Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Ideile ministrului

Deşi n-a avut, până acum, decât o perioadă de mandat scurtă şi extrem de agitată, ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu s-a remarcat atât în dezbateri publice, prin intervenţii pertinente, cât şi, mai ales, prin măsurile şi acţiunile întreprinse, arătând că poate fi omul potrivit la locul potrivit: domnul Ionuţ Vulpescu demonstrează că are înţelegere, dar şi un ataşament autentic pentru domeniul pe care-l coordonează, cultura românească, atât de vitregită, dacă măsurăm prin alocările bugetare de după 1990. Menţionăm, ca exemplu că aşa stau lucrurile, demersul său salutar pentru deblocarea legii privind finanţarea echitabilă a tuturor revistelor de cultură importante ale ţării. Iar în aceste zile am luat cunoştinţă de o altă iniţiativă a sa care, dacă va prinde viaţă, va aduce beneficii importante tuturor părţilor: domnul Ionuţ Vulpescu a lansat ideea reducerii TVA pentru carte (sperăm că în această categorie vor fi incluse şi revistele de cultură) de la 9% la 5%! Pentru introducerea în codul fiscal a acestei prevederi, ministrul Culturii a obţinut susţinerea primului-ministru şi a ministrului Finanţelor. În felul acesta marele război al editorilor şi librarilor, care se plâng de povara taxei de timbru, s-ar stinge de la sine: şi dacă e cuprinsă în preţul de vânzare al cărţii taxa de timbru de 2%, cartea nu s-ar scumpi, ci s-ar ieftini!


Despre taxa de timbru

Şi fiindcă a venit vorba despre taxa de timbru cultural, care a produs atâta scandal, credem că ar fi binevenite unele precizări spre ştiinţa cititorilor bombardaţi cu informaţii apocaliptice despre scumpirea insuportabilă a cărţii din pricina timbrului literar. Aşadar: timbrul literar n-a fost inventat acum, aşa cum pare să creadă cineva recent venit pe scena politică, un tânăr parlamentar, ci datează de multă vreme – în tradiţia europeană, apare în Anglia la începutul secolului al XVIII-lea, iar la noi a existat şi în perioada interbelică (chiar sub forma timbrului fizic aplicat pe cărţi), a existat chiar şi în perioada comunistă, când (prin colectare corectă!) se asigura o autofinanţare îndestulătoare a USR, după cum ne mărturiseşte prozatorul Aurel Maria Baros, responsabilul de atunci al timbrului. În vremea noastră timbrul cultural a fost legiferat în anul 1994. De ce, atunci, legea timbrului produce atâta patimă astăzi şi de ce acest blocaj astăzi? Şi, mai ales, de ce funcţionează în alte domenii (timbrul teatral, cinematografic, muzical şi, cu precădere, timbrul de arhitectură!) şi de ce nu funcţionează în domeniul literar?! Ca să răspundem trebuie subliniat faptul că în această lege importante sunt modul de colectare şi instituţiile care au datoria să colecteze şi să direcţioneze spre beneficiari timbrul cultural încasat. Or, sălile de cinema, teatrele, filarmonicile etc. au dovedit un comportament corect, achitând timbrul pentru domeniile lor (şi, să nu uităm, pentru spectacole, timbrul este de 5% din preţul unui bilet, nu 2%, ca la carte!), pe când editorii, nu! Cât despre timbrul de arhitectură, ce să mai spunem: el reprezintă 0,5% din valoarea totală a unui proiect de arhitectură ce urmează să fie ridicat (de la simplă casă, până la stadioane, mall-uri, ansambluri rezidenţiale etc.) şi se plăteşte obligatoriu la obţinerea autorizaţiei de construire – astfel încât spre arhitectură vin fonduri uriaşe care asigură finanţarea programelor specifice din acest domeniu. De ce, în cazul timbrului literar, s-a preferat colectarea de la editori şi nu, de pildă, de la librari? Fiindcă s-a mizat pe solidaritatea cumva naturală, logică a celor care trăiesc de pe urma cărţilor cu cei care scriu cărţile. O uriaşă eroare, cum se vede!


Gesticulaţia ca existenţă

În RAMURI nr. 4, Nicolae Prelipceanu constată că o cunoscută formulă a lui Descartes trebuie rescrisă, pentru a fi adaptată la „exigenţele” epocii noastre. Iată ce devine astăzi Cogito ergo sum: „Dai din mâini, dai din gură – exişti. S-a dus de mult cuget, deci exist. Gesticulez, deci exist. Gesticulez în faţa camerei de luat vederi, deci exist, ca să fiu mai precis. Gesticulez şi impresionez, dau din gură fără să spun mai nimic, deci exist, deci sunt luat în seamă. O maree de impostori, o maree neagră de impostură acoperă zone ale lumii acesteia şi cei care o observă şi o semnalează sunt priviţi cu duşmănie, cu ură, nu de clasă, ci, eventual, de generaţie şi respinşi ca deja morţi.” Observaţia amară a poetului este pe deplin justificată. Remarcăm şi capacitatea lui de a generaliza şi de a abstractiza o situaţie concretă. Totuşi, deşi descrierea sa se păstrează în zona adevărurilor general valabile, noi întrezărim limpede în ea anumite personaje cu nume şi prenume, care se află aici, foarte aproape şi care pricinuiesc un rău imens cu gesticulaţia lor lipsită de substanţă, dar peste măsură de agresivă.


Cei care nu pot să moară

Fiecare dintre noi e dator cu o moarte, dar, deşi asumăm acest adevăr, ne este greu să închipuim că anumite morţi pot avea loc. Una este a lui Alexandru Vlad. La acest e x t r a o r d i n a r prozator nu ne putem gândi decât ca la un om viu. În nr. 123 din CAIETE SILVANE (revista care apare la Zalău), doi poeţi îl evocă tulburător, acum, la despărţire: Viorel Mureşan, care reproduce şi câteva preţioase scrisori din tinereţe (anii 80) şi Ion Mureşan: „Prietenul meu, Alexandru Vlad, a murit. Spun propoziţia asta, mărturisesc, cu gândul că s-ar putea să-l enervez atât de tare încât să se ridice de faţă cu toţi şi să mă contrazică: «Poete, dar nu vezi că sunt viu?» Iar dacă până ce voi termina de citit rândurile acestea nu o va face, este pentru că ţine să rămână un excentric, ca totdeauna. Numai că de data aceasta a cam întrecut măsura. Oricum, impresia că asistăm la o piesă de teatru, la o farsă, va fi greu de şters. Ieri, înainte de a înregistra o emisiune pentru televiziune, Irina m-a întrebat pe cine să mai invităm. I-am răspuns fără nicio ezitare: pe Alexandru Vlad.”


Cărţi noi

La Editura Limes, Ilie Constantin este prezent cu o carte de o factură specială intitulată Viitorul orizontului. Deşi e trecut pe copertă ca autor Ilie Constantin, cartea este scrisă de alţii: sunt adunate zeci şi zeci de texte pe care, de-a lungul anilor, nume importante ale literaturii noastre le-au semnat despre Ilie Constantin – poetul, traducătorul, prozatorul, criticul literar. Selecţia acestui puzzle critic o realizează Ilie Constantin însuşi, aşa se explică semnătura sa pe copertă, ca autor al cărţii. Aşadar, un soi de autoportret definitiv, făcut din juxtapunere de portrete. zLa Cartea Românească apare volumul de poezie Noaptea de gardă de Ionelia Cristea. Ionelia Cristea (n. 1983, medic neurolog) este câştigă- toarea Concursului de debut al editurii, ediţia 2014. Bogdan-Alexandru Stănescu o prezintă pe coperta a patra în termeni elogioşi: „Primul lucru care surprinde la acest debut este chiar flexibilitatea structurii poetice, disponibilitatea materiei de a se re-organiza pe diverse registre, fie ele gingaşe, fie macabre, dure sau tehnice.”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara