Numărul curent: 39

Comentarii Critice:
Octavian Goga - 125 - Mesianism naţional de Ion Simuţ

Interpretarea poeziei lui Octavian Goga (20 martie/1 aprilie 1881-7 mai 1938) a oscilat între două extreme: a fost considerată când reprezentativă numai pentru aspiraţiile Ardealului dinainte de Unire, când desprinsă aproape total de orice conjunctură politică. Se cunoaşte prea bine ideea lui G. Călinescu, afirmată în Istoria? sa din 1941, că "după Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu". În acest fel, cele două extreme erau conciliate în simultaneitatea lor, dar posteritatea a pus din ce în ce mai mult accentul pe dimensiunea anistorică a suferinţei materializate atât de concret în Rugăciune, Plugarii, Noi şi Oltul - poemele care deschideau volumul de debut, din 1905, al lui Octavian Goga, văzut în continuitate directă cu Doina eminesciană. Nimeni, după 1941, nu a mai putut face abstracţie de fraza lui G. Călinescu, rămasă un epitaf pentru eternitate: "Şi Eminescu şi Goga cântă un inefabil de origine metafizică, o jale nemotivată, de popor străvechi, îmbătrânit în experienţa crudă a vieţii, ajuns la bocetul ritual, transmis fără explicarea sensului". Din "poetul pătimirii noastre", poetul Ardealului de până la 1918, Octavian Goga devine poetul unei pătimiri generice, poetul suferinţei înscrise iremediabil în condiţia umană. Dar în primele decenii ale secolului XX nu a fost aşa.

Mesianismul şi poezia politică a unui popor ce-şi aşteaptă eliberarea au fost percepute mai acut în 1905 şi imediat după aceea. Şi era firesc să fie aşa. În prima sinteză consacrată foarte tânărului poet, în profilul din 1906 publicat de E. Lovinescu în Paşi pe nisip, Octavian Goga era situat în succesiunea directă şi imediată a lui Andrei Mureşanu, George Coşbuc şi Şt. O. Iosif: "Prima notă caracteristică a d-lui Goga este nota patriotică de nuanţă exclusiv ardelenească" - aprecia binevoitor criticul şi se oprea sistematic, cum vor face toate abordările didactice de mai târziu, la principalele direcţii tematice. Analiza critică pune în evidenţă poetul Ardealului, poetul ţăranilor, poetul naturii, poetul satului şi al familiei, poetul iubirii. Deşi realizate într-un "patriotism strâmt", aceste tendinţe tematice sunt menite "să cânte suferinţele fraţilor noştri şi să le oţelească sufletele prin fâlfâirea steagului ce poartă scris pe el: dezrobirea şi libertatea". Poezia lui Octavian Goga - notează E. Lovinescu în vol. II din Istoria? sa, versiunea din 1927, cu firescul unei observaţii de domeniul evidenţei - "se identifică cu întreaga mişcare de redeşteptare a energiei naţionale de la începutul veacului nostru". În Ardealul oprimat, conştiinţa literară a poetului era inevitabil determinată de conştiinţa politică. Idealul de libertate era cea mai arzătoare dorinţă, în faţa căreia era decent să-şi reprime propriile patimi: "Eu - scrie poetul în profesiunea de credinţă din Fragmente autobiografice -, graţie structurii mele sufleteşti, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi se transformă într-o trâmbiţă de alarmă. Am văzut în scriitor un element dinamic, un răscolitor de mase, un revoltat, un pricinuitor de rebeliuni. Am văzut în scriitor un semănător de credinţe şi un semănător de biruinţi".

Dimensiunea socială, aspiraţia politică, turbulenţa revendicativă îl plasează indubitabil pe Goga în categoria romantismului major. Crezul său artistic sintetizează într-o viziune unică mesianismul, ideea de specific naţional, sensul eroic al luptei patriotice. Pentru el, "literatura trebuie să izbucnească local, vulcanic, din rărunchii unui popor, căci numai atunci îşi are valoarea ei" (afirmaţie preluată din aceleaşi Fragmente autobiografice). Născut, după propria mărturisire, "într-o vreme când principiul naţional domina toate fluctuaţiile sufletului românesc", destinul său de intelectual şi poet a trebuit cu necesitate să evolueze în consonanţă cu ideea naţională, înţeleasă ca un "comandament etic" şi estetic: "m-am născut cu pumnii strânşi - scrie memorabil poetul pătimirii transilvane -; sufletul meu s-a organizat din primul moment pentru protestare, pentru revoltă, cel mai puternic sentiment care m-a călăuzit în viaţă şi din care a derivat formula mea literară". Programul său etic şi estetic, deopotrivă, implică alungarea patimilor personale, indecente în faţa suferinţelor colective. Opera sa poetică trebuie înţeleasă, la un prim nivel, ca o asumare a istoriei transilvane.

O vreme, imediat după 1918, s-a apreciat că poezia lui Octavian Goga ar fi atinsă de mutaţia istorică a valorilor estetice. Din perimetrul criticii intransigent estetice s-a răspândit părerea - susţinută, de pildă, de Mihail Dragomirescu - că "poezia lui Goga, reductibilă la cerinţele trecătoare, s-a perimat odată cu înfăptuirea idealului naţional". D. Caracostea putea crede şi el în interesul "limitat local, mărginit la pătura ţărănească din Ardeal". Pompiliu Constantinescu opina şi el, în 1925, că "poezia d-lui Goga e atinsă de caducitate" şi contează numai ca "valoare documentară". Scepticismele estetice, destul de vechi, nu sunt deci puţine şi nici neglijabile. În ce puncte mai solicită astăzi interesul estetic (nu doar istoric) o poezie păstrată de postumitatea scriitorului (săvârşit în 1938) într-un relativ con de umbră? Care sunt zonele ei de permanenţă? - iată întrebări legitime şi obişnuite în posteritatea critică a unei opere viabile. Un răspuns scurt poate fi dat după un oarecare răgaz de meditaţie critică, luând în seamă şi numeroasele studii şi monografii care i s-au consacrat, dar ţinând cont mai cu seamă de sugestiile călinesciene.

Poezia lui Goga se vrea regia unei suferinţe ridicată la rang universal: este o suferinţă a lumii sau, cu exprimarea din Rugăciune, "jalea unei lumi". Ea are revelaţia fiinţei răvăşite, a universului pustiit, cu echilibrul şi armonia pierdute. Frântura finală de vers din Apostolul: "Ardealul n-are Dumnezeu" e în măsură să dea rezonanţă extraordinară lamento-ului. Afirmaţia nu trebuie speculată în sensul transcendenţei goale. Ar fi exagerat. Credinţa religioasă e fundamentală în poezia lui Goga. Dumnezeu pune la încercare credinţa unui întreg popor prin suferinţele pe care i le provoacă: Ardealul din poezia lui Goga e atât de deznădăjduit încât pare că nu are Dumnezeu, retras provizoriu dintr-o lume supusă suferinţei. Avem aici revelaţia singurătăţii esenţiale a unei lumi părăsite de divinitate: un neam întreg înalţă "străină rugăciune" "spre Dumnezeul rece-al morţii". E fiorul unei profunde pătimiri sau cumplite ispăşiri. Speranţa există, totuşi. Transcendenţa nu e goală. Eliberarea Ardealului e echivalată cu mântuirea. Codrul înfiorat, pătruns de "amarul cântării" (în poemul Dimineaţa) ar putea fi martorul izbăvirii: "Deschideţi larg poarta, cărunţilor brazi,/ Să vie-mpăratul măririi,/ Să mângâie jalea nestinsului dor,/ Să-mpace durerile firii?" Un nou Mesia este aşteptat, ca în Clăcaşii, să fie "izbăvitor durerilor străbune" şi să întrupeze "biserica nădăjduirii noastre".

În poezia lui Goga un frison străbate ca o undă materia: e cutremurarea imprimată tuturor elementelor de un suflet ultragiat, ce contaminează totul până la zbuciumul universal, a cărui propagare o întreţine mereu. Tremurul, fiorul, învolburarea, jalea, cutremurul, frenezia, lăcrimarea, clocotul, murmurul, strigătul, frământul, plânsul sunt forme de difuziune tragică a suferinţei. Sunt semnele unui echilibru interior pierdut - răsfrânt devastator asupra întregii lumi, a cărei credinţă este greu pusă la încercare. Universalizarea suferinţei se realizează printr-o enormă rezonanţă. Un stigmat al răului ce trebuie extirpat apasă nu doar o individualitate, nu doar o parte geografică a lumii, ci însăşi Fiinţa. Suferinţa e ridicată la rang cosmic: "Cu lacrimi plâng genele zării", printr-o difuziune uranică: "În geamăt se-nalţă durerea la cer,/ Câmpii de lumini să-nfioare,/ Luceafărul simte văpaia arzând/ Şi tremură, bietul, şi moare./ Cu ochii plânşi, stelele toate se duc/ Pe patul de nori să se culce;/ Din dragostea stinsă în neguri de zări/ Lin picură liniştea dulce" (din poemul Dimineaţa). Unda tristeţii metafizice, înălţarea durerii la cer dau poeziei lui Goga o vibraţie cosmică definitorie, prevestind destrămarea sacrului şi răvăşirea lumii din poezia lui Lucian Blaga.

Caracteristică imaginilor acestei poezii - "vâltoare de patimi şi de năzuinţi" - e fluidizarea furtunoasă a materiei ca o formă de revoltă. Totul se topeşte în "râuri de văpaie", într-un unic şi impunător val al energiei protestatare, ca un "uragan de lavă" sau ca "un râu de flăcări". Apa stihială sau valul aprins sunt alte combinaţii metaforice de elemente primordiale. Percepţia lumii (,valul firii") şi percepţia timpului (,valul vremii") stau sub semnul acvaticului. În straturile sale profunde, o viziune de natură duală îmbină metaforic două elemente esenţiale: apa şi focul - un element primordial, regenerator, cu unul de apocalipsă, purificator. Poetul însuşi se defineşte în poemul Fără ţară "un strop de foc" (din volumul Cântece fără ţară, 1916). Altă dată, în Străinul (din volumul Ne cheamă pământul, 1909), imaginarul poetic apelează la acelaşi tip de oximoron: "ploaia razelor de soare".

O infernală combustie internă a unei lumi mistuite de suferinţă se revelă într-o viziune plutonică, scrutătoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale voinţei (răzbunare, revoltă, vizionarism), năzuinţa eliberării de sub tirania nopţii (mesianismul), cu turbulenţa vulcanică a apei violente şi puterile focului purificator. Sub aspectul de poezie socială, patriotică sau politică, numai aparent limitată la situaţia Ardealului de până la 1918, stă aprins rugul unui vizionarism ce răsfrânge suferinţa asupra întregului univers. În ceea ce are mai durabil şi mai profund, poezia lui Octavian Goga descinde din zona plutonicului eminescian, de unde "auzi eterna lumilor durere" (ca în poemul Înviere din volumul Ne cheamă pământul).