Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Operă deschisă de Daniel Cristea-Enache

S-a vorbit, cu dreptate, despre indecența indiferenței publice și profesionale care se instalează parcă implacabil după moartea unui artist sau a unui gânditor, odată consumat timpul necroloagelor. Pe cât de prezent era numele celui dispărut atunci când, în viață fiind, se bucura de recunoaștere și prețuire, pe atât de absent este același nume după despărțirea noastră de omul care l-a purtat. Abia mai târziu, după un interval, greu suportabil, al dezinteresului vădit, numele revine în actualitate, dacă mai revine. Într-un mod impredictibil, la un anumit moment (care pentru mulți autori dispăruți, vai!, nu mai apare niciodată), se intră într-oaltă fază a receptării, în ceea ce numim posteritate critică.
Iată de ce este salutară inițiativa Editurii Spandugino de a continua seria de autor Solomon Marcus cu toate că savantul nu mai este printre noi. M-am bucurat să constat că volumul al șaselea din Răni deschise poartă titlul (sugerat de Mihai Dinu) Eu doar întreb și include în sumar interviul făcut de subsemnatul, la rubrica „Eu doar întreb” din „Ziarul de Duminică“ (online) cu regretatul autor. Dacă în conceptul acelei rubrici titlul ei sugera o modestie reportericească a celui care punea o întrebare (numai una), în volumul de față el poate căpăta, la propriu și la figurat, o nuanță reflexivă: eu mă întreb. Căci răspunzând celor mai variate chestiuni care i s-au pus pe parcursul anului 2013, făcând efortul de a se plia pe fiecare subiect și de a aborda tematici dintre cele mai diverse, Marcus își punea lui însuși întrebări, adică probleme, cel puțin la fel de importante precum cele ale interlocutorului.
Prima trăsătură, izbitoare, a contribuțiilor lui oferite în cadrul și în cursul dialogurilor purtate în 2013 ține de o problematizare devenită reflex intelectual și cultural. De la orice ar porni întrebarea care îi este adresată și oricare i-ar fi referentul, Marcus o integrează într-un sistem de gândire propriu și o utilizează ca un aspect, element ori chiar resort problematizant. Pare că savantul aștepta de mult întrebarea cu pricina pentru ca, întrebându-se pe sine însuși cum s-o lămurească, să facă mari cercuri analitice cu un centru dat. Acest fel de a proceda (deopotrivă meticulos și cu punere în perspectivă) ridică imediat nivelul discuției, oferindu- i nu atât concluziile pe care le așteaptă cititorul grăbit și superficial, cât premisele necesare. Marcus nu se grăbește și nu „expediază” niciodată subiectul, chiar dacă el este formulat mai stângaci sau are o turnură senzaționalistă, „mediatică”. Savantul umple cu răspunsurile sale elaborate și catedratice formatul reportericesc, înălțându-l pe acesta, laolaltă cu intervievatorul, la condiția comunicării academice. În cele mai multe rânduri, ridicarea aceasta la putere intelectuală, pornind de la cele mai variate subiecte, se produce chiar în cursul dialogului. Cel care întreabă și cel care răspunde ajung să problematizeze împreună.
A doua caracteristică a contribuțiilor reunite în volum este dată de adecvarea la context. Trebuie să folosesc pluralul, „contexte”, fiindcă nu de contextul general istoric și social e vorba, de contextul „macro”, ci de situațiile atât de diferite în care Marcus este invitat să se adreseze câte unui public. În Cuvântul înainte se face un fel de „hartă” a contribuțiilor sale grupate de Mihai Dinu după „canalele” în care ele au ajuns la receptori. Să vedem această hartă a canalelor și contextelor de comunicare unificate de savantul popular: „Conținutul volumului de față dă seamă de diversitatea canalelor prin care vocea savantului ajunge la publicul său. Sunt incluse aici articole publicate în ziare (Adevărul , Ceahlăul ), în reviste de cultură (Secolul 20/21, Convorbiri Literare, Curtea de la Argeș, Perspective, Hyperion), în publicații de profil pedagogic (Tribuna învățământului, Limba Română), în reviste școlare (Galleria, Litera- ART, revista Școlii Gimnaziale «Sfânta Muceniță Filoteea»), în publicații online (contributors.ro, site-ul Fundației Spandugino), interviuri oferite multor posturi de televiziune (Realitatea TV, Antena 3, TVR 3 Cluj, Est TV Piatra Neamț, MDI Târgoviște, Olt TV Slatina), cuvântări rostite în instituții cu profilul cel mai divers (Banca Națională a României, UMF «Carol Davila», Biblioteca Academiei Române, Muzeul Brăilei, Hotelul Ibis, Facultatea de Matematică a Universității din București, Facultatea de Litere a Universității din Brașov, Ministerul Tineretului, Colegiul Național «Ferdinand I»), prezentări prilejuite de unele lansări de carte (la Librăria Cărturești-Verona, la UMF «Carol Davila», la Târgul Gaudeamus), mesaje adresate participanților la olimpiadele naționale ale elevilor și la alte concursuri școlare etc.” (pp. 24-25). Pe lângă „etc.”-ul care încheie lista, fără s-o închidă, să adaug comentariile făcute la un text al lui Marcus postat pe platforma online Contributors, Neînțelegere, confuzie și derută în politica cercetării. Textul a fost postat pe 1 mai 2013, iar comentariile forumiștilor, reproduse în carte pe aproape o sută de pagini, au curs până pe 24 ale lunii respective. Cu aceeași politețe academică și cu o argumentație permeabilă la contraargumentele preopinentului, autorul a coborât pe un forum cu nickname-uri și „contribuții” de râsu’-plânsu’ („Gogu Bosorogu”, „Ggigell”, „Grasu”...). Adecvarea la context are aici datele unei aventuri cu un Gentleman rătăcit noaptea pe străzi cu borfași: la adăpostul anonimatului și într-un delir inchizitorial, comentatorii cu nicknames îi cer socoteală autorului, îi dau lecții și-i explică agresiv „cum stau lucrurile”. Netulburat, cu aceeași politețe old fashioned, Marcus revine pe forum și oferă noi argumente și probe în sprijinul celor susținute. Spre final, victoria savantului se profilează: contributorii online se străduiesc să vină la rândul lor cu argumente, ba chiar cu un ton civilizat care unora dintre ei le lipsise. Autorul îi face participanți, cu drepturi egale, la dezbatere, iar dezbaterea câștigă în fața invectivelor.
Firește că acesta e doar un caz (unul relativ exotic) în care ideile cărturarului sunt făcute să ajungă, cu adevărat, la cei care-i formează publicul. Marcus se adecvează la orice context de receptare publică, cu un foarte bun control retoric asupra comunică rii pe care o are de făcut. Arghezi spunea că după douăzeci de minute de discurs, orice conferențiar își plictisește publicul; iar Pleșu, mai recent, se arăta îngrijorat de situația în care un vorbitor promite că nu va vorbi mult (experienț a îi arăta lui Pleșu că, dimpotrivă, după această frumoasă promisiune, vine un discurs care o încalcă prin propria întindere). Marcus reușește performanța de a nu-și fi plictisit auditoriul și de a suscita interes și la lectura unor comunicări orale, transcrise și trase din regimul lui verba volant în cel al lui scripta manent. Puțini conferențiari reușesc, ca el, să-șitransgreseze contribuțiile din regimul oral în cel scriptural, fără pierderi de substanță și de farmec.
Al treilea și ultim element definitoriu îmi pare a fi, pentru contribuțiile lui Marcus din Eu doar întreb, deschiderea lor. Sunt analiști și specialiști remarcabili care, atunci când abordează un subiect, oricât de complex, îl închid într-o interpretare sau o evaluare „fără rest”. Ei pot fi citați, cu respect și admirație, dar nu mai stârnesc, prin scrisul lor, o veritabilă emulație critică. Exagerând puțin, contribuția lor, „definitivă”, e ca o piatră tombală. Marcus a înțeles că, dimpotrivă, specialistul unei probleme este dator el, în primul rând, să-i ofere acesteia un viitor al dezbaterii și al pluralismului interpretativ. Opera lui e, prin urmare, una deschisă (nu numai în sensul dat de Eco). Contribuțiile savantului nostru, de neignorat, creează linii, arii și întregi câmpuri tematice și problematice pentru cercetători și analiști viitori, în interiorul câte unui domeniu sau într-o perspectivă interdisciplinară. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara