Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ochiul Magic:
Ochiul magic de Cronicar

Erată

Ne-a atras atenţia o notă din EVENIMENTUL ZILEI de miercuri 1 aprilie, intitulată „Timbrul literar ar putea dispărea”. Nota se referă la iniţiativa legislativă a deputatului PSD Mihai Sturzu, binecunoscut iubitor de limbă şi literatură română, de abrogare a legii timbrului. Doar că nu e vorba de timbrul literar, ci de timbrul cultural, care înseamnă, pe lângă timbrul contestat de neguţătorii de carte, denumiţi în mod flatant editori, şi timbrul teatral, cinematografic, de arte vizuale, muzical şi de arhitectură. Se spune în notă că „mai multe asociaţii vor sesiza Avocatul Poporului în privinţa neconstituţionalităţii legii”. Nu e o idee bună: Avocatul Poporului este, se ştie, surdo-mut din naştere. Te pomeneşti că nu-l aude şi nu-i răspunde autorului proiectului de lege. Făcându-ne Avocatul Diavolului, să-l îndrumăm pe Mihai Sturzu spre CCR, fiindcă e vorba de o lege, nu de o ordonanţă de guvern. Şi să-l avertizăm totodată că legea a mai fost la CCR, trimisă de unul dintre neguţătorii cu pricina, şi a fost declarată constituţională. În fine, nu USR e „principalul beneficiar” al legii, ci alte Uniuni de Creatori, care încasează 5% şi, încă, înainte ca opera să fie încheiată. E adevărat că altor Uniuni nu le suflă în ceafă nişte neguţători aculturali, dar cu pretenţii. Pe pagina de ziar puteţi admira fotografia deputatului cărturar, sub formă de, culmea!, timbru.


Din Orizont

În ORIZONT nr. 3, Ion Vianu îi acordă un interviu lui Iulian Boldea. Reţinem răspunsul său la întrebarea: Se va scrie vreodată o Viaţă cotidiană a exilului românesc în anii comunismului?: „Mi se pare un subiect pasionant. Caractere, inteligenţe, oameni diverşi, coloraţi temperamental, dar şi intrigi, nădufuri. Infiltrarea spionilor sau a simplilor «ginitori» nu ar fi cel mai puţin delicat subiect. Plecasem din ţară, lăsasem în România prieteni (pe cei ce rămăseseră sau pe cei care au ales exilul curând după plecarea noastră), dar lumea românească din exil nu era nici neinteresantă, nici rece. Alături de prieteni vechi (Jean Cantacuzène, Marie France Ionesco), ne-am apropiat mult de Mihnea şi Catherine Berindei. Dacă am cunoscut depresia nu a fost, desigur, pentru că aveam motive exterioare. Durerea exilului, aşa cum am asumat-o noi cel puţin, este tonică. Un alt strat al fiinţei este atins de depresie. Ce păcat că, după ce am trăit cu emoţie şi exaltare marea prăbuşire şi victoria din 1989, au apărut atâtea susceptibilităţi, rupturi, îndepărtări. Nu îmi simt vocaţia să fac procese, îmi asum partea mea de vină. Nu trebuie să scapi apropierea sfârşitului fără a întoarce o privire pozitivă către trecut. Cel puţin eu nu am acest drept.” Tot în Orizont am remarcat rubricile numeroase de comentarii consacrate beletristicii româneşti actuale: scriu despre câte două cărţi recent apărute Marian Odangiu, Alexandru Ruja, Graţiela Benga, Alexandru Oraviţan şi Alexandru Budac. Iar punctele lor de vedere nu par să sufere de complezenţă. Un exemplu: „Căznicie ar fi fost un titlu mai potrivit. E o caznă să citeşti romanul, o caznă şi pentru Dan Coman să se apropie de literatură.” (Alexandru Budac despre romanul Căsnicie de Dan Coman)


Deşteaptă-te, române! fără fanfară

În DILEMA VECHE (nr. 578), descoperim, sub semnătura lui Vintilă Mihăilescu, puncte de vedere subtile despre România exotică, aşa cum apare ea în filmul Aferim! al lui Radu Jude: „Tot de viziune ţine şi perspectiva «la firul ierbii», organic legată de caracterul non-eroic al filmului. Ceea ce ne descoperă această perspectivă este faptul că noi, cei de astăzi, ne tragem din lumea lui Aferim! mai mult decât din Traian sau Decebal, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul, sau chiar Ion sau Moromete. Brusc, spectatorul român nu mai ştie să răspundă la întrebarea «Tu al cui eşti?». Bine, şi atunci care este morala filmului? Păi, nu e… Film fără eroi, Aferim! este şi un film fără lecţii de morală, fără pilde istorice. Dar cu o miză curajoasă, care constă, într-un fel, tocmai în producerea acestei senzaţii de «exotism»: o altă privire, care descoperă o altă realitate, nemaivăzută, stranie, căci e aparent străină. Iar şocul realităţii poate trezi raţiunea din somn… Aferim! este astfel un soi de Deşteaptă-te, române! din care a fost suprimată fanfara.” Aşadar, avem de-a face cuErata Ne-a atras atentia o nota din EVENIMENTUL ZILEI de miercuri 1 aprilie, intitulata „Timbrul literar ar putea disparea”. Nota se refera la initiativa legislativa a deputatului PSD Mihai Sturzu, binecunoscut iubitor de limba si literatura româna, de abrogare a legii timbrului. Doar ca nu e vorba de timbrul literar, ci de timbrul cultural, care înseamna, pe lânga timbrul contestat de negutatorii de carte, denumiti în mod flatant editori, si timbrul teatral, cinematografic, de arte vizuale, muzical si de arhitectura. Se spune în nota ca „mai multe asociatii vor sesiza Avocatul Poporului în privinta neconstitutionalitatii legii”. Nu e o idee buna: Avocatul Poporului este, se stie, surdo-mut din nastere. Te pomenesti ca nu-l aude si nu-i raspunde autorului proiectului de lege. Facându-ne Avocatul Diavolului, sa-l îndrumam pe Mihai Sturzu spre CCR, fiindca e vorba de o lege, nu de o ordonanta de guvern. Si sa-l avertizam totodata ca legea a mai fost la CCR, trimisa de unul dintre negutatorii cu pricina, si a fost declarata constitutionala. În fine, nu USR e „principalul beneficiar” al legii, ci alte Uniuni de Creatori, care încaseaza 5% si, înca, înainte ca opera sa fie încheiata. E adevarat ca altor Uniuni nu le sufla în ceafa niste negutatori aculturali, dar cu pretentii. Pe pagina de ziar puteti admira fotografia deputatului carturar, sub forma de, culmea!, timbru. Din Orizont În ORIZONT nr. 3, Ion Vianu îi acorda un interviu lui Iulian Boldea. Retinem raspunsul sau la întrebarea: Se va scrie vreodata o Viata cotidiana a exilului românesc în anii comunismului?: „Mi se pare un subiect pasionant. Caractere, inteligente, oameni diversi, colorati temperamental, dar si intrigi, nadufuri. Infiltrarea spionilor sau a simplilor «ginitori» nu ar fi cel mai putin delicat subiect. Plecasem din tara, lasasem în România prieteni (pe cei ce ramasesera sau pe cei care au ales exilul curând dupa plecarea noastra), dar lumea româneasca din exil nu era nici neinteresanta, nici rece. Alaturi de prieteni vechi (Jean Cantacuzène, Marie France Ionesco), ne-am apropiat mult de Mihnea si Catherine Berindei. Daca am cunoscut depresia nu a fost, desigur, pentru ca aveam motive exterioare. Durerea exilului, asa cum am asumat-o noi cel putin, este tonica. Un alt strat al fiintei este atins de depresie. Ce pacat ca, dupa ce am trait cu emotie si exaltare marea prabusire si victoria din 1989, au aparut atâtea susceptibilitati, rupturi, îndepartari. Nu îmi simt vocatia sa fac procese, îmi asum partea mea de vina. Nu trebuie sa scapi apropierea sfârsitului fara a întoarce o privire pozitiva catre trecut. Cel putin eu nu am acest drept.” Tot în Orizont am remarcat rubricile numeroase de comentarii consacrate beletristicii românesti actuale: scriu despre câte doua carti recent aparute Marian Odangiu, Alexandru Ruja, Gratiela Benga, Alexandru Oravitan si Alexandru Budac. Iar punctele lor de vedere nu par sa sufere de complezenta. Un exemplu: „Caznicie ar fi fost un titlu mai potrivit. E o cazna sa citesti romanul, o cazna si pentru Dan Coman sa se apropie de literatura.” (Alexandru Budac despre romanul Casnicie de Dan Coman) Desteapta-te, române! fara fanfara În DILEMA VECHE (nr. 578), descoperim, sub semnatura lui Vintila Mihailescu, puncte de vedere subtile despre România exotica, asa cum apare ea în filmul Aferim! al lui Radu Jude: „Tot de viziune tine si perspectiva «la firul ierbii», organic legata de caracterul non-eroic al filmului. Ceea ce ne descopera aceasta perspectiva este faptul ca noi, cei de astazi, ne tragem din lumea lui Aferim! mai mult decât din Traian sau Decebal, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul, sau chiar Ion sau Moromete. Brusc, spectatorul român nu mai stie sa raspunda la întrebarea «Tu al cui esti?». Bine, si atunci care este morala filmului? Pai, nu e… Film fara eroi, Aferim! este si un film fara lectii de morala, fara pilde istorice. Dar cu o miza curajoasa, care consta, într-un fel, tocmai în producerea acestei senzatii de «exotism»: o alta privire, care descopera o alta realitate, nemaivazuta, stranie, caci e aparent straina. Iar socul realitatii poate trezi ratiunea din somn… Aferim! este astfel un soi de Desteapta-te, române! din care a fost suprimata fanfara.” Asadar, avem de-a face cu un fel de terapie prin soc: ca atunci când, dormind linistit, esti trezit brusc turnându-ti-se-n cap o galeata cu apa rece-gheata. un fel de terapie prin şoc: ca atunci când, dormind liniştit, eşti trezit brusc turnându-ţi-se-n cap o găleată cu apă rece-gheaţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

                       

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara