Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Mult zgomot pentru nimic

În ADEVARUL din 29 ianuarie, Mircea Vasilescu publică un judicios punct de vedere referitor la tam-tamul iscat de câţiva juni scriitori pe tema premiului „Mihai Eminescu” de la Botoşani. Scrie redactorul-şef al Dilemei vechi: „…Eu am înţeles aşa: un juriu a premiat un poet. Mai mulţi scriitori au contestat premiul, pe motiv că există alţi poeţi mai buni, şi au cerut demisia de onoare a juriului. Până aici nimic nou sub soare. Au mai existat asemenea contestări ş…ţ Unii combatanţi au cerut «docomentul», un procesverbal, ceva, care să arate cum s-a votat [ …] N-a mai fost nevoie de vreun document, căci câţiva membri ai juriului au spus singuri că au votat contra premiatului. Dar la ce foloseşte transparenţa în astfel de situaţii? Căci nu e vorba de politici publice sau de contracte pentru autostrăzi, ci doar de evaluarea, pe criterii adesea diafane, a unei opere literare. Nici la alte premii literare serioase din lume nu se spune public cine şi cum a votat, jurizările sunt confidenţiale ş…ţ Şi atunci, care e miza?” Bună întrebare! Din articolul lui Paul Cernat din Observator cultural (29 ianuarie- 4 februarie), înţelegem că miza e USR: care „ar avea probleme structurale, despre care vom vorbi în curând”. Cernat dixit. Că premiul de la Botoşani nare nici o legătură cu USR, autorul articolului nu pare a avea idee. Nicolae Manolescu este preşedintele juriului din 2000, iar al USR doar din 2005. Nici regulamentul, nici nominalizările, nici fondurile nu provin de la USR. Precizarea a făcut-o Gellu Dorian, organizatorul festivităţilor şi al premierii. Fondurile se datorează Consiliului Judeţean Botoşani. În deceniul şi jumătate scurs de la înfiinţarea premiului, n-a existat nici o contestare. Laureaţii au beneficiat de antologii de autor. Nici acestea n-au stârnit reacţii. De unde, atunci, „forfota publicistică”, vorba lui Mircea Vasilescu, de anul acesta, „lungul prilej de vorbe şi de ipoteze” care dă pe din afara presei culturale? Paul Cernat are ce are, ca şi Al. Goldiş, Claudiu Komartin sau Radu Vancu, cu USR şi cu preşedintele ei. Îi aşteptăm lui Cernat observaţiile promise ca o inelegantă ameninţare. Îl invităm să facă înainte două gesturi obligatorii într-o împrejurare ca aceasta: să se pronunţe după ce se informează şi să renunţe la a face procese de intenţie – „suspiciune de favoritism”, „timorarea unor membri ai juriului” şi altele aşijderea – de care articolul lui e plin ochi. Articolul e jignitor la adresa unor critici reputaţi, care şi-au confirmat public votul. Nici Cernat, nici ceilalţi n-au autoritatea profesională de a le contesta opţiunile. Cu atât mai puţin sunt îndrituiţi a le face procese de moralitate. În subsolul aceleiaşi pagini din Observator cultural, inevitabilul Ovidiu Şimonca pune câteva întrebări tendenţioase, care denotă o totală lipsă de informare. N-a aflat, deşi îşi dă cu părerea, că preşedintele juriului este de 15 ani Nicolae Manolescu, iar Mircea Martin este cel care a decernat premiul când preşedintele n-a putut fi prezent. Pe lângă alte invenţii tendenţioase este şi aceea a „conflictului de interese” dintre un critic şi un poet, care, nefiind vorba de funcţii, ci de un premiu literar, este irelevantă. Redactorii şi unii din colaboratorii Observatorului se ocupă prea mult de politică şi confundă borcanele. Cât despre întrebarea referitoare la relevanţa premiului cu pricina în ediţiile viitoare, Şimonca ar face bine să se uite pe lista premiaţilor, poeţi foarte buni şi de valori apropiate, şi să depună efortul de a-şi răspunde singur. Nu ne facem iluzii că-i va şi citi. Are dreptate Mircea Vasilescu: un juriu cu autoritate a premiat un poet foarte bun. Restul e mult zgomot pentru nimic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara