Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Noutăţi editoriale

Târgul de Carte Gaudeamus a trecut, cărţile bune continuă să apară. Ne-au sosit la redacţie câteva noutăţi editoriale care merită să fie semnalate. La Editura Cartea Românească prinde contur o iniţiativă lăudabilă – seria de autor consacrată scriitorului Gheorghe Crăciun. Aceasta debutează cu două titluri: romanul de debut Acte originale/ Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină) şi volumul Mecanica fluidului cu subtitlul Culegere de lecţii introductive, cu exemple, definiţii, întrebări şi 36 de figuri incluse în text. Ediţiile sunt îngrijite de Oana Crăciun şi Carmen Muşat, care semnează şi prefeţele acestor cărţi. Am reţinut din pledoaria sa: „A venit vremea ca o nouă generaţie de cititori să descopere opera lui Gheorghe Crăciun, dispărut prematur, într-un moment în care talentul şi luciditatea sa speculativă îl recomandau drept unul dintre cei mai prodigioşi scriitori români contemporani.” z Am primit şi o apariţie editorială din literatura engleză. La Editura Humanitas Fiction, e tipărită o nouă traducere a celebrului roman al lui Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray. Această versiune românească i se datorează Antoanetei Ralian, iar prefaţa cărţii e semnată de Mihaela Anghelescu Irimia.


Cum ne apropiem de clasici

Din numărul 91 (ediţia română/ toamnă 2014), substanţial ca de obicei, al revistei LETTRE INTERNATIONALE, recomandă m eseul unui apreciat anglist – George Volceanov. În anul aniversar Shakespeare - 450, el face o trecere în revistă a exegezei shakespeariene şi răspunde cu competenţă la o întrebare de interes: care sunt tendinţele actuale în interpretarea critică a operei lui Shakespeare? Reluăm aici o observaţie a lui George Volceanov: „Îndrăznesc să afirm, în cunoştinţă de cauză, că anii 1975-2000 au fost anii de coşmar ai exegezei shakespeariene, perioada în care un grup de indivizi elitişti, cu vederi de stânga, din mediul universitar occidental, l-au confiscat pe Shakespeare şi l-au transformat în poligonul de testare al unor teorii care mai de care mai elucubrante, dar, în acelaşi timp, şi întro trambulină a propriei lor promovări în ierarhia academică.” Întreaga demonstraţie a lui George Volceanov din Lettre Internationale e de urmărit.


Un bilanţ lucid

Numărul dublu 9-10 al revistei STEAUA consemnează evenimentele din această toamnă de la Cluj – aniversările revistelor Steaua, Apostrof, Euphorion şi Poesis, Târgul de carte Transilvania, acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş- Bolyai scriitorului Antonio Lobo Antunes şi Festivalul Naţional de Literatură. Irina Petraş, directoarea festivalului FestLit Cluj, face cu măsură şi cu luciditate un prim bilanţ. Am reţinut câteva idei: „…în sinea mea nu prea cred în festivaluri şi în puterea lor de-a mişca munţii indiferenţei (relative!) faţă de cultură, de literatură. Însă, cum am consumat multe ore, zile, săptămâni pregătindu-l, trebuie/ vreau să cred că se va dovedi, până la urmă, că nu e inutil.(…) FestLit Cluj aduce, poate, o mai mare libertate de mişcare invitaţilor străduindu-se să le creeze locuri luminoase,… spaţii de enunţare şi de inter-comunicare.(…) Momentul pe care pariez eu este cel al desantului în facultăţi, şcoli, biblioteci. Marţi, 7 octombrie, la ora 10, în vreo 14 locuri deodată, 100 de scriitori se întâlnesc pe viu cu cititorii lor.” În confesiunea din Steaua, Irina Petraş alege un ton care n-are nimic de-a face cu triumfalismul facil al altor organizatori de asemenea manifestări culturale. Totuşi, să nu existe îndoieli: evenimentul creat de ea a fost o reuşită şi aşteptăm cu încredere ediţia următoare.


Cine face legea în Popeşti-Leordeni

În OBSERVATOR CULTURAL (nr. 492), sub titlul O zi mai lungă decât veacul, Luminiţa Corneanu descrie experienţa dură pe care a avut-o la recentele alegeri prezidenţiale când, în turul doi, s-a înscris ca observator din partea Centrului pentru Resurse Civice şi a petrecut vreo 18 ceasuri într-o secţie de votare din Popeşti-Leordeni: „Curg maşini spre secţiile de votare, poliţia nu face nimic, observatorii sunt amendaţi că apelează «abuziv» 112. Avem o ţară minunată, cu o democraţie consolidată. La noi, continuă să vină grupuri mari de oameni, dar acum îi direcţionează spre cealaltă secţie din şcoală, acolo e coadă, la noi nu e nimeni. E o nebună de observatoare, şi-or fi zis unii altora. Pe la ora două sunt iar afară, în faţa şcolii, mai fac un pic rondul să văd ce se mai întâmplă pe străduţele laterale, când mă întâlnesc cu unul dintre «observatorii» din secţie care îmi strigă în plină stradă: «Băi, femeie, tu eşti nebună, treci, mă, în secţie, du-te dreacu de-aci! Vii tu la mine în Popeşti să faci legea!?» (…) E deja ora patru, liniştea s-a dus, vin zeci de maşini din toate direcţiile, sunt mereu altele, deşi unii şoferi sunt aceiaşi. Băieţii sunt organizaţi, au chiar şi om cu staţie care îi coordonează, bănuiesc.” Citind relatarea Luminiţei Corneanu, avem încă o probă că lucrurile s-au petrecut într-adevăr după regula: n-au putut ei fura, cât am putut noi vota. Din fericire!


Alte spaţii, alt fel de probleme

Alte spaţii, civilizate, alt fel de probleme decât pe plaiurile ilfovene. În DILEMA VECHE (nr. 562), Matei Martin, sub titlul Planificare urbană şi democraţie, ne aduce în atenţie cazul unui mare proiect urban blocat sau, cel puţin, amânat la Paris. Este vorba despre La Tour Triangle, o clădire înaltă de 180 de metri (ar fi a treia, ca înălţime, intra-muros, după turnul Eiffel şi turnul Montparnasse), de formă piramidală, cu faţadele vitrate, concepută de arhitecţii elveţieni Herzog & de Meuron. Acest edificiu ar urma să se înalţe în arondismentul 15 parizian, în apropiere de La Porte de Versailles. Ei bine, turnul, deşi ar reconfigura excepţional zona şi ar fi un nou punct de atracţie pe harta capitalei franceze, nu a primit toate avizele de la Primărie – acest refuz a venit în urma cererilor făcute de locuitorii din cartier, care s-au mobilizat şi au organizat proteste. Acolo, iată, cetăţenii nu sunt duşi cu maşinile de colo-colo, ca marionetele, ei au opinii, iar autorităţile chiar ţin seama de ele.


Presa şi adevărul

O foarte interesantă analiză a presei occidentale la zi găsim în revista 22 (nr. 47): textul se intitulează Noii „reacţionari”. O revoltă în presa vest-europeană şi e datorat lui Ştefan Racovitză. Autorul constată: „În Europa Occidentală, (presa) este, cu mici diferenţe, majoritar de stânga. Fruntaşul categoriei este presa din Franţa, care depăşeşte 95%. Urmează, la mică distanţă, cele francofone din Belgia valonă, Luxemburg şi Elveţia, ţară în care este vorba de cantoanele romande (francofone), la care se poate adăuga Ticino, cantonul italofon, şi el bine la stânga. Proporţia este, şi aici, nu departe de 90%.” Şi ce importanţă are, vom zice, că presa e de stânga în aceste ţări? Ne explică autorul articolului din 22 – presa de stânga are o anumită atitudine editorială, nu tocmai corectă: „Rândurile care urmează îşi propun să arate de ce presa de stânga este azi cam departe de deontologia pe care ar trebui să şi-o asume. Subiectele tabu, adică cele aprig protejate de orice critică, acoperă cam toată aria problematică a vieţii societăţilor francofone, ca şi a celorlalte vest-europene. Corectitudinea politică, ca şi gândirea unică, concepte care în multe cazuri se suprapun, sunt incompatibile cu contestarea poziţiilor oficiale sau oficioase.” Aflăm din revista 22 că, în Occident, ca reacţie la „conformismul general” al acestei prese de stânga dominante, a apărut o mică secţiune de presă care „spune doar adevărul” şi care, tocmai de aceea, este „numită punitiv şi cu intenţii insultătoare «reacţionară»”.


O nouă publicaţie culturală

Dacă apare o nouă revistă înseamnă că era nevoie de ea? Nu suntem siguri de adevărul acestui enunţ. Cert este că noua publicaţie culturală, Tomisul Cultural, fondată de Iulian Talianu şi editată de Universitatea Maritimă Constanţa, se dovedeşte foarte ambiţioasă. Tipărită generos, cu policromii, pe hârtie velină, ea se remarcă şi prin conţinutul primului număr. Revista se deschide cu un poem concis al lui Matei Vişniec şi cu un articol al lui Solomon Marcus care răspunde la întrebarea Ce aştept de la o revistă de cultură?. Se poate citi apoi un preţios text inedit al lui Mircea Nedelciu, Omul orizontal, oferit redacţiei şi prezentat de Sorin Preda (din nefericire, plecat şi el dintre noi, recent!). Sub genericul Constantin Ţoiu în documente, sunt reproduse două epistole ale prozatorului către Tantzi Cocea. Descoperim şi două scrisori pe care Matei Călinescu şi Ion Caraion i le-au trimis lui Pavel Chihaia. Antologia revistei este dedicată poeziei lui Nicolae Prelipceanu. Alex Ştefănescu îi acordă un interviu lui Iulian Talianu, sub titlul O carte bună despre 250 de cărţi proaste, şi tot el publică un fragment din volumul Texte care n-au folosit la nimic. Poezie de calitate semnează Ion Horea, Adam Puslojic şi George Alboiu. Cu un poem reprodus în facsimil este prezent şi Gellu Naum: „Şi totuşi, eram eu acela care fluiera seara/ când stelele întârziau să apară/ cel care îţi vorbea cu degetele, cu pleoapele…”. Tomisul Cultural a păşit cu dreptul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara