Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Frustratul domn Al. D.

Într-un interviu din ADEVARUL, fostul director al ICR-Paris, membru al USR, critic literar rămas în faza promisiunilor până la aproape 70 de ani, îşi dă pe faţă atât frustrarea de a fi fost demis din funcţie de noua conducere a ICR, pe care o transformă în demisie de onoare, cât şi, cum se spune pe româneşte, arama. Dă cu copita, privind în urmă cu mânie. Ia de bune rumori şi inventează jenant discuţii între patru ochi sau la telefon. Totul, ca să-şi justifice postura de victimă nevinovată a unui sistem corupt. Dacă lucrurile n-au mers bine la ICR-Paris, este vina altora. El a dat mereu numai sfaturi bune, neascultate, vai, de noua conducere, mediocră peste poate, spre deosebire de aceea care l-a numit cu doi sau trei ani în urmă, ale cărei valori le împărtăşea pe deplin. Ceea ce uită să spună frustratul domn este că, atât timp, cât a stat în fruntea ICR-Paris, n-a făcut mai nimic. Ideile i le-au dat alţii. Proiectele proprii, câte vor fi fost, fiind nerealiste, colaboratorii sunt cei care l-au scos de fiecare dată din dificultate. Se cădea ca măcar pentru ei să aibă o vorbă bună în interviu. A uitat totodată să recunoască şi faptul că, printre valorile împărtăşite cu vechea conducere, care au contribuit la numirea lui în funcţie, se află necunoaşterea limbii franceze. Am zis bine: necunoaşterea. Un director al ICR-Paris care nici măcar n-o rupe pe franţuzeşte ar fi, nu e aşa, o dovadă certă că vechea conducere nu făcea numiri la întâmplare, nici la sugestie politică, sau, altfel zis, că sistemul era pe atunci sănătos! Frustrarea naşte judecăţi strâmbe. Bietul om! Nu putem decât să-l compătimim cordial.


Un documentar extraordinar

Sâmbătă seara, pe canalul tv Digi24, în emisiunea lui Emil Hurezeanu Digipedia, am putut urmări un documentar extraordinar, intitulat „Eu, Putin”. Pelicula, realizată de o televiziune germană în anul 2012, spune povestea liderului de la Kremlin şi, mai mult, reconstituind cariera acestuia, reface de fapt istoria foarte complicată din ultimii cincisprezece ani a Rusiei. Sunt multe momente tulburătoare în film: singurătatea lui Putin (în atâtea situaţii, de la zborul în avionul prezidenţial şi până la timpul petrecut la bazinul de înot, unde aproape îi este doar câinele său negru şi uriaş, un labrador fioros), sau războiul lui Putin cu magnatul Khodorkovski, sau felul în care Putin intervine în economia reală, la propriu, mergând ca un super-erou să salveze o fabrică intrată în faliment, sau răspunsul unui apropiat la întrebarea realizatorului Care sunt defectele lui Putin?. După un prim răspuns, s-ar zice în glumă, Ca să răspund la întrebarea asta trebuie să aştept ca Putin să iasă la pensie, cel intervievat dă această replică: Putin nu uită şi nu iartă, dacă îl înşeli, îl trădezi, îl insulţi. Un amănunt biografic extrem de interesant este felul cum a început fulminanta sa ascensiune politică. La sfârşitul anilor ’90, Putin a venit la Moscova, părăsind Sankt Petersburgul (unde era şomer şi fără nicio perspectivă de angajare după ce primarul de până atunci al marelui oraş, protectorul său, fusese învins în alegeri). Cineva din Administraţia Prezidenţială l-a luat în echipă. Era o epocă în care politica se făcea după gradul de alcoolemie din acea zi al preşedintelui, precizează realizatorii documentarului. În acea atmosferă, lui Putin, lucid, disciplinat, echilibrat, eficient, nu i-a fost greu să se afirme: a devenit apropiatul şi sfetnicul lui Elţîn, iar la moartea acestuia succesorul desemnat al preşedintelui. Aşa a început totul. Sau începutul e de căutat mult mai devreme, în activitatea sa de ofiţer KGB la Dresda sau, şi mai devreme, în adolescenţa şi în copilăria sa. Oricum, după evenimentele din Ucraina, Occidentul stă cu lupa fixată pe liderul maxim de la Moscova. Oare, nu cumva e cam târziu?


Ucraina de lângă noi

Şi fiindcă aminteam situaţia atât de neliniştitoare din Ucraina. În revista 22 (nr. 37, 16-22 septembrie), găsim, sub semnătura lui Armand Goşu, o analiză convingătoare: „Moscova doreşte o nouă Constituţie la Kiev, care să fixeze federalizarea şi finlandizarea ţării vecine, oficializarea statutului limbii ruse şi recunoaşterea anexării Crimeei. Miza pentru Kremlin nu este controlul asupra Donbassului sau ruperea în două a Ucrainei. Moscova nu vrea doar fâşii din Ucraina, ea vrea întreaga Ucraină. Pentru că, fără Ucraina, proiectul Uniunii Economice Euro-Asiatice, obiectivul lui Putin în acest al treilea mandat prezidenţial, poate eşua. Fără Ucraina în zona ei de influenţă, Rusia rămâne o putere regională, cu ea integrată în spaţiul euro-asiatic devine un centru mondial de putere, într-o lume multipolară.” De ce ne preocupă atât de mult articole de presă care tratează serios ce se întâmplă într-o ţară străină? Fiindcă Ucraina se află mult prea aproape de noi, iar efectul de domino e de aşteptat să apară în orice moment şi tot acest cutremur teritorial ne poate cuprinde şi pe noi. Adică, povestea asta ne priveşte direct.


Din sumar

În revista RAMURI (nr. 9, septembrie), editorialul lui Gabriel Coşoveanu răspunde la întrebarea cine e calificabil pentru audienţa publică?, Gabriel Dimisianu îl evocă pe Nicolae Balotă la dispariţia acestui mare cărturar, Gheorghe Grigurcu publică pagini de jurnal (de fapt, aforisme cu care-şi însoţeşte fiecare zi: „E o zi pierdută aceea în care n-ai uitat nimic…”), Adrian Popescu scrie despre romanul lui Mircea Tomuş Aripile demonului, iar Nicolae Prelipceanu despre noul snobism; Cronici de carte semnează Marian Barbu, Ioan Lascu, Constantin M. Popa, Gabriela Rusu-Păsărin, Cristina Gelep, Ştefan Vlăduţescu şi Luminiţa Corneanu. Andrei Cornea e prezent cu un eseu substanţial, de citit, despre Epicur – un filosof controversat (fragment dintr-o carte în curs de apariţie la Editura Humanitas). Într-o pagină de istorie literară, Gabriela Gheorghişor stabileşte preliminariile afirmării nouăzecismului în literatura română. Am reţinut şi eseul Roxanei Ghiţă despre singurătate şi poezie, paginile de versuri datorate lui Varujan Vosganian şi Ioanei Şerban, fragmentul din Tragedia lui Macbeth de William Shakespeare, în traducerea lui Horia Gârbea, precum şi cronicile de teatru, film şi arte plastice.


Despre Marin Preda

În CONVORBIRI LITERARE (nr. 8, august) e publicat un interviu (realizat de Gabriel Argeşeanu) cu prozatorul Sorin Preda pe o temă în care acesta este o autoritate, personalitatea lui Marin Preda. Paginile din Convorbiri literare se citesc cu plăcere căci aduc lămuriri preţioase despre felul de-a fi al marelui prozator şi despre universul său. Iată, spre ilustrare, o descriere a locului natal, Siliştea Gumeşti: „Era o lume care-l uimea în permanenţă. O lume plină de răutăţi şi exprimări sublime. O lume de oameni mintoşi, uşor înfumuraţi, proşti uneori, dar niciodată plicticoşi sau lipsiţi de haz. Oameni vii şi neclintiţi în credinţa lor că lumea începe şi se termină cu dânşii. Cam asta îl impresiona pe Marin, de câte ori revenea la obârşie – faptul că oamenii aceia simpli şi fără multă carte aveau orgoliul de a nu se lăsa striviţi de istorie sau altă entitate abstractă. Aşa erau (mai sunt oare?) siliştenii. Se supuneau formal oricărui regim politic, dar în realitate, nu acceptau autoritatea nimănui (nici a perceptorului, nici a «ăluia mic» – Regele Mihai, şi cu atât mai puţin a băiatului lui Paţanghel, ajuns mare scriitor la Bucureşti), convinşi că, împinşi puţin de la spate şi având un dram de noroc, ei ar fi fost şi mai buni, şi mai renumiţi, şi mai de ispravă decât Marin sau generalul Dragnea.”


Titluri noi la Cartea Românească

La Cartea Românească, editură care, în pofida atâtor dificultăţi, îşi urmează neabătută menirea de a promova literatura română contemporană, au apărut recent titluri promiţătoare: Bosnia. Partaj, un volum de poezie semnat de Miruna Vlada („acolo începe partajul/ răsfoim încet albumele de fotografii/ mutăm încet obiectele dintr-un spaţiu în altul…”); Omul din care a fost extras răul, un volum care reuneşte trei piese de teatru ale unui strălucit reprezentant al genului, Matei Vişniec; Unu + unu (+ unu…). Nişte comedii, tot un volum de teatru semnat, surprinzător, de Lucian Dan Teodorovici, unul dintre cei mai valoroşi romancieri din noua generaţie; şi, în sfârşit, un roman, America de peste pogrom, de Cătălin Mihuleac, roman pe care editura îl recomandă astfel: „Este o invitaţie la înţelegere şi toleranţă, care leagă ingenios sute de destine şi trei oraşe cu istorii fabuloase: Iaşi, Washington şi Viena.”


Istoria unui interviu

La 25 de ani de la moartea lui Ion. D. Sîrbu, revista OBSERVATOR CULTURAL (nr. 482, 18-24 septembrie) are ideea (prin Alexandru Dumitru) să realizeze istoria unui interviu: e vorba despre convorbirea purtată de Ion D. Sîrbu cu Bujor Bogdan. Aceasta a fost publicată în anul 1974, în cotidianul Steagul roşu, sub titlul „Valea Jiului, o cetate de suflete tari”. Reporterul de azi al Observatorului… îl caută pe reporterul de atunci, astăzi septuagenar şi-i ia la rândul său un interviu în care se străduieşte să stabilească meticulos circumstanţele de atunci ale convorbirii. La întrebarea concretă a lui Alexandru Dumitru Cum aţi realizat interviul? V-aţi aflat faţă în faţă şi dvs. aţi notat răspunsurile?, Bujor Bogdan precizează: „Nu am discutat aşa cum stăm noi de vorbă acum. Am stabilit în linii mari ideile şi dânsul, peste un timp, mi-a adus materialul scris. Acesta era şi stilul meu, ca reporter: din discuţiile libere pe care eu le canalizam într-o direcţie sau alta, structuram şi asamblam răspunsurile. Cu maestrul Sîrbu am vorbit despre viaţa din colonii şi tradiţiile minereşti, despre literatura sa, iar dânsul a scris aşa cum a crezut de cuviinţă şi, la o altă întâlnire, tot la Petroşani, mi-a dat materialul, pe care l-am mai restrâns, ca să îl încadrez în spaţiul ziarului” Observaţia noastră imediată, citind interviul de astăzi: acela care punea întrebările în 1974 nu era de calibrul intelectual al celui care răspundea. Condiţia pentru ca un interviu să fie o mare reuşită (şi să merite să se scrie istoria realizării lui!) este, în opinia noastră, ca partenerii de dialog să aibă staturi intelectuale comparabile.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara