Numărul curent: 12

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Orientul înca necunoscut de Elisabeta Lăsconi


Dublu succes

Cum se explică succesul unei prozatoare ca Janice Y.K. Lee, născută din părinţi coreeni în anii '70, la HongKong, unde trăieşte până la 15 ani, cu studii serioase de literatură engleză şi americană la Harvard, trecută prin şcoala publicisticii şi a cursurilor de creative writing, revenită apoi la Hong-Kong ca să dedice familiei şi scrisului? Prin şansa ce o dă era globalizării scriitorilor cu dublă identitate culturală, asimilând lumi diferite, fără să se integreze deplin în vreuna? Printr-o nouă atracţie a Orientului Îndepărtat? Prin interesul faţă de zonele gri sau petele albe ale unui timp devenit deja istorie?

Romanul Profesoara de pian (The Piano Teacher) a apărut în ianuarie 2009, însoţit de aprecieri entuziaste din partea unor scriitori bine cotaţi, exotici ei înşişi în peisajul literar american: Gary Shteynghart (cunoscut la noi prin romanul Absurdistan, traducere de Irina Patras, publicat în aceeaşi colecţie "Raftul Denisei", Editura Humanitas fiction) şi Chang-Rae Lee. În acelaşi timp, magazine literare, suplimente ale cotidienelor, reviste adresate unui public monden (Elle, Vogue) se întrec în elogii.

Janice Y. K. Lee reînvie un loc insolit pentru noi, Hong-Kong, surprins în două timpuri critice, aşa cum îl descoperă pe rând englezii nou-veniţi: Will Truesdale în 1941 (înainte şi după invazia japoneză) şi Claire Pendleton 1953 (când viaţa coloniei engleze pare să-şi reia cursul firesc). Intruşi într-o societate complicat-amestecată rasial şi social, fără să îi ştie convenţiile şi codurile, cei doi se trezesc prinşi într-un hăţiş al istoriei care le schimbă definitiv viaţa.

Profesoara de pian are o textură narativă bogată: roman de război şi al vieţii de lagăr, roman al coloniei engleze şi al colaboraţionismului cu ocupantul, un mister ce învăluie Colecţia Coroanei Britanice, dispărută în anii ocupaţiei japoneze, şi mai ales două poveşti de dragoste trăite de acelaşi bărbat cu două femei atât de diferite între ele cum pot fi doar întunericul şi lumina.

Will Truesdale are de înfruntat în Hong-Kong experienţa iubirii pentru o femeie ieşită din comun, Trudy - eurasaiană şi excentrică, invazia japoneză cu şirul ei de încercări - de la instinctul supravieţuirii la demnitatea ca fiinţă umană, întâlnirea şi iubirea pentru a doua femeie, complet diferită, englezoaică până şi în prejudecăţi şi naivitate. Într-un fel, Will se regăseşte pe sine în Claire: doi inocenţi seduşi de magia locului, într-atât încât Hong-Kong seamănă cu o pânză de păianjen din firele căreia nici unul nu poate şi nici nu mai vrea să se elibereze.

Hong-Kong ca suprapersonaj

Prima reuşită a romanului constă în evocarea unui Hong-Kong pitoresc, fascinant, care acaparează ca veritabil suprapersonaj. Amestec pestriţ de etnii şi culturi, de civilizaţii şi ierarhii sociale, oraşul îşi dezvăluie trei chipuri: primul, cosmopolit şi trepidant, al doilea desfigurat de ocupaţia japoneză, cel de-al treilea indecis, vindecându-şi lent rănile ca să-şi afle iarăşi strălucirea şi culorile pierdute. Dintr-o asemenea perspectivă, romanul oferă un nou topos al prozei de război, îmbogăţind astfel geografia exotică a ficţiunii cu încă un spaţiu, după cele deja consacrate: Singapore (Singapore Grip de J.G. Farrell, Changi de James Clavell), Shanghai (Imperiul Soarelui de J.G. Ballard), Saigon (Americanul liniştit de Graham Greene), .

Aşadar, un roman al coloniei engleze văzută la distanţă de un deceniu, cu tipologia bine cunoscută: guvernator şi militari, directoarea de şcoală şi neveste de funcţionari. Cu toţii, captaţi de căldura şi vitalitatea oraşului, deşi se simt mereu în luptă cu elementele, într-o bătălie continuă cu toate din jur. Englezii formează un cerc închis, îi fericeşte orice figură nouă, care tulbură monotonia şi aduce prospeţime în jur. Chinezii locului alcătuiesc însă o societate şi mai omogenă, toţi sunt rude între ei.

Un Hong-Kong cosmopolit face posibil un mozaic incredibil: la club, spre exemplu, se reunesc un chinez din Peru, un polonez din Tokyo, un francez căsătorit cu cineva din familia regală a Rusiei, vorbind însă toţi englezeşte. Trudy, eurasiana care vorbeşte trei limbi ale Chinei (shanghaieză, cantoneză şi mandarină) şi trei limbi europene, îi observă şi le descrie firea şi mentalitatea: englezii sunt ursuzi, americanii obositor de serioşi, francezii - plicticoşi, japonezii - suciţi.

Tot ea sesizează deosebirile dintre englezi şi chinezi, într-un mic eşantion de analiză a mentalitaţilor: englezii sunt grosolani şi aroganţi, au o părere extrem de bună despre moştenirea lor culturală, dar cea chineză este mai veche şi mai bogată. Englezii sunt al naibii de cărpănoşi: nu îşi achită nota la restaurant, pe când şi cel mai strâmtorat chinez s-ar ruşina să-l lase să plătească pe cel invitat la masă.

Janice Y.K. Lee deschide o „cutie a Pandorei" din care se revarsă observaţii incomode. Mai ales unele privind comportarea japonezilor după invazie: barbaria de a lăsa oraşul cucerit în mâinile soldaţilor în primele zile ale ocupaţiei, obiceiul de a se uşura în fiecare cameră, pângărind fiecare loc, ca să-şi impregneze puterea, cruzimea în stare pură, fără logică sau sens, ca şi planuri de a se îmbogăţi cu bunurile confiscate. Sălbăticia etalată uimeşte pe cei ce ştiu că japonezii cultivă ceremonia ceaiului sau arta grădinilor.

Istoria devine o roată a norocului ce le schimbă tuturor vieţile: japonezii devin stăpâni, iar englezii trec prin numeroase umilinţe, cei puternici şi bogaţi trebuie să înveţe lecţia dură a slăbiciunii şi a sărăciei. Cei ce reuşesc să se replieze, găsind mijloace rapide şi eficiente de a se organiza sunt americani. Dar pentru toţi, anii ocupaţiei japoneze înseamnă o luptă cruntă pentru supravieţuire, indiferent unde se află: în lagăr sau în afara lui.
Abil, autoarea strecoară şi un element de mystery, care justifică adversităţile şi tensiunea ce domneşte la un deceniu după invazie, când oraşul reînvie - Colecţia Coroanei pe care şi-o dispută toţi în cursul ocupaţiei: chinezii vor să-şi recupereze moştenirea culturală, japonezii o vor pentru valoarea ei, englezii cred că le aparţine. Colecţia dispare, căutarea ei strânge tot mai mult cercul bănuielilor în jurul figurii lui Victor Chen, chinezul bogat cu studii în Anglia, învingător şi profitor în orice situaţie.

Trandafirul englezesc şi scorpionul exotic

Cele două poveşti de iubire îi adaugă romanului a doua reuşită remarcabilă. Prezentarea făcută de editură şi comentariile critice au recurs la comparaţia cu Pacientul englez de Michael Ondaatje şi Americanul liniştit de Graham Greene, la care aş adăuga cel mai frumos roman al Greene, Sfârşitul unei iubiri.

Un bărbat iubeşte, trăind în acelaşi loc, dar în timpuri diferite, două femei. Prima, Trudy este ghidul său ca proaspăt sosit în Hong-Kong. Pentru cea de-a doua, el îşi asumă rolul de călăuză prin meandrele unei lumi în care datoriile n-au fost încă plătite, nici conturile reglate, nici răzbunările duse până la capăt. Fără îndoială, soluţia aleasă de autoare arată fineţe şi subtilitate: traseul parcurs de Claire, ajunsă profesoara de pian pentru fiica lui Victor Chen, o duce spre Will Truesdale, prin el spre secretele oraşului, toate gravitând în jurul lui Trudy, cea mai neobişnuită femeie din Hong-Kong.

Ea, Trudy, pare să întrupeze misterul oraşului şi feminitatea însăşi - o frumuseţe sfidând canoanele: plată ca o scândură,fără sâni, părul neobişnuit - şuviţe lucioase de chihlimbar şi bronz, folosind khol ca să-şi contureze ochii, ruj auriu sau cafeniu. Nu are asemănare cu nimeni şi nimic din ce se află în tot oraşul. Ea însăşi este un amestec: nu e chinezoaică sută la sută, are şi sânge portughez, nu e nimic sută la sută.

Marele personaj al cărţii, Trudy atrage şi incomodează prin farmecul ei otrăvitor („Pune orice femeie în umbră, vrăjeşte orice bărbat."), cu o natură de cameleon pe care singură o detectează, iar „stările de spirit sunt la ea ca un fel de pelerină, pe care o scoate şi o pune când doreşte". Trezeşte antipatia, contrazicând fiecare stereotip aşteptat: „Nimeni nu mă place. Chinezii fiindcă nu mă port ca o chinezoaică, europenii fiindcă nu semăn câtuşi de puţin cu o europeancă. Iar tata fiindcă nu mă port ca o fiică bună."

Extrem de inteligentă, intuieşte că au parte, în HongKong, de o un răstimp al petrecerii şi bogăţiei efemer şi fragil. Alege să trăiască în prezent, de aceea respinge orice semn care îi aminteşte de trecut: urăşte fotografiile, jurnalele, tăieturile din ziare. Cunoaşte lumea şi se cunoaşte sine, pe Will - mai bine decât el însuşi. În doar două enunţuri concise, clarifică deosebirile dintre ei şi raporturile cu lumea: „Oamenii văd în tine tot ceea ce ar dori ei să fie. În mine văd tot ceea ce nu le place.".

Pentru Will, Trudy este un scorpion exotic, pe când Claire - trandafirul englezesc. Şi s-ar putea specula şi alte opoziţii: prin Trudy caută evadarea din lumea sa, prin Claire - calea de a se regăsi în cercul familiar. El însuşi îi apare lui Claire drept o scoică goală, lipsit de substanţă şi viu doar prin rezonanţa trecutului. Incertitudinea guvernează destinul tuturor: Trudy a dispărut ori a fost ucisă, Will şi Claire nu se mai pot desprinde cu nici un chip de Hong-Kong.

Profesoara de pian de Janice Y. K. Lee pune o problemă interesantă privind romanul din zilele noastre. Întâi, originalitatea şi insolitul universului ficţional, în al doilea rând profesionalismul autorului contează pentru succesul de piaţă al cărţii. Ele stau în balanţă cu valoarea artistică. Romanul de faţă mi se pare construit intenţionat pe o ambivalenţă de structură: suprafaţa epică atrage publicul larg, prin exotismul lumii, prin tragediile războiului şi ale iubirii, adâncimea este lăsată unui public subtil, incitându-l la reflecţii despre singurătatea umană în marea zarvă a lumii, despre destin şi jocurile sale crude.