Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ochiul magic de Cronicar

Istodor şi şaorma

În DILEMA VECHE (nr. 536, din 22-28 mai), Eugen Istodor se face a nu şti (bănuiesc că ştie) la ce sunt bune dicţionarele literare. Îşi bate joc fără nici un haz (bănuiesc că are) de Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, apărut în 1979, autori, critici ieşeni, pe care l-a cumpărat recent pe net cu 15 lei. Lasă că se face a nu şti (bănuiesc că ştie) că avem dicţionare şi până la 1950, şi peste. Dar că regretă a nu-şi fi luat în aceiaşi bani o şaorma online, asta ne pune o problemă. Am zice că e problema lui, dacă articolaşul n-ar fi apărut într-o revistă de cultură, în care miştocăreala nu ţine nici la negustori, nici la muşterii, adică la rubrica astfel intitulată a Istodorului. Autorii sunt oameni serioşi, iar Dicţionarul lor a apărut într-un moment în care duceam lipsă de astfel de instrumente. Iar ideea că un dicţionar literar trebuie să fie radical selectiv nu e una care să- i treacă prin cap oricui. Mai ales, dată fiind intenţia declarată a autorilor ieşeni de a-i cuprinde, nu pe toţi, nu e posibil, dar pe câţi mai mulţi dintre scriitorii români de până la 1900. Cum plictiseala e la fel de dăunătoare ca şi stresul, bine a făcut Istodor că a revândut la anticariat Dicţionarul. Tot cu 15 lei. Deci fără pagubă materială. Că de una intelectuală, se pare că nu putem vorbi. Nu, desigur, a Dicţionarului, ci a lui Istodor. Şaorma îl aşteaptă.


„Un amestec de chimicale care ingerează alte chimicale”

Tema Dosarului din acelaşi număr al revistei Dilema veche stă sub sintagma Dilemele morale vechi şi noi şi e realizat de Luiza Vasiliu. În cadrul dezbaterii, tânăra jurnalistă îl intervievează pe Julian Săvulescu, profesor de etică aplicată la Oxford, director al Centrului de Etică Aplicată Uehiro de la aceeaşi universitate şi editor al „Journal of Medical Ethics”, considerată a fi cea mai importantă publicaţie de bioetică din lume. Profesorul de la universitatea engleză s-a remarcat ca un avocat al „ameliorării morale”. Reproducem aici câteva dintre afirmaţiile sale făcute în interviul din Dilema veche: „Avem predispoziţii puternice către violenţă, rasism, egoism, excluderea altor grupuri şi obţinerea de foloase fără efort. Suntem virtuoşi – generoşi, binevoitori, oneşti, curajoşi –, dar şi plini de vicii. Aceste limitări, sau trăsături vicioase, au condus la genocid, Holocaust şi războaie mondiale.”(…) „Peste vreo zece ani, sute de mii de oameni vor putea să- şi construiască arme biologice la scară mică, în laboratoarele lor din curte. Mulţi oameni vor avea acces la arme de distrugere în masă. Ne aflăm în faţa unui risc fără precedent.” (…) „Oamenii nu sunt configuraţi, din punct de vedere psihologic, pentru sacrificiu şi cooperare.” (…) „Fiinţele umane sunt, dintr-un anumit punct de vedere, un amestec de chimicale, care ingerează alte chimicale, pentru a supravieţui.” (…) „Tot ceea ce contează în viaţa noastră îşi găseşte originea în activitatea electrică din creierele noastre – calea finală comună tuturor. Într-un anumit sens, suntem doar o serie de celule care se activează. Asta include şi moralitatea.” (…) „Comportamentul şi experienţa morală se nasc din activitatea electrică a creierului. La rândul ei, aceasta din urmă apare datorită reacţiilor chimice. Se poate spune, deci, că moralitatea e doar o reacţie chimică.” Consideraţiile savantului s-ar cuveni să ne pună pe gânduri. Simplificând foarte tare, una dintre ideile sale e că moralitatea se poate îmbunătăţi cu medicamente, ca beteşugurile trupeşti obişnuite, tensiunea arterială sau nivelul colesterolului.


Monumente europene în pericol

În acelaşi număr al Dilemei vechi am mai citit şi articolul lui Vintilă Mihăilescu intitulat Povestea de succes a celor 60 de biserici de lemn, care porneşte de la anunţul, făcut duminică, 4 mai, la Viena, că 60 de biserici de lemn din Transilvania şi Oltenia au fost incluse de organizaţia Europa Nostra pe lista celor mai periclitate şapte monumente ale Europei, în 2014. Eseistul de la Dilema veche analizează semnificaţia acestui fapt: includerea pe lista celor mai periclitate monumente înseamnă, în primul rând, o conştientizare a valorii de patrimoniu pe care o reprezintă aceste modeste bisericuţe de lemn. Fără ele, regiunile respective, Gorjul de sub munte, de pildă, nu ar mai fi ele însele, pierzându-şi unul din semnele distinctive importante ce alcătuiesc „icoana identitară”. Sună cam preţios poate, dar, în fond, e vorba despre ceva extrem de valoros de care ar trebui să avem mare grijă, dacă am fi înzestraţi cu un simţ al timpului şi al dăinuirii în istorie dezvoltat normal.


Din sumar

Am citit cu interes revista CONTRAFORT (nr. 1-4, din acest an), care apare la Chişinău sub conducerea lui Vasile Gârneţ şi a lui Vitalie Ciobanu. Sunt destule lucruri de consemnat: poemele lui Arcadie Suceveanu, cronica literară a lui Mircea V. Ciobanu la volumul lui Serafim Saka, Pe mine mie redă-mă, apărut la Editura Cartier, interviul cu Armand Goşu realizat de Vitalie Ciobanu, eseul lui Vasile Gârneţ despre proza lui Gabriel Garcia Marquez, pe care o aşază între realismul tragic şi cel magic, cosmogramele lui Leo Butnaru, dar şi suplimentul revistei, unde sunt publicate texte ale participanţilor la Ediţia a IV-a a Festivalului Primăvara Europeană a Poeţilor, desfăşurat recent la Chişinău, ca şi ancheta revistei intitulată Europenizarea prin cultură, ce conţine puncte de vedere deloc conformiste şi care e aşezată sub un motto bine ales: Câtă cultură – atâta libertate. Este de reţinut acest adevăr, cum este de reţinut şi efortul colegilor noştri din Basarabia de a face o publicaţie culturală de calitate, sincronizată cu literatura română care se scrie la Bucureşti. Reuşita lor este cu atât mai apreciabilă cu cât este obţinută în condiţii financiare foarte grele. Contrafort se recomandă, prin valorile pe care le promovează, drept o publicaţie care merită cu prisosinţă sprijinul Institutului Cultural Român.


O limpede geometrie a valorilor

Acum câtva timp remarcam o schimbare în bine a revistei RAMURI, în seria nouă pe care o fac Gabriel Coşoveanu şi Gabriela Gheorghişor. Am vrut să verificăm dacă bunele impresii de la început se menţin număr de număr sau transformarea a fost doar un foc de paie. Am primit numerele 4 şi 5 din centenara revistă craioveană şi ambele ne-au întărit convingerea că Ramuri se află într-o creştere calitativă. Numărul 4 este centrat pe sărbătorirea unui fost redactor-şef al revistei cu texte semnate de Gabriel Coşoveanu, Nicolae Coande, Constantin M. Popa, Ioan Lascu, Ştefan Vlăduţescu, dar conţine şi alte puncte de interes: eseul lui Liviu Maliţa despre teatrul românesc în comunism şi cel al Roxanei Ghiţă intitulat Prezenţele la pândă: imensa suferinţă, marea teamă, ca şi rubricile fixe susţinute de Gabriel Dimisianu, Gheorghe Grigurcu, Adrian Popescu şi Nicolae Prelipceanu. În numărul 5, ne-au atras atenţia memoriile Gabrielei Adameşteanu, comentariile privind Festivalul Internaţional Shakespeare (semnate de Daniela Firescu şi Haricleea Nicolau), excelentul grupaj de poezie publicat de Ioan Moldovan. Remarcabilă, în amândouă numerele, rubrica de cronică literară, pe care Gabriela Gheorghişor o scrie la volumele Punct şi de la capăt de Gabriel Chifu şi Călcâiul lui Magellan de Octavian Soviany. Ramuri, în actuala serie, este o revistă atent structurată, cu o limpede geometrie a valorilor.


Întrebările secolului 20

Am văzut pe canalul Digi 24 o emisiune de semnalat: Digipedia, realizată de Emil Hurezeanu, aflat în formă maximă, ca mai totdeauna când abordează subiecte de anvergură şi iese din mâzga localistă. Subiectul: cine l-a ucis pe Stalin? Întâi, a fost difuzat un film documentar realizat de britanici, care încerca să răspundă la această întrebare răscolitoare, creând o tensiune ca în romanele Agathei Christie: evident, atâţia oameni din preajma dictatorului aveau motivaţia s-o facă; iar câţiva, şi în primul rând Beria, aveau şi mijloacele s-o facă. Ceea ce e de subliniat e că Stalin din această evocare documentară apare ca un personaj impresionant, malefic până la monstruos şi complex, o personalitate puternică, greu de cuprins în tiparele comune - era un criminal, desigur, înconjurat de-o mulţime de supuşi, ei înşişi criminali la propriu, de la Beria, pomenit aici, până la Molotov şi Hruşciov. Emisiunea de la Digi 24 nu s-a mulţumit cu prezentarea filmului documentar, ci a conţinut şi o discuţie a realizatorului cu doi invitaţi, cum nu se poate mai potriviţi: Florin Tudose, al cărui domeniu de competenţă este psihiatria şi Armand Goşu, istoric specializat în istoria Rusiei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara