Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

O campanie a TVR

Foarte des, la TVR, e difuzat un promo reuşit: o voce gravă şi caldă rosteşte pe un ton convingător, ca şi cum ne-ar transmite un mesaj urgent, cu adevărat important: „Cărţile. Treci zilnic pe lângă ele. Le vezi. Una dintre ele ar putea fi a ta. Cumpără o carte. E scrisă pentru tine.” Afli că e vorba despre o campanie a Televiziunii Române pentru lectură de literatură română, campanie intitulată chiar Citeşte româneşte. Ideea unei asemenea campanii este binevenită, iar TVR merită felicitări pentru demers. Câştigat, te pregăteşti să urmăreşti campania: cauţi în programul televiziunii publice şi te aştepţi, fiind vorba de o campanie, să i se dea ponderea cuvenită, ca număr de emisiuni, ca minute de difuzare şi ca ore de programare, zilnic. Ei bine, nu găseşti decât o singură jumătate de oră, sâmbăta seara, destul de târziu, pe programul 2. Şi apoi: nici n-a început bine campania că s-a şi oprit. După o serie de zece cărţi prezentate, acum deja se difuzează reluările acelor prezentări. Măsurând în timp de emisie, parcă durează mai mult promo-ul care anunţă campania decât campania în sine. Ceva nu se potriveşte: campania pentru lectură de la TVR nu prea e campanie!


Despre Bucureştiul pierdut

În DILEMA VECHE (nr. 548, 14-20 august), Andrei Pippidi continuă lupta sa cu morile de vânt, încercând să ne readucă în atenţie Bucureştiul vechi, Bucureştiul cu comorile lui pierdute sau pe cale de a se pierde. Astfel, el prezintă cartea valoroasă a lui Emanuel Bădescu, intitulată De toate din vechiul Bucureşti. Citind-o, istoricul află o mulţime de lucruri despre oraşul de odinioară şi, odată cu el, aflăm şi noi. De pildă: „Două dosare uimitor de complete pe care le-a relevat această carte aduc preţioase date despre Monumentul Aviatorilor şi acela al Regelui Ferdinand: cel dintâi, datorat Lydiei Kotzebue, celălalt fiind opera lui Mestrovici. Al doilea, pe care, la noi, astăzi, nimeni nu-l cunoaşte a fost demenţial distrus în 1948. Existase numai şapte ani, căci fusese terminat în momentul cel mai nepotrivit pentru memoria Întregitorului, în 1940.” Sau: „Aşa de pildă este evocată casa Bellu, fostă şaizeci de ani a Academiei, până a fost nimicită în 1984 de Securitate sub pretextul că poziţia ei, chiar în marginea Căii Victoriei, ar fi fost periculoasă pentru zilnicul cortegiu prezidenţial”. De-a lungul anilor, ştim, au fost distruse cu seninătate atâtea repere din Capitala noastră. După cât se pare nici acum nu ne comportăm mai responsabil: demonstrăm o netulburată indiferenţă pentru tot ce înseamnă memoria locului.


Şantier eternizat

Dar, întrebându-ne de ce arată cum arată oraşul astăzi, s-ar cuveni, poate, să punem o altă întrebare, banală, şi să încercăm să răspundem la ea: ce fac muncitorii noştri vara, aici, în Bucureşti, când n-au nicio treabă? Răscolesc oraşul, sparg străzile. Una dintre cele mai chinuite străzi bucureştene este, de câţiva ani încoace, strada Eminescu. Trecem pe acolo, în drum spre redacţie, şi îi cunoaştem bine suferinţele. Întâi au venit meşterii care schimbă bordurile şi au stricat strada. După ceva timp şi-au adus aminte şi cei cu asfaltarea părţii carosabile că au şi ei de lucru şi, la rândul lor, au răvăşit locul. Apoi, cei responsabili cu bordurile s-au întors şi, deşi nu s-ar crede, au înlocuit noile borduri cu nişte borduri şi mai noi. Au sosit după ei şi cei care au schimbat dalele de pe trotuar. N-au fost ultimii care au adus suferinţă acestei căi rutiere. Au urmat cei care îngroapă cablurile tv. Şi ei au spart strada. Doar se liniştiseră lucrurile şi au apărut cei de la gaze, era de aşteptat, nu?, să aibă şi ei ceva de meşterit pe acolo. Au urmat cei cu conductele de apă, se ivise o urgenţă, să înlocuiască conductele vechi, de plumb. În fine, credeam că fantezia de a pune la cale lucrări absurde a edililor noştri şi-a epuizat resursele. Ei bine, nu. Zilele acestea s-a instalat iar şantierul: se dau jos stâlpii de iluminat public şi se montează alţii, în ton cu vremurile. O sugestie a noastră, de simpli trecători prin zonă, ar fi: să se închidă strada şi să se declare şantier permanent. Ce-ar mai fi de zis? Nu cumva, dacă am privi atent la ce se întâmplă cu această stradă şi nu numai cu ea (adică, lucrul de mântuială, lipsa de coerenţă, de coordonare etc.), am putea descoperi câteva dintre trăsăturile de căpătâi ale noastre, ca popor? Probabil, da. Din păcate.


Din sumar

Revista FAMILIA (numărul 6) se deschide cu un editorial neobişnuit, semnat de directorul revistei, poetul Ioan Moldovan. Textul se numeşte chiar Editorial şi e scris în versuri: Iată-l: „E-un zgomot de-nceput de leat şi de mileniu/ Politica şi întinsele ei proprietăţi/ Economia lipsită de orice tandreţe/ Socialul şi nesfârşitele lui vocalize/ Ba chiar şi războiul/ Fac atmosferă de lucru la noi şi aiurea/ Între aceste arme să fi tăcut muzele? Da de unde!/ Se scrie în draci şi în îngeri/ Ziua se scrie. Noaptea se scrie, dimineaţa se scrie iar/ Măcar poezia se umflă tot dând din gură/ Văd poeţi câtă frunză şi câtă iarbă/ Unii pleacă, alţii stau, alţii vin, toţi se află în treabă/ Lirele zdrăngăne în chip şi în fel/ Uite şi reclama scăderii preţului la Ariel”. În acelaşi număr al revistei este sărbătorit, la împlinirea vârstei de şaizeci de ani (când a zburat timpul?!...), poetul şi eseistul Traian Ştef, „un tânăr întârziat prin calendare mereu înnoite” (după Vasile Dan). Îi urăm şi noi La mulţi ani!


Drum periculos

Iată cum se poate scrie despre poezie: „Cu totul aparte, paradoxală s-ar putea spune, este lupta voluptoasă cu demonii transavangardismului prin ceea ce am putea numi o reactivitate limitată. De altminteri, este felul ei, al acestei poezii, de a nu-şi neglija receptorul şi de a comunica intertextual prin mărcile fragilităţii cu lirica feminină, reprezentând, în egală măsură, punctul nodal al unei scriituri in statu nascendi...” Iată şi o mostră din poezia care a iscat un asemenea comentariu critic: „Oul tăcerii mele/ s-a mutat într-o pasăre/ cu trupul drept şi fâlfâiri de aer traversat./ O tăcere mândră/ pieptul drept/ fâşii, fâşii./ Pieptul aţos pe care îl scuipi mestecat/ ca pe o linişte veche/ aducătoare de veşti proaste.// În gâtul meu s-a deschis o pădure deasă/ un aliat neobişnuit.” Nu facem publice numele poetului şi numele autorului acestui text critic. (Desigur, cititorii atenţi le vor descoperi singuri.) Intenţia noastră nu este să atragem atenţia asupra lor, ci să semnalăm că să păşeşti pe un asemenea drum textual e periculos şi, oricum, nu se ajunge nicăieri.


Marcarea unei sărbători

Recent în ţara noastră, prin lege, ziua de 31 august a fost declarată Ziua Limbii Române. Anul acesta, Primăria Sectorului 2 din Bucureşti a avut iniţiativa să marcheze sărbătoarea printr-un amplu program de manifestări culturale: un târg de carte, depunerea de coroane la mormântul lui Eminescu, lansări de carte, conferinţe despre limba română ale unor personalităţi culturale, recitaluri din poezia clasică şi recitaluri ale unor poeţi contemporani. S-au alăturat acestei idei a Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti şi alte instituţii: Uniunea Scriitorilor, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Muzeul Literaturii Române, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti Sector 2. Organizatorii sărbătorii au publicat şi un Manifest pentru Limba Română. Desprindem din acest manifest câteva gânduri despre limba română ale primarului Neculai Onţanu, cel care, prin acest program, a ţinut să dea substanţă sărbătorii de 31 august: „Limba română ne-a zidit şi ne uneşte, cuvintele ei ne ţin împreună, ne împacă şi ne dau putere. «Cuvintele sunt cărările faptelor», spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Există ziua de 31 august şi încă 364 de zile în an, în care, comunicând unii cu alţii, celebrăm limba română”.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara