Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Palate pustii de Anatolie Paniş


Mă încrâncenez uneori să merg neapărat pe drumurile cu gropi ce duc înspre marile Palate ce s-au construit în ultima perioadă pe margine de Lac sau de "baltă" Snagov. Lacul cu acelaşi nume "Snagov" poate fi numit şi "Baltă" întrucât e atât de neîngrijit, de nefardat, de netoaletat, stuf, papură, nuferi, ba chiar şi guri de canalizări care aduc şi ele ce aduc de pe la câteva din curţile boiereşti. Pe drumurile ce duc spre aceste palate sunt o sumedenie de gropi deoarece aceiaşi boieri ai vremurilor noi, când şi-au ridicat semeţe ziduri proprii au adus mii de basculante sau "tiruri" cu diverse materiale care cântăreau greu şi călcând pre moarte, călcând greu şi apăsând şi mai greu, spărgeau vechiul asfalt. Ar fi fost firesc (ne închipuiam noi) ca aceste drumuri pe care le-au stricat noii ciocoi, ca tot ei să le şi repare. Aş!

Noua "arhitectură" a Snagovului arată cam aşa: până la palatele lor, gropi infernale. Boierii aşteaptă ca primarul, cu banii căpătaţi din impozitul de la localnicii Snagovului, să plătească reparaţia drumurilor ce duc înspre palate. în fapt, toată marginea de Lac Snagov a fost acaparată decisiv de către noii boieri. Ei au onoare, noi avem dreptul la paloare. De jur-împrejurul acestor palate s-au înălţat ziduri din beton, adevărate metereze de până-n 4 metri înălţime (caz boier Cataramă) pe unde însă nu mai pătrunde nici ochiul omului, nici vrabie, nici rândunică, nici vânt. înăuntrul acestor metereze clima e stătută. N-ai cum s-o primeneşti. Ei însă nu se sufocă.

Mi-aduc aminte că trăind cândva într-o comună oltenească, (se numea Vişina Veche, din fostul judeţ Romanaţi) şi pe-acolo, dar evident în alte timpuri, se ridicau case. Oltenii îşi ridicau nişte case care nouă, celorlalţi, care rămâneam doar cu privitul, ni se păreau a fi nemapomenit de frumoase. Şi erau. Case făcute de aşa-zişii chiaburi. Nu toţi însă puteam să fim chiaburi. Şi pe-atunci, dacă vreţi să ne credeţi, existau şi săraci, dar şi bogaţi. Acele case erau arătoase pe dinafară, dar pe dinăuntru, pe paturi erau întinse vestitele rogojini. Să vezi chiabur dormind pe cearceaf, saltea? Ferit-a Sfântul! Vorba unui învăţător suplinitor, dar sărac lipit (foarte elegant) pământului:

Ocupi rogojina în lung şi-n lat

Alături de-un înalt bărbat de Stat.

Din tot căsoiul acela, căsoi cu de la 6 camere în sus, olteanul din acele timpuri îşi ducea viaţa nu în casa mare, ci într-un fel de "aplecător". Din acoperişul casei mari, se lasă în pieziş un alt acoperiş sub care se afla aplecătorul. Acel aplecător era şi bucătărie, dar şi dormitor, sufragerie, plită, polonic agăţat în perete, ardei iuţi pe sfoară, masă pe trei picioare, scăunele mici, loc de primire pentru vecinii ocazionali, într-un cuvânt aci se adunau adulţii, dar şi copiii, laolaltă, vraişte, mai ales în timpul iernii ca să nu se ardă lemn mult la sobă. în casa mare în mai toate camerele nici nu erau sobe. Casa mare era pentru ochii lumii.

Spre deosebire de acei olteni, noii ciocoi din Snagov şi-au ridicat palate că la soare te mai poţi uita, dar la ele ba.

Povestea noastră e însă alta. în aceste palate nu locuieşte nimeni. Ici, colo, şi dincolo de zidurile acelea înalte, câte un paznic mai udă o floare, ori udă gazonul, sau mai dă cu mătura pe mozaicul ce duce la intrare. Alţii au în grijă nişte câini mari cât viţeii, care latră gros, hău, hăuuu... în loc de ham, ham, dar care mănâncă preparate aduse special pentru ei din ţările Uniunii europene. |ştia nu-s câini ca toţi câinii. Să le arunci pe mozaic o bucată de pâine or de mămăligă. Nu! La felul întâi, nenea paznicul sau nenea îngrijitorul de câini le pune-n farfurie un fel de "mărgele" - în fapt nişte alimente vitaminizate, mari ca aluna, dar care conţin carne, margarină sau chiar şi unt, că şi-acela-i hrănitor pentru câini. La felul doi, le pui în altă farfurie lapte praf, dar nu "praf", ci îl prepari cu apă de zici că atunci l-ai muls de la vaca Joiana. După ce hrăneşte câinii, spală farfuriile în două ape după care le şterge cu prosop curat şi le pune la locul lor.

Paznicul acesta angajat în dublă calitate (că-i şi pe post de "administrator") nu are cu cine schimba o vorbă ore-n şir până-i vine schimbul. Or aşteaptă să-i vină boierul, care boier însă nu vine decât maximum de două ori pe an. Uneori, dacă nu-şi face concediul în Caraibe sau pe Coasta de Azur, abia atunci îşi petrece revelionul la Snagov. La miezul nopţii, la trecerea dintre ani, iese boierul afară, cu musafiri cu tot, şi bubuie Snagovul, ba cu puştile, ba cu joc de artificii de-mpânzesc cerul cu mii şi mii de stele care se aprind, dar care se şi sting.

Atunci e frumos şi pentru noi.

După care, nenea paznicul nu-şi mai vede stăpânul iar un an. Mai vine câte un "trimis al curţii" care-i aduce leafa şi cutii cu bomboane vitaminizate, proaspete, colorate, pentru câini. Aceste cutii sunt descărcate direct din avion de pe Aeroportul Otopeni. Pe cutiile acelea de carton sunt ba inscripţii nemţeşti, ba inscripţii englezeşti. Cică alea englezeşti sunt ceva mai savurate decât nemţeştile. Depinde însă ce aduce şi cum nimereşti avionul.

Aşadar, dacă vei merge pe lângă aceste palate, vei constata foarte uşor că sunt pustii. Ale cui sunt? Auziţi? Nici paznicii nu ştiu cum se numeşte stăpânul! Câteodată se mai întreabă şi ei după ce adorm câinii, bine, bine, dar pentru ce s-au mai făcut aceste palate? Şi din ce bani? Cum din ce bani? Din banii veniţi din Apus, de unde de altundeva? în aceste palate, bolborosesc interiorizat paznicii (atunci când pe foarte tăcutelea se mai revoltă şi dumnealor), ar fi banii ţării! }ara ca ţara, dar tot de-aici iau şi ei banii, aşa că e mai bine să nu faci revoltă-n port.

înăuntrul unui astfel de palat este agăţat un candelabru adus de la Viena care nu se ştie câte sute de kilograme ar avea, dar care-i prevăzut cu 140 de becuri. Le-a numărat nenea paznicul după ce a dus la nani-nani câinii. Apeşi pe un buton şi se aprind simultan 140 de becuri. Feerie! E o baie de lumină cum nu s-a pomenit. Ce mai la deal, la vale! E altă viaţă!

în alt palat prevăzut modest numai cu un etaj împărţeala este făcută astfel. La etaj locuiesc literalmente douăzeci de căţele, la parter douăzeci de câini. Animale instruite modern. Stau la rând până le vine rândul la veceu. Nu se amestecă parterul cu etajul întrucât înmulţirea câinilor, atunci când le vine sorocul, este dirijată de-un computer după un riguros program dinainte comandat. Dacă treci însă prin dreptul acestei vile, care ca mai toate vilele are debarcader la Lac, gazon englezesc şi toate celelalte accesorii, deci, dacă treci pe acolo şi te simt căţelele şi câinii, vei avea parte de-un lătrat atât de asurzitor, încât e neapărat nevoie să-ţi astupi urechile. E un fel de lătrat venit din interior de casă, deci care are şi-un ecou aparte. Ecou de iad.

într-alt Palat din acesta există însă un pian la care nu cântă nimeni. Nici atunci când vin stăpânii la revelion şi nici atunci când vin special să-şi pupe câinii. Ei bine, la acel pian, cântă cine credeţi? Cântă un câine buldog, urât, teribil de urât, cu fălci ca de hipopotam, bătrân, şleampăt, singuratic, dar care este înzestrat cu ureche muzicală. Nemernicul se aşează cu labele din spate pe-un scaun pluşat, dar apasă pe clapele pianului cu labele din faţă. Şi se-aude ce se-aude.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara