Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Afinităţi mărturisite

În LUCEAFARUL DE DIMINEAŢA (nr. 8, august), romancierul Radu Aldulescu îi face un portret romancierului Dan Stanca, numindu-l fratele său siamez: „Se întâmplă însă că, de câţiva ani, şi fratele meu siamez în ale romanului a bifat acest moment al adevărului în viaţa unui scriitor, devenind autor liber-profesionist, după ce a rămas fără slujbă la ziar. El se poate dedica de-acum trup şi suflet romanului. O spun la modul cel mai sincer: când am auzit că am fost nominalizat la Premiul pentru romanul anului 2012 «Augustin Frăţilă», n-am fost în stare să mă bucur. Asta poate pentru că, de-a lungul ultimilor ani, romanele mele au fost nominalizate la mai multe premii fără să câştige vreunul. M-a bucurat în schimb, enorm, nominalizarea romanului Craii şi morţii al lui Dan Stanca. Imediat ce am aflat, l-am sunat şi i-am spus că m-aş bucura foarte mult să câştige premiul, mai mult chiar decât dacă l-aş câştiga eu.” Surprinzătoare, o asemenea declaraţie de ataşament a unui prozator pentru scrisul altui prozator, când sentimentul cu care ne-am obişnuit aici, în breaslă, este cel de rivalitate demolatoare şi, mai ales, când declaraţia vine de la un autor care nu s-a remarcat prin reverenţe făcute colegilor săi. Din acelaşi număr de vacanţă, viu, al revistei, am reţinut ideea redactorilor de la Luceafărul… de a acorda atenţie unor personaje secundare care, de regulă, rămân în umbră. Astfel, descoperim un interviu cu Tudor Ion Vasile, administratorul Casei Scriitorilor de la Neptun, prietenul atâtor scriitori de ieri şi de azi.


„Dansa spectaculos pe o claviatură barocă“

În DILEMA VECHE (nr. 549), Andrei Pleşu scrie cu înţelegere şi cu afecţiune despre Dan Hăulică, la despărţirea de acest excepţional om de cultură: „Am împărţit, împreună cu Dinescu şi Caramitru, un semnificativ eşec la primele alegeri libere de după 1989. Dan Hăulică insistase să candidăm, în patru, pentru Parlament. Era gata să se implice nemijlocit într-un curajos efort de reconstrucţie. Oricum, a fost un strălucit reprezentant al României la UNESCO şi la Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă. A lucrat pînă în ultimul moment, cu hărnicie şi cu graţie. Şi n-a avut, din partea noastră, ceea ce bine-merita.” Pagina semnată de Andrei Pleşu nu este un simplu text comemorativ, binevoitor-convenţional, ci e unul de asumare, care încearcă să fixeze raporturile sale cu cel dispărut: „Dan Hăulică mi-a fost profesor. M-a publicat generos în extraordinara revistă Secolul 20 (cu totul implauzibilă în contextul în care apărea). M-a îndatorat cu prietenia lui şi m-a însoţit, discret, dar solidar, în toate tribulaţiile biografiei mele postdecembriste. Cu toate astea, nu mă pot socoti printre cei care i-au fost mereu şi necondiţionat aproape. Nici scrisul, nici oralitatea lui nu se potriveau structurii mele. «Fecioara» intra greu în rezonanţă cu «Vărsătorul». Marcat mai curînd de Ion Frunzetti şi, indirect, de stilistica lui Tudor Vianu, pariam pe clasicitate, în vreme ce Dan Hăulică dansa spectaculos o claviatură barocă.” Şi în exerciţiile sale de admiraţie, ca şi în cele de execuţie simbolică, prin scris, Andrei Pleşu ni se pare extrem de convingător. De citit.


Cei care nu mai sunt

Tot despre dispăruţi este vorba şi în revista POESIS din Satu Mare. George Vulturescu a avut iniţiativa să scoată un supliment la nr. 4- 5 al publicaţiei sale, dedicat celor 25 de ediţii de până acum ale evenimentului literar pe care-l organizează anual, Zilele Culturale Poesis. În paginile suplimentului ne sunt reamintite numele scriitorilor care au participat la Zilele Poesis ca laureaţi ai premiilor revistei şi care, din nefericire, nu se mai află printre noi. Lista e impresionantă. O reproducem şi noi aici: Mihai Ursachi (1941-2004), Teohar Mihadaş (1918-1996), Mircea Zaciu (1928-2000), Ştefan Aug. Doinaş (1922-2002), Ştefan Baciu (1918-1993), Romul Munteanu (1926-2011), Marin Mincu (1944-2009), Cezar Ivănescu (1941-2008), Geo Dumitrescu (1920- 2004), Emil Manu (1922-2005), Ioan Flora (1950-2005), Laurenţiu Ulici (1943-2000), Cezar Baltag (1939-1997), Alexandru Lungu (1924-2008), Petre Stoica (1931-2009), Grigore Vieru (1935-2009), Nae Antonescu (1921- 2008), Radu Enescu (1925-1994), Gheorghe Bulgăr (1920-2002), Ion Baias (1950-2005), Andrei Bodiu (1965- 2014). Pe nesimţite, vieţile noastre se preschimbă în istorie, fie şi literară.


Din sumar

Revista CONTRAFORT (nr. 5-6) acordă un spaţiu amplu festivalului literar Bucureşti-Chişinău-Orheiul Vechi, finanţat de ICR şi organizat de USR, în colaborare cu Filiala din Chişinău a USR şi cu Uniunea Scriitorilor din Moldova. Festivalul a reunit un număr important de scriitori de pe cele două maluri ale Prutului, iar revista găzduieşte interviuri cu o parte din participanţi, care exprimă puncte de vedere interesante despre acest eveniment literar, dar şi despre literatură, în general: Arcadie Suceveanu, Gabriel Chifu, Leo Butnaru, Traian Ştef, Ruxandra Cesereanu, Marian Drăghici, Simona- Grazia Dima, Gellu Dorian, Ioan Moldovan, şi Mihai Zamfir. Perfect sincronizată cu literatura română din ţară, aşa cum ne-a obişnuit, revista de la Chişinău conţine şi în acest număr dublu al său o serie de contribuţii literare remarcabile: editorialul lui Vasile Gârneţ intitulat Scriitorul şi războiul, opiniile Mariei Şleahtiţchi despre „acordul şi dezacordul puterii, banilor şi literaturii”, cronici de carte semnate de Mircea V. Ciobanu, Grigore Chiper, Alexandru-Florin Platon, Alexandru Tabac, poeme de Liliana Armaşu, traduceri din poezia lui Rainer Malkowski, eseuri şi note datorate lui Marcel Gherman, Alex Cosmescu, Răzvan Mihai Năstase.


Povestea unei edituri

În OBSERVATOR CULTURAL (nr. 479, 28 august-3 septembrie), un cristian rezumă povestea Casei de pariuri literare, editura pe care, în urmă cu patru ani, chiar în luna august, a fondat-o împreună cu Victor Jalbă- Şoimaru. E una din cele mai curate, mai curajoase edituri de astăzi, de la noi, căci e făcută fără bani (şi, totodată, e făcută nu pentru bani!), dar cu un devotament absolut faţă de literatura română contemporană. Sloganul Casei de pariuri literare, „Literatura română scrie pe mine!”, pe care, după mărturisirea lui un cristian, unii îl găsesc ca fiind arogant, nouă ni se pare cum nu se poate mai potrivit. Iată, ce înseamnă această editură, după patru ani de existenţă, în viziunea principalului său iniţiator: „Povestea editorială a început cu două reeditări (Spitalul manechinelor şi Dactilografa de noapte de Nora Iuga), în ideea că trebuie să existe o continuitate, chiar dacă se-ncepe de la zero (cei doi acţionari au pariat câte 1.000 de lei de căciulă, pentru a păstra o alură 2.000-istă). Practic, an de an, s-a adăugat ceva. E-book-urile (cu mult înainte să devină o modă), festivalul editurii (CDPL FEST-urile), canalul YouTube al editurii. E mult, e puţin? Dacă am număra şi documentarele cu scriitori, poate părea ceva complex. Din interior, nu pare decât ceva normal.” Istoria e captivantă, mai ales că din confesiunea lui un cristian aflăm ce istovitoare războaie a trebuit să poarte echipa CDPL pentru a intra şi a supravieţui într-un sistem editorial plin de boli.


De vacanţă

În revista 22 (nr. 34, 26 august – 1 septembrie), citim o anchetă de vacanţă intitulată chiar Intelectualul în vacanţă. Răspund, evident, câţiva intelectuali, toţi universitari, cărora realizatorul anchetei, Daniel Cristea- Enache, le mulţumeşte pentru „răspunsurile lor substanţiale şi atât de incitante, date în vacanţele lor, pe tema vacanţelor noastre”: Mihaela Miroiu, Ioana Bot, Vladimir Tismă- neanu şi Radu Vancu. Iată cum arată „vacanţele de pe vremuri” pentru Vladimir Tismăneanu: „… îmi amintesc de 2 Mai şi de Neptun, dar de fapt îmi amintesc cât de mult mă plictiseam. Nu sunt un om de plajă, nu mă binedispun la comandă. La 2 Mai mă vedeam cu Tita Chiper, cu alţi câţiva prieteni. Nu eram un tip de gaşcă. Cea mai exotică vacanţă a fost o săptămână în Maramureş, în vara anului 1973. Magic, mirific, miraculos. Ori, poate, când aveam 17 ani, în excursie ONT, împreună cu mama mea, la Praga, cam cu trei săptămâni înainte de invazie”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara