Mariana Ştefănescu, este o sărbătoare, aşteptată îndelung, degustată pe îndelete, reluată iar şi iar. Dacă pentru cititor romanul este o piatră de încercare, se pot doar ghici şi intui câte dificultăţi îi pune celui ce-l descifrează, îi palpează legăturile subterane, îi depistează reţeaua cu noduri formate din cuvinte-cheie ca să-l încifreze în limba română.

Însă Milorad Paviş este mai mult decât înnoitorul romanului contemporan. Cine are şi dorinţa şi curiozitatea şi răgazul să-i exploreze site-ul poate descoperi opera unui creator uriaş: un istoric literar dublat de un eseist şi convieţuind cu un scriitor total - a debutat ca poet, s-a format în spaţiul prozei scurte, a trecut la roman, alternând cele două formule epice, a experimentat apoi şi în dramaturgie.

În primul rând, erudiţia e demonstrată de cele trei volume din Istoria literaturii sârbe dedicate unor epoci succesive (Epoca Barocului - 527 pag., Clasicism şi Preromantism - 571 pag., Naşterea literaturii sârbe noi - 631 pag.) ce însumează peste 1.700 de pagini. Lor li se adaugă eseuri şi monografii abordând poezia şi romanul, ce depăşesc 1.800 de pagini. Una dintre monografii îi este dedicată lui Gavril Stefanoviş Vencloviş (326 pag., apărută în 1972), care se regăseşte ca personaj în noul roman Celălalt trup.

Proza scurtă şi romanele au alternat în cursul anilor. Celor 12 volume de povestiri apărute între 1973 şi 2003 (primele trei fiind traduse în franceză - Cortina de fier, Caii Sfântului Marcu şi Ogarul rusesc), li se adaugă integrala prozei scurte, de 450 pag., publicată în 2008. Numărul de romane este relativ egal, dacă se includ şi experimentele absolut fascinante, precum romanul clepsidră pentru copii şi ceilalţi - Pâine pestriţă / Oglinda nevăzută, ori Unicat, naraţiune în care i se oferă cititorului o sută de piste ca să dezlege enigma detectivistă.

La noi au apărut şase romane, cele enumerate mai sus, al şaptelea deja tradus aşteaptă publicarea la Editura Humanitas fiction: romanul-antologie Teatru de hârtie, demonstraţie de virtuozitate narativă cum arată fragmentele publicate în paginile revistei noastre. Rămân încă necunoscute cititorului român Maşina de scris şi Aluniţa falsă, recentul roman, lansat în urmă cu câteva luni la Novi Sad. Unor titluri le lipseşte indiciul apartenenţei la gen ori specie, au între o sută şi două sute de pagini: Şapte păcate capitale, Povestea care a ucis-o pe Emilia Knorr.

Creaţia lui Paviş mai cuprinde şi plachete de poeme, un volum mixt (poeme şi proză) cu un titlu splendid - Sufletele se-mbăiază pentru ultima oară, trei volume cu piese interactive, o scurtă istorie a Belgradului, cărţi scrise împreună cu soţia, Yasmina Mihailoviş. E un timp roditor primul deceniu al noului secol pentru Milorad Paviş: îi apar câte două sau trei sau cinci cărţi într-un singur an!

Din acelaşi site se mai poate vedea că numărul de traduceri ale diferitelor sale cărţi a depăşit suta (supremaţia o deţine Rusia, unde i s-au tradus 19 titluri, a fost şi invitat de onoare la un mare târg de carte), că Milorad Paviş este membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte din 1991, că în 2006 i s-a decernat titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Sofia, că în acest an i s-a ridicat un bust în faţa Bibliotecii de limbi străine din Moscova, creaţia unui celebru sculptor rus, Grigori Potocki.

Şi mă întreb, retoric, dacă nu merită acelaşi titlu şi din partea Universităţii din Bucureşti, fiindcă nu de puţine ori în ficţiunile sale se strecoară, alături de cronotopii favoriţi (Belgrad şi Ragussa, Viena şi Ţarigrad, Triest şi Buda), şi Valahia noastră. Mai ales că actualul rector al Universităţii bucureştene este distinsul filo­log Ioan Pânzaru, capabil să preţuiască valoarea ope­rei lui Paviş, remarcabila sa cariera universitară (Paris şi Viena, Moscova şi Petersburg, Freiburg şi Padova, bineînţeles Novi Sad şi Belgrad,) şi ţinuta academică, iar 2009 este anul privilegiat şi rotund pentru autorul sârb, născut în 15 octombrie 1929.

Celălalt trup a apărut chiar în prima zi de Bookfest, în traducerea Marianei Ştefănescu, pusă iar la grea încercare. La prima vedere, romanul ambiţionează să acapareze un public numeros, atât prin structura clară, cât şi prin subiect şi problematică: o replică la thrillerul esoteric, Codul Da Vinci, venită din zona creştinismului răsăritean.

Spre deosebire de bestsellerul lui Dan Brown ce mizează pe senzaţionalul dezvăluirilor oferite de ordinul templierilor, societăţi secrete, arta Renaşterii etc., Milorad Paviş îşi construieşte romanul pe "taina împărătească". Scriitorul se încumetă să aducă în ficţiune chiar taina Învierii, uluind prin două revelaţii: Sfântul Giulgiu a ajuns la Torino de la Ţarigrad (înfricoşând pe Sfinţii Părinţi când au văzut că izvodul arăta o persoană cu patru mâini, două capete, patru picioare) şi este chiar Sfân­tul Graal.

Dar Milorad Paviş nu se dezminte, formula se dovedeşte una rafinată, de palimpsest. Există mai întâi povestea ce se desfăşoară în prezent, în Belgradul secolului 21şi în satul Babe: un scriitor îşi găseşte perechea şi amândoi încearcă să afle taina celuilalt trup al lui Iisus, familiarizaţi cu ritul care cere apă fermecată de la izvoarele din Efes, inel de piatră ce îşi schimbă culoarea, mantră. Asemenea încercări au făcut şi alţii la Veneţia, în 1770, la Santandrej, în 1749.

Cele trei poveşti suprapuse se desluşesc, de la prezent spre trecut, amestecând iubire şi moarte, artă şi practici magice. Eroii acestor aventuri sunt mari figuri ale istoriei literare: scriitorul pare un alter ego al lui Paviş, iar ceilalţi doi - personalităţi ale barocului literaturii sîrbe. Zaharija Orfelin (n. 1726, la Vukovar, m. 1785 la Novi Sad) este istoric şi poet, a realizat o impresionantă istorie a lui Petru cel Mare, Gavril Stefanoviş Vencloviş (cca 1680-1749) a creat o operă vastă: oratorie, biografii, poezie, cântece bisericeşti, iluminaţii, ilustraţii ale cărţilor bisericeşti.

Fiecare erou săpâneşte o artă şi o ştiinţă, ilustrând erudiţia vremii sale, o sinteză a domeniului cunoaşterii. Călugărul Gavril este omul religios, Sacarias - cărturarul fascinat de istorie, scriitorul secolului 20 şi 21 pare preocupat deopotrivă de tainele credinţei şi ale ştiinţei, de Înviere şi de Big Bang. Au în comun "taina împărătească" a celuilalt trup şi taina poeziei. O dovedesc atât meditaţiile monahului cât şi descrierea încoronării ţarinei Ecaterina făcute de Saccarias, paginile extraordinare ale rememorării unor vise de către scriitor.

Ca aspirant la cunoaştere, fiecare îşi are perechea: o femeie păstrătoare şi purtătoare de taine, de alt neam şi altă limbă. Aksinia recurge la incantaţia magică, moştenită de la mama ei, cu nume italienesc - Isidora Baleari. Anna Pozze este o cunoscătoare a muzicii, întrecută de prietena ei Zabetta, şi amândouă îl iniţiază pe Saccarias în misterele teatrului şi ale picturii, dar mai ales ele îl ghidează ca să obţină cele trei obiecte (inelul, apa din Efes şi mantra).

Perechea scriitorului poartă un şirag de nume - Elizabeta Amava Arzuaga Ihar Swift, etalând în ele arborele genealogic bogat, şi supranumele Imola. Ea îi aduce scriitorului apă de la izvoarele din Efes, inelul de piatră ce îşi schimbă culoarea, ea îi cere mantra oferită de Teodor. Liza Swift este arheolog, ajunge în China ca să descifreze mesajul armatei de teracotă, împărtăşeşte cu soţul ei explorarea literei Shin, mărturiile din Evanghelii, rostul hranei, semnele onirice.

Romanul este un palimpsest al mitologiei culturale, al riturilor şi vârstelor literaturii. Descrierea magazinului parizian Cartier lasă loc unei relatări a carnavalului de la Veneţia, cu spectacolul comediei dell'arte, dedesubtul căruia se află alt spectacol baroc al "iluminaţiilor", prin inserţia unor fragmente dintr-o scriere autentică a lui Vencloviş. Reminiscenţe păgâne apar în rituri ca măsurarea fericirii cu ajutorul cântarului din Pompei, îngroparea amintirilor prin transferul între sânge omenesc şi seva cucutei. Memorabilă este interpretarea celor două tablouri Bunavestire ale lui Leonardo da Vinci şi Tintoretto: opoziţia planurilor, muzicalitatea din numele pictorilor.

Milorad Paviş se amuză să construiască şi o teorie a romanului ca bufet suedez din care cititorul ia ce pofteşte. Dincolo de joc însă, cred că se ascunde altceva. În fond, ce-l singularizează între atâţia mari scriitori contemporani? Cred că Paviş încearcă să întoarcă romanul şi literatura la funcţia ei originară, cea iniţiatică: să instruiască şi să reveleze. Cititorul trebuie pregătit şi dispus să se lase călăuzit în marea aventură care-l va transfigura.