Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Poveştile caselor noastre

Casele vieţilor noastre - acesta este titlul unui elegant volum apărut recent la Editura Humanitas. Subiectul, casele reale ori visate, este privit din mai multe perspective: Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiţă sunt autorii prezenţi cu evocări. Scrie Ioana Pârvulescu în prefaţa cărţii: „Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri. Cei mai mulţi ne mutăm de mai multe ori, de-a lungul vieţii, şi, de la o singură casă luată cu noi la prima plecare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini.” Într-adevăr, cartea, poliedrică, e doldora de poveşti cuceritoare. Iată aici un singur exemplu – începutul istorisirii semnate de Antoaneta Ralian: „Omul face casa, sau casa îl face pe om? La care aş răspunde parafrazând o zicală din înţelepciunea populară: «Spunemi cum locuieşti ca să-ţi spun cine eşti». Da, e limpede că între casă şi om există o interdependenţă, o simbioză, ba, chiar, de la o vreme, asemenea împătimiţilor proprietari de câini care, se spune, ajung la un moment dat să semene cu câinii lor, şi locatarii ajung să semene cu casele în care au locuit îndelung.”


Cum să te aperi şi să supravieţuieşti

În LUCEAFARUL DE DIMINEAŢ| (nr. 5), Ioan Groşan, într-un dialog purtat cu Clara Mărgineanu, ne mărturiseşte reţeta personală folosită pentru apărare şi/ sau supravieţuire: „Am trecut (şi probabil că o să mai trec), ca orice om, prin momente grele. Dacă n-aş fi avut un dram de umor, dar mai ales de (auto)ironie, poate că aş fi clacat, într-un fel sau altul. Consider umorul drept cea mai paşnică (însă nu cea mai puţin incisivă) armă împotriva oricărei agresiuni. Şi e de preferat un «război rece» cu armele ironiei decât unul «cald» cu arme propriu-zise.” Din acelaşi număr al revistei semnalăm poemele lui Robert Şerban, fragmentul din romanul Mihail Karamazov de Mihail Gălăţanu, cronica literară de Dan Cristea (la volumul Viaţa din viaţa mea semnat de Mircea Bârsilă) şi cartea lunii de Răzvan Voncu (la volumul Castelul, biblioteca, puşcăria semnat de Dan C. Mihăilescu), ca şi câteva dintre intervenţiile din cadrul Colocviului de critică, organizat în această primăvară de USR, avându-i autori pe Radu Voinescu, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, Adrian G. Romila şi Adrian Lesniciuc.


Despre revistele literare

În ARGEŞ (nr. 5), Liviu Ioan Stoiciu reproduce un dialog pe care l-a avut cu Ştefan Agopian, pe tema revistelor literare: „E de neconceput să dispară revistele literare, i-am spus lui Ştefan Agopian la telefon, revoltat că astfel de reviste sunt în pericol să dispară, nesusţinute public financiar. Nu e chiar aşa, mi-a răspuns fostul candidat la preşedinţia USR (azi, pe piaţă, cu o carte de succes, multipremiată – Scriitor în comunism), uită-te la ce se întâmplă în Occident, apoi, nu uita că revistele literare au tiraj minim şi n-au deloc difuzare, nu sunt citite decât de cei care le primesc, eventual prin poştă (sau sunt frunzărite la redacţii, primite «la schimb»). În plus, hai să ţi-o spun de la obraz: o cronică apărută pe un blog (Simona Tache, fostă colegă a lui la Academia Caţavencu) la ultima mea carte a avut în două zile peste 4.000 de cititori unici, zeci de likeuri şi de comentarii (care întrebau de unde îmi pot cumpărara cartea). Lasă că blogul e citit şi în străinătate…” Poziţia unui poet de talia lui Liviu Ioan Stoiciu care apără revistele literare şi le înţelege importanţa nu ne miră. Ne miră însă că un prozator atât de rafinat ca Agopian, impus nu de marele public, ci de lectura subtilă a criticilor, a iniţiaţilor, renunţă atât de uşor la această instanţă de validare, de stabilire a scării de valori în literatură şi se lasă sedus de succesul de public, capitol la care, oricum, Ştefan Agopian nu rezistă în faţa unor campioni ai vânzărilor ca Mihaela Rădulescu ori, în urmă cu ceva vreme, Pavel Coruţ.


Topul oraşelor creative

Dosarul DILEMEI VECHI (nr. 539), realizat de Matei Martin, se intitulează Uniunea Europeană a culturii şi are drept motto o propoziţie a lui Montesquieu: „Europa e un stat compus din mai multe provincii.” Este de remarcat ce clarviziune avea acest locuitor al secolului al XVIII lea, mai ales în comparaţie cu deprimanta miopie a unora dintre politicienii de astăzi. Dosarul analizează situaţia oraşelor româneşti candidate la Capitala Culturală Europeană 2021. Între textele din Dilema veche am găsit unul care oferă un Top 5 al oraşelor creative din România. Acestea sunt, în ordine, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov şi Iaşi. Dar ce înseamnă oraşe creative? Ne explică Sabina Baciu, autoarea articolului din revista bucureşteană: „«Creativi» sunt cei care reuşesc să dezvolte businessuri şi proiecte culturale sustenabile, care creează locuri de muncă, generând bunăstare, şi contribuie la identitatea creativă a unui oraş”.


Oraşele noastre

Şi, à propos de oraşe româneşti care şi-au propus să devină Capitala Culturală Europeană în 2021. Am vizitat de curând Craiova. Pentru noi, aflaţi în trecere, oraşul acesta sudic, arată bine la prima vedere, are, cu precădere în zona centrală, o distincţie urbană evidentă: poţi întâlni spaţii verzi îngrijite, destule clădiri de patrimoniu şi chiar palate, apoi remarci vasta operaţie reuşită de refacere a faţadelor unor imobile interbelice (de pildă, emblematica, celebra Casă Albă) şi altă lucrare, deocamdată în curs de reconfigurare a Centrului Vechi. Dar altceva ne-a sărit în ochi (din păcate, nu e de laudă): de curând, Craiova s-a îmbogăţit, tot în centru, cu două pasaje rutiere, unul suprateran şi altul subteran, costisitoare desigur. Chestiunea este că ele au fost construite cam degeaba: în loc să descurce circulaţia, o încurcă. Era de ajuns un singur pasaj aşezat unde trebuie, la intersecţia axelor principale, Nord-Sud cu Est-Vest. Craiovenii au construit două, însă anapoda: fiecare situat cu câţiva zeci de metri de respectiva intersecţie aglomerată. Aşa încât maşinile, după ce ies dintr-un pasaj şi de pe celălalt pasaj, se împiedică de un sens giratoriu care blochează traficul. De-ale oltenilor? Ştiam că numai la Caracal se întâlnesc asemenea nepotriveli zăpăcitoare.


Din sumar

Destule lucruri de citit în numărul 5 al revistei CONVORBIRI LITERARE. Cassian Maria Spiridon continuă să scrie despre Junimea văzută ca „un vis al inteligenţei libere”; Virgil Nemoianu e prezent cu un eseu intitulat Informaţie despre informaţie în care prezintă un studiu al doamnei Ann Blair, profesoară de istorie la Harvard. Constantin Chiriac, probabil cel mai bun manager cultural de la noi, publică textul conferinţei despre diplomaţia culturală, conferinţă ţinută la Iaşi, în această primăvară; Elvira Sorohan scrie despre „corespondenţa lui Joyce ca odisee a operei sale”; sub titlul „Caiete de vise”, Basarab Nicolescu publică pagini din jurnalul său; Niculae Stroescu- Stînişoară semnează „câteva reflecţii asupra anumitor tendinţe de legitimizare a împărţirii în sfere de influenţă”; Alexandru Zub e autorul unor „note ego-istorice” despre „Ana Blandiana în spaţiul memorial”; în avanpremieră, Gabriela Adameşteanu publică pagini din cartea sa de memorii. Sunt doar câteva dintre propunerile unui număr foarte bun al revistei din Iaşi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara